Pages

marți, 27 ianuarie 2009

sărăcia românului


Am avut astăzi o discuţie interesantă cu un om ce vroia să facă ceva în viaţă. Având în vedere că avea ceva bani, i-am dat nişte idei.
I-am sugerat să-şi cumpere o autoutilitară de 3,5 tone, să meargă la magazinele ... şi ... din Bucureşti, îşi pune un semn în parbriz De Închiriat, şi o să aibă succes. Într-un an o să-şi poată cumpăra altă maşină de marfă, mai angajează un şofer, după altă jumătate de an tot aşa, şi în 5 ani poate să se apuce de hobby-uri. Nu a fost de acord, că o să stea toată ziua plecat de acasă în curse, are şi el familie.
Bine nene, cumpără-ţi atunci ustensile şi apucă-te să faci gazon, se vinde foarte bine, la preţ bun. Atunci şi-a aprins o ţigară şi mi-a aruncat o replică ce m-a lăsat prost: Dar e de muncă acolo, nu? Am zis atunci că nu-i normal, cred că visez, mi-a căzut o cărămidă în cap şi nu mă pot dezmetici. Păi dragă omule, cum vrei să faci bani dacă nu munceşti? Normal că nu faci nimic în viaţă dacă stai în casă la televizor cu berea în mână şi ţigara în cealaltă urmărindu-l pe becali şi repetând în neştire 'ăla da om deştept, deştept om bre'.
Omul cu care am discutat era agent de pază, stătea toată ziua, salariul 600 lei.

După ce că nu le place să lucreze, mai şi risipesc. Cum să-ţi cumperi N85 şi să nu-ţi ajungă apoi banii pentru rata pe care ai făcut-o ca să-ţi iei logan deşi n-ai permis?
Serios acum, parcă unii dintre noi au creierul doar de design. Sau n-au avansat încă de la stadiul de copil la 5 ani; ei vor jucăria şi gata, nu contează ce se întâmplă pe urmă.

De aceea suntem noi românii cei mai cu moţ, ce mai mândri de reuşitele strămoşilor noştri, că avem timp. Ce-ar fi dacă timpul acordat palavrelor fără rost l-am folosi pentru a învăţa ceva util? sau a (o, Doamne păzeşte) lucra pentru a ne creşte bugetul?

Eh, las' că munceşte Dorel,

mai ai mă mult?

3 comentarii:

  1. Hmm. Hmmm. Hhhhm. Eu zic ca se poate. Adica da, cu siguranta se poate. Sunt foooooooarte multi oameni care fac bani fara sa munceasca. Si cand ai deja "niste bani", e cu atat mai usor sa faci mai multi fara sa muncesti.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cei care fac bani fără să muncească au ceva în cap, îi duce mintea să-şi înmulţească venitul. Tot o muncă este, nu consider muncă doar datul la lopată. Desigur mai sunt cei de venitul cărora se îngrijeşte altcineva.
    Eu m-am referit la categoria în care intră destul de mulţi; puturoşii.

    RăspundețiȘtergere