Pages

duminică, 15 martie 2009

hai să ne peţim


Se dă o fată, Maricica, şi un băiat, Gigel. Maricica love la Gigel dar el are o iubită, Giguţa. Ei doi se potrivesc, Maricica ştie asta, dar tot îl place la nebunie. Îl visează ziua, noaptea; are numele lui croşetat pe perna pe care doarme. În telefon îl are trecut ca "Pui" şi de fiecare dată când primeşte un mesaj inima îi bate tare tare, sperând că este de la el, comunicându-i că vrea să o facă fericită. Din păcate pentru ea nu se întâmpla să fie el, ci un alt admirator secret de-al ei, Orange. Îi tot propune diverse oferte, deşi ea i-a scris înapoi mai demult că are alt iubit.

Astăzi l-a observat pe stradă, el mergea la şcoală. Se duce după el, fuge, fuge, "run Maricica, run", se împiedică şi îşi rupe ştrampii lycra strălucitori cu inimioare, dar nu-i pasă. Vrea să îl ajungă, simte că este ultima zi în care se mai văd. Îl ajunge în cele din urmă, trece în faţa lui şi îşi scapă 'din greşeală' poşeta. Se apleacă să o ridice, iar când se ridică îl vede, pe el. Minunea lumii, şi el o observă. Cu un surâs blajin trece mai departe lăsând în urmă o fată fericită. I-a zâmbit, s-a uitat în ochii ei.

Povestea e fără sfârşit; el rămâne pentru totdeauna în inimioara ei de prinţesă neînţeleasă.

Concluzie: cât de idiot să fi să iubeşti pe cineva căruia nu-i pasă de tine. Ştiu că înima vrea, tânjeşte, dar pune-o la zid, confrunt-o. Trebuie să treci mai departe, mai sunt încă .. hmmm, o GROAZĂ de băieţi. Degeaba crezi că el este Alesul, este aşa pentru că tu îţi induci asta în mintea ta de copil. Alesul este acela pe care îl alegi tu. Acum vezi tu; îl alegi o dată, de două ori, de trei, de *n* ori, că deh, se poartă. Doar nu o să te căsătoreşti cu primul iubit, că nu te-ai tâmpit, trebuie să încerci mai mulţi. E viaţa ta.
Dragele mele fete, nu fiţi proaste ca multe dintre voi. Dragii mei băieţi, nu fiţi proşti că majoritatea dintre noi.


Dacă îl găseşti pe cel/cea care stă liniştit/ă lângă tine atunci când îl/o răneşti, care nu-ţi reproşează greşelile ci te ajută să-ţi dai seama de ele, dacă te iubeşte cum n-a iubit pe nimeni, el/ea îţi va fi alături când vin momentele de criză. Ţine-l/o aproape, nu găseşti în fiecare zi aşa oameni :)

11 comentarii:

  1. imi place ce zici. sunt total de acord. ms pentru zambetul de dupa-amiaza. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Degeaba crezi că el este Alesul, este aşa pentru că tu îţi induci asta în mintea ta total de acord cu asta...si cu povestea, imi place cum am pus personajele in "scena"

    RăspundețiȘtergere
  3. Zurliule, mi-a placut la nebunie povestea ta! Si morala! ;) Ai vorbit ca un intelept :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Mă mai apucă uneori, ce să-i fac :P

    RăspundețiȘtergere
  5. postul asta imi aminteste de o carte pe care am vazut-o in librarie : "Curaj,ne maritam ! "

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt de parere ca nu te "loveste"de multe ori dragostea...si merita sa faci tot ce iti sta in putinta sa o castigi...pentru a nu-ti parea rau mai tarziu ca nu ai luptat...

    RăspundețiȘtergere
  7. exact.usor de zis,greu de facut;)

    RăspundețiȘtergere
  8. poi,asa pare din ce/cum povestesti tu aici:)

    RăspundețiȘtergere
  9. La comentariul meu de dinainte mă refeream la "cine a spus că e uşor de făcut?". Da, este uşor de zis :)

    RăspundețiȘtergere