dordolâcii diferiţi

Ca în fiecare poveste cu zmei, erau doi dordolâci. Dordolâcul numărul 1 şi dordolâcul numărul 2. Şi ei doi aveau două prietene pe care le scoteau în fiecare seară la aer. Nu ca pe papucii urât mirositori, ci ca pe două flori parfumate. Şi aşa porneau ei de cu seara pe caii lor frumoşi, albi, spumoşi, cutreierau munţi şi văi, admirau apusul roşiatic de soare ce pica în jos aşa, ca racul în apa fierbinte.
Nu despre raci e vorba în povestea mea inventată în timp ce scriu, ci despre cei doi dordolâci. Mai precis, despre sentimentele lor pe drumul de întoarcere, când, cu preafrumoasele dordolâciţe în braţe, se îndrepta fiecare să o ducă acasă.

Dordolâcul numărul 1 mergea mai repede decât amicul lui. Ulterior, la un pahar de şampon cu neuronii lor alungaţi de acasă şi veniţi la crâşmă să-şi dea amarul pe faţă, ei bine, mi-au istorisit despre viata amorezanţă a celor doi dordolâci.

În primul rând, de ce se grăbea dordolâcul 1 mai repede? Cu lacrimi în ochi, neuronul îmi povesti pe îndelete cum, de fiecare dată stăpânul lui avea seară de cauntăr cu amici lui din celelalte ţinuturi. Îi plăcea să joace în echipă cu fiul lui Negru-Împărat, pentru că întotdeauna căştigau, probabil şi datorită faptului că la începutul jocului plodul regesc le spunea celorlalti "Să nu care cumva să vă ascundeţi de mine că vă zic lu' tata şi vă bagă impozite mai mari, iar dacă m-aţi împuşcat, v-aţi luat adio de la gât, cu tot cu cap". Cam aşa decurgeau lucrurile în împărăţie.

Da, se pare că dordolâcul 1 iubea mai mult activitaţile sale decât zâna viselor lui.

Ăsta deci, era motivul.

Dar cum rămâne cu dordolâcul 2? Ce mi-a povestit neuronul lui care era deja turtă? Ei bine, dragii moşului, cu astă povestire v-oi ferici în episodul următor.

reclame...

afişele şi mintea românului

Mda, e vorba despre afişele electorale. Trântite peste tot, prin cârciumi, prin poştă, pe monumente, fără număr, fără limite. Toate astea pentru ce? Oare pentru cei care sunt la curent în fiecare zi cu situaţia politică a ţării? Da de unde.
Ăştia ştiu cine e la ce partid, îi ştiu rudele, declaraţiile de avere, doară a citit în Click. Nici pentru clasa de sus, pentru cei intelectuali. Pentru că nici eu nu-s rupţi de lume, şi cunosc realităţile din România.

Pentru cine atunci sunt toate afişele ăstea?
Din mintea mea creaţă mi-a ieşit neuronul idiot, ăla cu idei, şi mi-o zis aşa:

"Păi băi, categoriile ălea sunt luate deja, fiecare este în partea lui, şi se bat unii cu alţii, ca chiorii după perele din măr. Rămân românii care n-au timp de stat la poveşti sau la televizor. Rămâne nea' Ţăfleac, ăla ce e pe şantier 13-14 ore, iar pe drumul spre casă, rupt de oboseală, vede din tramvai o figură prietenoasă ce îl cheamă să-l voteze. După aia alta figură, care-i inspiră încredere, şi tot aşa.
Lupta se dă care candidat are mai multe apariţii, pentru că astfel, involuntar, intră în mintea omului, şi pe care aspirant la tronul prezidenţial l-a văzut mai des, pe ăla îl votează. Pentru că i se pare familiar, deja îl 'cunoaşte'."

În afara unui joc de copii mari gen "tatăl meu îi rupe capul lu' tatăl tău", se vede de la o poştă nesimţirea crasă, fanatismul şi avarismul. Nu e unul care să fie integru pe acolo, şi totuşi fiecare e mai bun decât ceilalţi. Propagandă forţată.
Aşa că nu mă mai mir de ce văd în fiecare zi români mândri, unul mai tare ca celălalt, unul mai deştept decât toţii, unul care are cea mai multă dreptate.
Adevărată vorba aia cu "peştele de la cap se'mpute".
Suntem cei mai tari, restul sunt nimicuri, proşti.

Şi când stau să mă gândesc că totul se reduce la marketing şi tehnici de vânzare. "Promovează-ţi produsul, şi anihilează concurenţa"
Din cauza asta nu o să văd niciodată oameni corecţi în funcţii înalte, pentru că un om corect îşi recunoaşte slăbiciunile, iar în ţara noastră nu avem oameni politici slabi.

dezinformat

Ăsta sunt eu, un dezinformat. Păi cum să nu urmăresc eu ştirile, cum să nu citesc măcar un ziar? Cum să aflu abia acum ca faimosul virus ai unei gripe face ravagii prin toată lumea? Celebrităţi, oameni de rând, nu mai contează. A intrat peste tot, ca şi apa într-o încăpere. Se emit previziuni, se organizează licitaţii, se bat conducătorii cap în cap, care e mai deştept să combată gripa. Mai nou cică este ceva organizat, bine pus la punct de către boşii lumii ca să ne reducă rândurile, că devenim prea ieftini la vedere. Unde te uiţi, doar de oameni dai. Mergi pe stradă-oameni, vii acasă-lume, mergi la mare-adunătură cât cuprinde.
Şi atunci, cum să nu-i stârpeşti? Dar ce-i aici? fiecare se naşte cum/când vrea? păi chiar aşa; prea mulţi suntem domnule, nu mă pot vedea pe mine de tine, ia dă-te din cadru.

Terminând cu asta, nu prea mă pasionează, nu doar gripa asta, ci în general ştirile. Sunt prea neînsemnat ca să însemn ceva.

conversaţie în troleibuz

2 femei peste 65 de ani, părul cărunt.

- Deci zi, ce înseamnă tughedăr?
- Împreună, nu?
- Aşa, şi ui chen?
- Uichen înseamnă sfârşit de saptamană nu?
- Nu, stai aşa; luăm câte una. Ui ce înseamnă?
- Mmmm, înseamnă noi.
- Da, şi chen?
- Pot, putem.
- Deci ui chen înseamnă noi putem.
- Du betăr?
- Betăr este ... mai bine, şi du eu fac, facem.
- Şi acum tradu tughedăr, ui chen du betăr
- Împreună, noi putem face mai bine, aşa era scris în staţie deci, dar era în engleză.

...

- Un lucru nu pot să îl înţeleg, cum zici până la urmă tî hî e? dă, sau ză?
- Este cumva cu limba între dinţi.

Din momentul ăsta se chinuiau amândouă să zică folosind limba între dinţi, fără succes însă.

copil fără nume

Am fost şi eu pe acolo.

God and Dog - video

Simplu şi la obiect.

am prins zburătoarea

Îmi tulbura serile liniştite cu aripile ei şmechere. Dacă mă duceam să aprind lumina, fugea şi se ascundea unde nu o puteam găsi. Pe întuneric nu puteam să o prind, pentru că nimerea în momentele în care nu aveam nici un obiect potrivit pentru ea.
Dar în seara asta, ei bine, i-a sosit ceasul. A venit ca de obicei zburând prin faţa mea doar în ciudă, şi s-a pus pe un raft de lângă mine. M-a prins iarăşi dezarmat, nimic la îndemână. Am mers totuşi de am făcut lumină, şi încă era acolo, chiar atunci se pregătea să decoleze. I-am tăiat însă elanul cu un şerveţel, apoi strângând-o în pumnul meu de copil enervat la culme, şi am aruncat-o la gunoi, spre deosebire de Deea, care ar fi chinuit-o ţinând-o captivă în cine ştie ce sticlă de cola.

Am prins-o, ticăloasa de molie, şi mare mai era.

persecum? persece? perseverăm?

Da de unde, ce rost are? Atâta agitaţie pentru nimic.
De câte ori nu mi-am propus să încep să fac mai multă mişcare, exerciţii fizice constante. După mai mulţi ani, abia acum reuşesc să mă ţin pe "linia de plutire".
De câte ori nu mi-am propus să încep să economisesc bani, să fiu mai cumpătat atunci când cumpăr ceva. Nici acum nu îmi reuşeşte întotdeauna. Am văzut şi la alţii la fel; îşi propun ceva pe termen lung, dar se afundă chiar când pleacă de la mal.

Încep să cred că delăsarea e o parte a naturii noastre, ca români, ca oameni, ca tot şi toate. Se fac alegeri, "DA! facem aia şi aia", trec alegerile, lumea revine la chinul zilnic. Iar noi îi condamnăm pentru că una zic, şi alta fac. Fraierii de noi, nu suntem tot la fel? Da, ştiu că ei sunt acolo datorită unor abilităţi şi talente deosebite de organizare şi conducere. Dar nicăieri nu scrie că un om cu cât este mai învăţat, cu atât va fi mai serios, îşi va ţine promisiunile. Sunt lucruri diferite.

Aşa că atât timp cât în lucrurile bune suntem leneşi, iar în cele rele perseverăm, eu zic să ne ţinem gura, pentru că degeaba criticăm, şi noi suntem la fel.

Suntem slabi pentru că aşa vrem să fim.

noapte

Noaptea se zice că este de fapt lipsa zilei, aşa cum frigul este lipsa căldurii, cum întunericul este lipsa luminii, cum răul este lipsa binelui.
Nu degeaba se zice aşa.

Noaptea se face frig, noaptea este întuneric, noaptea se fac cele mai mari măgării.
Noaptea este a celor care au ceva de ascuns, care se ascund de ceva, cineva, sau chiar de ei înşişi.
Noaptea vine când soarele apune; e un fel de "când pisica nu-i acasă, joacă şoarecii pe masă".

Ţin minte şi acum când vizionam filme de groază cum îmi doream să vină ziua în film, pentru că ştiam că în momentul apariţiei zorilor totul se clarifica, totul ieşea la lumină. Răul era înlăturat, înfruntat, vampirii ardeau. Un sentiment de uşurare scăpa din toată fiinţa, mulţumirea îşi făcea loc şi lumina inima.

Cu toate acestea, după zi vine iarăşi încă o noapte. Cu aceeaşi nerabdare cu care se tânjeşte după dimineaţă, cu aceeaşi groază se aşteaptă seara.
Oamenii nopţii îşi freacă palmele de emoţia aventurilor ce vin cu fiecare rază de soare adormită. Planurile sunt bine puse la punct, totul trebuie făcut fără cea mai mică remuşcare.
Oamenii zilei îşi aşteaptă sentinţa nemiloasă a nopţii, o noapte crudă fără de margini, nesfârşită în roşul sângeriu pe care îl împrăştie peste toţi, fără discriminare. Vor să fugă, dar unde poţi fugi de noaptea care învăluie până şi cel mai ascuns cotlon, până şi cea mai mică vietate îi simte goliciunea.

Asta este teroarea nopţii care şi-a făcut cuibul în sufletele multor oameni. La unii este noapte permanent, alţii se joacă de-a 'cucu/bau'. Fericiţi sunt cei care iubesc ziua, aceia care-şi pregătesc armele din timpul zilei, pentru ca atunci când noaptea vine, ei să fie pregătiţi. Fără teamă, fără milă, ei înfruntă nimicul din suflet, şi îl umplu până la refuz cu pitici pozitivi, de toate culorile.

slăbiciunea unui om

Pornea pe un nou drum în dimineața asta. Fusese chemat la interviu cu o zi înainte, într-o companie națională. Îi treceau mai multe gânduri prin cap: "dacă nu o să mă descurc?" "ce o să mă întrebe oare?" "hmm, oare hainele mele se potrivesc unui interviu, sau arăt prea de oraș?" "dacă o să mă întrebe ceva ce nu știu?"

Totul a mers bine la interviu, datorită faptului că a făcut altceva decât să dea impresia de slugă. Angajatorii prea plini de sine îşi alimentează ego-ul prin asemenea comportament, şi în felul asta candidaţii 'apţi' sunt angajaţi. Iar pe viitor, dacă şefii respectivi sunt înălţaţi pe podiumul laudelor şi al linguşelii, are şanse omul ca să promoveze.

Din păcate pentru băiatul nostru, trebuie să şi lucreze după ce a fost angajat, iar lucrul ăsta se întâmplă de obicei având contact cu ceilalţi colegi. Din fericire pentru progresul companiei, majoritatea colegilor erau certaţi cu făţărnicia, prin urmare ei puneau roţile în mişcare, deşi efortul nu le era nici măcar recunoscut, darămite răsplătit. Prin urmare şefii era priviţi nicidecum ca pe superiori, nici măcar ca pe un egal. Ei erau doar gurişti, adică din aceia care nu ai simţul realităţii, şi se cred Dumnezeu; doar spun, şi se şi înfăptuieşte. Sentimentele aceste nu sunt pe ascuns, să nu-i audă cineva, ci pe faţă. Când au ceva de spus, nu se ţine cont de rangul social, de vârstă, sau de poziţia în companie. Contabili, supervisori, toată forţă de muncă de pe teren, toţi sunt egali, sunt colegi înainte de toate, şi respectul este esenţial. Altfel nu ai cum supravieţui, nu ai cum să fii ajutat atunci când ai nevoie.

În astfel de mediu nimeri preafericitul câştigător al unui loc de muncă în aceste zile grele. I se spuse din start că leneşii nu supravieţuiesc mult, la fel şi cei care vorbesc pe la spate. Aici cărţile sunt tot timpul pe masă.
Însă el nu este omul acesta. Are anumite reţineri. Nu este tipul care iţi spune să-ţi aranjezi cravata că arată groaznic. Nu, el mai degrabă te lasă aşa, dar toată lumea din jur ştie.

Acum este prima perioadă, cea a acomodării; cea în care se vede dacă o să rămână sau nu pe postul câştigat. A dat deja ceva semne de şubrezeală care i-au fost puse pe seama necunoaşterii, a iniţierii. Totuşi, ca şi om în toată firea, dacă cineva intră tare în tine, ce faci? Dai înapoi, sau te ţii tare pe picioare? El s-a dat înapoi, ca şi cum oponentul ar fi fost un fel de zeus, ca să-l fulgere pe loc. A cedat, a intrat în defensivă. Se pare ca nu mai are scăpare, asta doar dacă nu îl scutură bine careva, să-şi revină la realitate.

Dragă tinere, eşti om, nu cârpă. Nu permite orice aberaţie. Şi mai ales, nu te intimida în faţa nimănui, e semn de slăbiciune, şi de control în acelaşi timp. Ai intrat în plasă, îţi va fi foarte greu să ieşi. Ia-ţi viaţa în propriile mâini, şi nu-i mai lăsa pe ceilalţi să hotărască totul pentru tine, asumă-ţi responsabilităţi.