Pages

marți, 6 ianuarie 2009

Unde îmi este locul?


Nu ştiu câţi îşi pun întrebarea asta, eu m-am întrebat de multe ori unde mă potrivesc în lumea asta. Nu aş vrea să trăiesc toată viaţa în birou, în fabrică sau în alt loc unde trebuie să stau. Vreau un servici unde să fiu liber, programul foarte flexibil, şi cred că dacă mă străduiesc îndeajuns, voi reuşi. Pentru că simt că acolo îmi e locul, acolo mă simt natural, împăcat cu mine, acolo sunt fericit.
Sau poate că totuşi locul mi-ar fi şi într-un mediu mai închis, cu şefii pe aproape, pentru că aşa prin comportamentul pe care îl am i-aş face să se simtă bine, să uite de frustrări, dead-line'uri şi aşa mai departe. În felul ăsta cred că aş fi şi eu fericit, aşa că nu mai îmi fac nici un fel de griji pentru că eu sunt eu însumi, nu-mi voi schimba atitudinea dacă voi fi în altă parte, nu voi încerca să-i imit pe alţii.

Eu sunt eu, şi noapte bună.

2 comentarii: