Pages

joi, 26 martie 2009

un nor negru pe cerul meu

Zi normală. Ger dimineaţă, un pic mai dezmorţită vremea pe la prânz, frig înţepător seara. A fost o zi foarte plină, am reuşit în ce mi-am propus. Chiar mai bine decât credeam. Şi totuşi se pare că nu a fost completă.
E ciudat cum câteva cuvinte îmi pot trezi amintiri nebănuite; adânc scufundate în dulăpiorul de toate zilele. Cuvinte simple, dar care taie în carne vie, rup sufletul în bucăţi, împrăştiindu-l în vântul îngheţat. Cuvintele prin care văd că un om care emana bunătate, hotărâre, obiectivitate, un astfel de om a suferit groaznic iar apoi a murit. Degetele încep să tremure, ochii mi se umplu de lacrimi, capul îmi vâjâie. Nu se compară durerea asta cu nimic. Este realitatea vieţii. Face ca despărţirea de iubită să fie un fleac, orice boală este neglijabilă. Este o durere a sufletului.
Nu pot face nimic decât să realizez încă o dată ce importantă este viaţa, şi să am grijă cum o trăiesc. Am învăţat încă o dată să mor.

Îţi mulţumesc pentru exemplu.

6 comentarii:

  1. wow...eternal! cata intelepciune! cu fiecare clipa, incepand cu prima clipa in care ai respirat..poti spune ca ai invatat sa mori, caci viata chiar este propedeutica mortii. si nu numai, mereu in fata va sta moartea, orice ai face, oricate realizari ai avea... si in fata ei, poti spune, dintr o persp ontologica, ca scopul vietii este moartea!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa stii ca cea mai apriga lupta in viata nu este cu moartea, ci cu tine insuti, pentru ca te afli in ambele tabere. Capul sus, tu ai o viata intreaga inainte!

    RăspundețiȘtergere
  3. :) Aduc în dar un zâmbet şi ţi-l las aici. Mai departe, tu decizi ce faci cu el.

    RăspundețiȘtergere
  4. nu ai invatat sa mori. ai invatat sa pretuiesti viata.

    RăspundețiȘtergere