Prima oară o să stăm întinşi pe o bancă într-o noapte călduroasă de vară, ochii or să-ţi fie închişi, şi o să ne plimbăm împreună. Te duc în copilăria mea, ţi-i prezint pe verişorii mei; suntem la ţară, vara, în picioarele goale prin mirişte. Mergem la iaz să ne scăldăm. Apa e rece, nu ştii să înoţi, nici eu, hai înapoi; de fapt hai pe deal unde sunt duzii, ne suim în ei şi ne mânjim peste tot. Nu-mi plac cele albe.
Hai acum în oraşul unde am crescut, uite în faţa blocului iarba unde prindeam lăcustele de care îmi era aşa de teamă, uite şi locul de lângă gard unde m-a înţepat o albină pentru prima şi ultima oară în viaţa ei şi a mea. Uite cum îi sparg capul fratelui meu cu o piatră cât o ridiche, ţine-mă de mână în timp ce fugim de mama, e grav dacă mă prinde. Am scăpat, uite un chiştoc, ah, e Carpaţi, mie-mi plăcea Snagov, erau mai elegante, şi în plus aveau filtru. Acum dăm iama în gradina blocului să luăm ceapă să nu miroasă părinţii că iar am fumat.
Avansăm câtiva ani, sunt la şcoală acum. Este iarnă, ninge abundent iar noi stăm întinşi pe strada pe care nu prea trec maşini. Am jucat fotbal mai devreme cu băieţii şi acum ne odihnim cu faţa udă de fulgii care tot coboară şi tot nu ne săturăm. Este ora zece seara, la nouă trebuia să fiu în casă dar de data asta chiar nu-mi pasă; aş sta o veşnicie aşa, nu simt ca picioarele mi-s ude şi îngheţate.
Vino cu mine la şcoală a doua zi, pe jos e fleşcăială aşa că până la şcoală îmi intră apă până la glezne. Acolo, în semn de recunoştinţă că nu mi-am făcut temele (de ce oare?) învăţătoarea mă trimite în faţă. Aştept cuminte să vină lângă mine să mă recompenseze cu 10 linii peste palmă. Ţine-mă de mână ca să nu-mi iasă lacrimi, vezi ce urme a lăsat? Îţi şoptesc 'o urăsc', tu-mi spui 'nu-i nevoie, o să vezi mai încolo de ce'. Am ieşit de la şcoală, sunt fericit şi mergem pe deal să-ţi arăt grota unde ne jucăm cu cornetele.
Avansăm în timp cu un an; sunt acasă cu fraţii şi părinţii mei. Noi învăţăm, din punctul de vedere al părinţilor, pentru că peste cartea de geografie la care am teză mâine este o carte de poveşti de la bibliotecă. N-am învăţat nimic tot anul aşa că mama mi-a spus că o să învăţ până târziu în noapte pentru a recupera. După ce am terminat cartea pe care bibliotecara drăguţă mi-a recomandat-o am trecut la cea de geografie, dar fiind aşa de plictisitoare simt cum alunec uşor spre altă lume. Toti ceilalţi dorm, eu sunt azi oaia neagră. Deja alunecatul devine coborâre periculoasă până când mă trezeşte mama. "Ce faci, nu înveţi?" eu, trezindu-mă brusc, uit pe ce lume trăiesc "la ce să învăţ?". Probabil că asta a cam înfuriat-o pentru că după ce mi-a administrat o palmă mă dumireşte "la geografie, la geografie". Mă fac că plâng, aşa că mă lasă în pace; tu râzi pe înfundate, eu mă cuibăresc sub plapumă fericit cu lacrimile false încă şiroind.
Aţipim în următoarele 30 de secunde.
...
Momente pretioase oferite cititorilor fara somn. Multumiri.
RăspundețiȘtergere