Nu ştiu cum se face că aproape de fiecare dată când îmi planific timpul de dimineaţă îmi iese altfel. Ziua de azi nu a fost o excepţie, cred că numai pentru a-mi râde în faţă.
De obicei încerc să-mi organizez timpul, să ştiu câte pot face într-o zi; şi tot de obicei las toleranţă cam o oră-două. Sunt aşa de perfecţionist încât dacă văd că timpul curge şi eu am rămas în urmă, devin irascibil. Asta trebuie schimbat la mine, ce atâta perfecţionism pe capul meu? unde-i relaxarea de care le spun celorlalţi? Lucrez la asta şi în ultima vreme observ schimbări. Dacă nu aş avea alte dileme cred că aş fi un om fericit.
Astăzi nu mi-am închipuit că o să ajung aşa repede înapoi acasă. Mă aşteptam să nu termin ce aveam de făcut, astfel că mâine aveam mai mult de lucru; dar iată că s-a rezolvat şi de data asta.
Într-un fel îmi pare bine, într-un fel nu; nu ştiu ce să zic. Lucrul cert e că eu am cel mai mare randament dintre colegii mei, eu merg unde nimeni n-are succes. De aceea mă mai gândesc dacă să termin cu socotelile de acasă sau nu.
Până la urmă e mai fain şi sănătos să stau foarte comod, să vină toate cum or veni; să nu inisist de ceilalţi, să nu conduc contra cronometru. De aici cred că mi se trage şi faptul că merg cu maşina destul de vioi chiar dacă nu mă grăbesc; eu n-am remarcat până nu mi-au spus alţii.
Ce mă enervează până la urmă e că în domeniul ăsta să zic că sunt conştiincios, dar când vine vorba de socoteli financiare sunt cum bate vântul. Mai îmi dau palme uneori şi tot îmi impun să centralizez toate cheltuielile.
În rest, deşi toţi cântă că vine primăvara, aici tot frig e, aşa că dragi pantaloni scurţi, trebuie să mai răbdaţi un pic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu