melodie de trezit dimineaţa

fanatici

În ultima vreme văd un fanatism pentru Israel şi tot ce reprezintă el. Nu contează că în unele aspecte nu e aşa tare, pentru ei tot Israelul este cel mai tare dintre cei tari.

Nu neg importanţa acestui popor şi beneficiile pe care le aduce omenirii. De când mă ştiu, am vazut acest stat drept unul prietenos şi motivat. Asta însă nu mă face să îi laud şi greşelile, nu mă îndeamnă să îi duc aduc vorbe de bine pe nedrept.

Obsesia Israel, oameni buni, prin fanatismul acesta îi aduceţi un renume rău acestui popor şi chiar îmi pare rău.

limbajul poporului

Acum mulţi mulţi ani, dintr-o peşteră în alta din Balcani:
- uuăăăăăăăiiiii, daaa iiii aaaiii aaaaaşşşşiii ăăăăăiii?
- uăăăăi, aiiii ăăăă hiiiiuuu aauuuu


Acum nu mulţi ani, într-un sat din Moldova:
- băăăăi, da' şi mai faşi băăăii?
- băăăăăi, hai că viu acuşi

Zilele noastre, într-un oraş din Ardeal:
- Hi, cmf?
- hi, brb

nu înjur, dar ...

Zilele ăstea, săptămânile acestea îmi vin tot mai des în minte câteva cuvinte celebre pe care nu se cade să le spui într-o societate decentă. Văzând ştirile de pe internet, auzind tot felul de păreri, soluţii la actuala criză, primele cuvinte ce îşi fac apariţia sunt "what the fuck?". Nu are corepondent în româneşte, exprimă perfect sentimentul meu şi cred că al multor cetăţeni.
Eu sunt calm, am anumite principii non-violente; mă gândesc însă la cei care sunt altfel decât mine. Oare ei cât mai rezistă? Când o să fie răbufnirea? Pentru că este evident că o să fie. Asta pentru că românul a ajuns preşul propriilor conducători şi nu sunt deloc subiectiv. Este realitatea demonstrată. Este fapt.

Oameni şi Maşini - motorul

Azi e ziua motorului. Un motor funcţionează mult şi bine dacă îi sunt asigurate anumite condiţii. Viaţa lui propriu-zisă începe cu perioada de rodaj, atunci când nu este indicat a se depaşi o anumită turaţie, mai pe scurt, solicitarea lui să se facă progresiv. La fel şi cu oamenii. Când sunt tineri, oamenii tind să folosească toată puterea de care dispun dintr-o dată, fără pregătire, fără să o ia uşor. Nu doar fizic, intelectul este şi el afectat. Deşi e probabil să nu se vadă/simtă efecte de uzură imediate, anumite piese îşi pierd proprietăţile originale, nu mai dau randamentul optim în condiţii extreme. Rodajul este cea mai importantă parte a vieţii motorului, pentru că defineşte cum se va comporta el la 'maturitate' şi este ireversibil. Nu-l poţi face de două ori. Rodajul şi întreţinerea corectă determină în mare masură dacă motorul te va lăsa sau nu la greu.

Un alt aspect de care vreau să amintesc este diferenţa dintre puterea/tipul motoarelor. Fiecare este construit pentru un anumit scop. Unele sunt de autoturisme, motoare lejere, silenţioase. Altele sunt industriale, tractoare, utilaje agabaritice, vapoare etc. Nu poţi pune un motor de Logan să tragă brazde pe câmp, tot aşa cum nici nu-ţi poţi urca familia într-un excavator să mergeţi în turul României. Dacă îi pui pe acei oameni care-s construiţi cu "motor de autoturism" la "tras brazde" rezultatul va fi că au să clacheze. Problema e nu dacă îi pui ci ei înşişi îşi impun "dacă el poate, eu de ce să nu pot?". Afirmaţia este valabilă atunci când cei doi sunt construiţi asemănător.
Lucrul fain este că în final motorul de 500 de cai putere nu este mai important decât cel de 70. Deşi au nevoie de întreţinere diferită, fiecare are rolul lui, şi până la urmă depind unul de celălalt.

Am ajuns şi la sfârşitul vieţii motorului. Nu mai îl simţi la fel de sprinten, productivitate scăzută. Trebuie întreţinut mai atent, se defectează mai uşor. Într-un final da, toate motoarele cedează. Timpul şi uzura îşi pun amprenta pe fiecare componentă. Lucrul acesta nu poate fi oprit, ci doar prelungit prin întreţinerea corespunzătoare.


Am lăsat la urmă acele motoare , cum să le zic, îmi este cam teamă să le zic "motoare cu defecte din fabricaţie". Deşi din punct de vedere logic, practic, acele motoare trebuiesc casate imediat, fără a fi folosite, din punct de vedere uman, moral, ele doar au nevoie de o îngrijire specială. Dau un randament mai scăzut, pornesc mai greu şi nu oferă puterea pentru care au fost concepute. Este totuşi un lucru pe care mulţi îl ignoră. "Nimic nu se pierde", am auzit demult cuvintele acestea şi m-au impresionat destul de mult. Într-adevăr motorul nu este cum a fost prototipul, dar dacă se aruncă, toate acele materiale se vor pierde, tot acel timp va fi fără folos, toată oboseala va fi pentru nimic.
Nu încurăjam producţia motoarelor de felul ăsta, dar nici nu le aruncăm.
În România se cam aruncă, orfelinatele sunt pline.

Oameni şi Maşini - semnalizarea

Văd aproape în fiecare zi maşini care "uită" să semnalizeze, asta afectând într-o mai mică sau mai mare masură circulaţia din jur. Eu le numesc maşini imprevizibile. Nu şti când au de gând să facă vreo manevră ci doar te pomeneşti că te încurcă. Cam aşa sunt şi unii oameni. Fac lucruri fără avertizare, de la cele mai mici treburi, până la foarte importante. Se încadrează aspectul ăsta şi la comunicare/lipsa comunicării. Reacţia lor este "dar de ce trebuie să-ţi zic ţie ce fac? Lasă că vezi tu în momentul ăla". Şi uite-aşa se creează tensiuni, nervi etc. A "semnaliza" din timp este un gest de perspectivă şi ajută la "fluidizarea" relaţiilor sociale. În caz contrar respectivul se pomeneşte că nimeni nu-l mai ia în seamă, că e roata de la caruţă cu numărul 5 adică opusul celui care tot striga "lupul nene, lupul".

Adevărul adevărat până la urmă este că în mintea lor aşa cred că trebuie procedat şi prin urmare dacă nu vor, nu vor. Le doresc acestor minţi să aibă cât mai des parte de scenarii de genul: Este chemat la două interviuri pentru slujbe de vis, doar că amândouă sunt programate în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, astfel trebuind să aleagă între una din ele. Într-un final, bucuros, alege, merge la interviu dar angajatorul nu este acolo. Află că a plecat din localitate şi mai de dimineaţă a angajat pe altcineva în locul lui.
Nu mi s-a întâmplat mie dar oamenii fără semnalizare merită asemenea faze.

am îmbătrânit

Am ajuns şi la concluzia asta după ce eu savuram un film francez cu Jean Pierre, iar ceilalţi căscau, oftau, se uitau pe geam. Filmul era chiar bunicel, totuşi din cauză că nu era nimic de genul bum! bum! pac! zdrang! se pare că altora li se pare plictisitor.

când roata nu se mai întoarce

Cred ferm că acţiunile oamenilor se întorc la ei; bune sau rele, îi lovesc, de cele mai multe ori când nu se aşteaptă. Ar fi totuşi copilăresc din partea mea să refuz faptul că sunt şi cazuri când roata nu se mai întoarce, în sensul că un om poate face bine, şi să aibă parte doar de rău. La fel şi invers. Asta din cauză că roata nu mai are timp să se întoarcă, ori pur şi simplu nu mai e nevoie. Îmi pare rău că nu pot dezvolt mai mult, în minte este destul de clar, însă când vine vorba de a mă exprima uneori intervin erori de 'traducere'.

Ce învăţ este că nu ar trebui să mă intereseze dacă roata se întoarce, când, şi cu ce viteză. Pentru că e pierdere de vreme, pentru că nu mă ajută cu nimic.

Îmi vine în minte acum că în lumea asta dezechilibrată şi retardată există totuşi un echilibru, aparent insesizabil. Dar echilibrul ăsta nu e cum credem noi, oamenii, ci ţine cont de alte reguli, mult mai bune decât putem înţelege, atât de bune încât uneori suferinţa ţine loc de alinare. Este paradoxal, şi tocmai de aia ne zbatem în întrebări chinuitoare.

melodie de trezit

Vezi mai multe din Dance pe 220.ro

meditaţie

Are legătura cu ce am scris zilele trecute, dar acum mă gândesc la cei care am putea spune că sunt prea buni pentru ceilalţi.

Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, – ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.

creştinismul în boxa acuzaţilor

Te invit creştine să dau socoteală de ce faci, ce-ai facut şi ce vei face. Te chem să-mi arăţi că religia creştină este cea adevărată. Te chem Pavele să arăţi cum "schilodească-se odată cei ce vă tulbură" te face urmaş al lui Hristos.

Câţi 'păgâni' n-au murit ucişi de creştini pentru că n-au vrut să adere la acest curent. Multe dintre aceste victime fiind persoane mai drepte, mai miloase decât călăii lor. Câţi conducători creştini au acţionat mânaţi de orgoliul şi setea de putere; setea de a dovedi că ei au dreptate, şi că au un cuvânt de spus în univers. Cât de puţin învaţă omul din istorie. Creştinii mai demult, după ce au scăpat de persecuţie, ce au făcut? Au devenit persecutori. Spune-mi sfântule creştin, cu ce ai fost mai bun decât cei care te-au lovit pe tine?
Măcar dacă ai fi luat aminte la Dumnezeu, în care spui că îţi pui încrederea. Le-a spus evreilor să aibă milă de străini, pentru că şi ei au fost străini în Egipt. Le-a mai spus, nu pot sa cred, să-şi iubească duşmanii. A zis asta însuşi Hristos, din care vine numele creştin. Şi nu a spus asta cu două săptămâni în urmă, ci cu aproape două mii de ani în urmă, aşa că dragule creştin, eşti ipocrit.

Spui că nu eşti? Atunci zi-mi, nu erai tu acolo când în numele crucii ai masacrat copii, femei, bătrâni? De ce? De ce ai ignorat porunca Celui în numele căruia ai mers? Pentru că nu eşti doar ipocrit, ci şi ignorant. În toată mândria blestemată ai pus mâna pe sabie ca să aduci lumea la 'dreapta credinţă'. Ruşine să-ţi fie.

Ruşine să-ţi fie şi pentru că deşi 'crezi' în egalitatea tuturor oamenilor, totuşi n-ai ezitat să înrobeşti oamenii săraci şi să-i pui la jug pentru a munci sfertul de Românie ce-l deţineai. A trebuit să vină Cuza ca să-ţi domolească pornirile avare.

Să mai zic şi de altele? Te vâd îngramădit tot mai mult în colţ, tremurând. De cine ţi-e frică acum? Nu mai eşti persecutat. Poate ţi-e teamă că Dumnezeul pe care l-ai ignorat te va pedepsi?

Nici nu mă mir de ce a spus Isus "Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?"

Nu ştiu ce să zic. Ştiu doar că te-ai făcut de ruşine. Din păcate pentru tine văd că şi acum te doare-n cot. În fiecare zi îţi observ indiferenţa, mândria şi cruzimea, şi îmi pare rău pentru tine. Pentru că nu înţelegi de fapt, ce este viaţa pe care o ai nu ştii de unde, şi pe care o vei pierde nu ştii când.

când se iveşte vreo problemă

Anticipate sau nu, uneori apar anumite situaţii nu neapărat plăcute care dau viitorul apropiat peste cap, îl sucesc şi-l zăpăcesc de nu mai ştie omul ce să facă.
Aici eu i-aş împărţii pe oamenii ăştia în două tabere.

1. Genul care nu caută atât "de ce?" şi "cum a fost posibil?", cât încearcă să găsească o soluţie. Tipul ăsta îşi concentrează atenţia şi timpul ca să meargă înainte chiar dacă în faţa lui sforile par încurcate.

2. Muşterii aceştia cred că sunt leneşi sau greşit motivaţi. Dacă de exemplu - că tot e de actualitate - domnul ics trebuie să ajungă în localitatea igrec la ora zet, şi pe drum îl prinde nemilosul viscol cu zăpadă din belşug astfel încât să nu mai poată continua, ce face ics? De nervi bagă piciorul în acceleraţie astfel încât să se afunde pe bune, apoi începe să se plângă. "De ce am plecat tocmai acum? Prost am fost" ... "Şi ăştia acum s-au gândit să mă cheme la ei, în toiul iernii" etc. De nervi uită şi să sune la autorităţi nicidecum să caute să iasă din locul unde a rămas înţepenit.
Dar acum când mă gândesc mai bine, nu sunt leneşi, cred că ăştia-s din altă categorie pe care nu mai o dezvolt acum. Pentru că ei ar spune "eh, şi ce-i cu asta, ce-o fi o fi, de ce să-mi bat capul?"

E cam tranşantă împărţirea mea, aşa că mai adaug categoria ocazională, când aşa, când altfel. Nu de alta, dar să fiu şi eu mulţumit.

a fi sau a nu fi ... nervos

Sunt un flegmatic total. Totuşi mi-am propus eu aşa, cu ceva timp în urmă, să devin mai coleric. Mai vorbăreţ, mai prietenos, cu gândurile prin nori, fără atât de multe grijuri pe cap. Într-un cuvânt, să fiu mai relaxat.

Toate bune şi frumoase, nu mi-a fost greu să mă adaptez, că doar am şi eu ca alţii un cârd întreg de prostii ce-mi trec prin tărtăcuţă. Doar că azi am realizat că o dată cu spiritul ăsta jovial, mă şi enervez mai repede. Imediat îmi sare muştarul, piperul, şi toate cele. Şi în loc să mă calmez cuminte, să mă retrag în colţul meu să-mi plâng viaţa crudă şi nemiloasă ce tocmai a dat peste mine, ce fac eu? Reacţionez imediat, mă uit urât, îmi arăt nervii prin acţiuni.

Ce să fac eu acum? Înainte parcă aveam mai multă stăpânire de sine, în mod sigur ştiu că nu mă enervam atât de repede.

Nu m-aş fi gândit la problema asta dacă nu mi-ar fi sărit în ochi consecinţele anumitor acţiuni pe care le-aş provoca în momentele 'roşii'. Sunt destul de uşurat că mi-am dat seama de asta până nu am provocat ceva daune.

E un Dumnezeu acolo sus, şi se pare că mă trage de mânecă.
Frumos. Doar că dacă-s prost şi nu iau aminte, o să fie doar vina mea.

Rămâne de văzut.

luat la rost

... despre viaţa mea, de celine, ca şi cum nu mă văd în fiecare zi cât sunt de praf, sau de perfect.

Aşadar, să încep:

1. Numeşte cea mai mare frică a ta.

De a vedea că tot ce am crezut bun este de fapt rău.

2. Idealul tău în viaţă este...

O viaţă liniştită, cu o casă în mijlocul câmpului, cu ceva copii pe acolo, şi animale, şi mori de vânt.

3. Dorinţa ta cea mai ascunsă.

Să dau timpul înapoi, chiar dacă în faţă nu recunosc, totuşi asta e; atât de ascunsă că abia am găsit-o.

4. O persoană pe care o admiri. De ce?

Cunosc o femeie de la un magazin, care este atât de deschisă la minte, dar fermă în acelaşi timp, încât e o plăcere să merg pe acolo. Cuvintele nu prea pot spune cum este 100%, de aia poate părea destul de banal ce am zis.

5. Cel mai frumos cadou primit vreodată. (de la cine, de ce ţi-a plăcut şi cu ce ocazie)

Sunt câteva cuvinte pe care mi le-a adresat un prieten "eşti cel mai bun prieten pe care îl am". Ocazia? Am refuzat să-l vorbesc pe la spate, şi a aflat asta nu ştiu de unde.

dordolâcii diferiţi

Ca în fiecare poveste cu zmei, erau doi dordolâci. Dordolâcul numărul 1 şi dordolâcul numărul 2. Şi ei doi aveau două prietene pe care le scoteau în fiecare seară la aer. Nu ca pe papucii urât mirositori, ci ca pe două flori parfumate. Şi aşa porneau ei de cu seara pe caii lor frumoşi, albi, spumoşi, cutreierau munţi şi văi, admirau apusul roşiatic de soare ce pica în jos aşa, ca racul în apa fierbinte.
Nu despre raci e vorba în povestea mea inventată în timp ce scriu, ci despre cei doi dordolâci. Mai precis, despre sentimentele lor pe drumul de întoarcere, când, cu preafrumoasele dordolâciţe în braţe, se îndrepta fiecare să o ducă acasă.

Dordolâcul numărul 1 mergea mai repede decât amicul lui. Ulterior, la un pahar de şampon cu neuronii lor alungaţi de acasă şi veniţi la crâşmă să-şi dea amarul pe faţă, ei bine, mi-au istorisit despre viata amorezanţă a celor doi dordolâci.

În primul rând, de ce se grăbea dordolâcul 1 mai repede? Cu lacrimi în ochi, neuronul îmi povesti pe îndelete cum, de fiecare dată stăpânul lui avea seară de cauntăr cu amici lui din celelalte ţinuturi. Îi plăcea să joace în echipă cu fiul lui Negru-Împărat, pentru că întotdeauna căştigau, probabil şi datorită faptului că la începutul jocului plodul regesc le spunea celorlalti "Să nu care cumva să vă ascundeţi de mine că vă zic lu' tata şi vă bagă impozite mai mari, iar dacă m-aţi împuşcat, v-aţi luat adio de la gât, cu tot cu cap". Cam aşa decurgeau lucrurile în împărăţie.

Da, se pare că dordolâcul 1 iubea mai mult activitaţile sale decât zâna viselor lui.

Ăsta deci, era motivul.

Dar cum rămâne cu dordolâcul 2? Ce mi-a povestit neuronul lui care era deja turtă? Ei bine, dragii moşului, cu astă povestire v-oi ferici în episodul următor.

reclame...

afişele şi mintea românului

Mda, e vorba despre afişele electorale. Trântite peste tot, prin cârciumi, prin poştă, pe monumente, fără număr, fără limite. Toate astea pentru ce? Oare pentru cei care sunt la curent în fiecare zi cu situaţia politică a ţării? Da de unde.
Ăştia ştiu cine e la ce partid, îi ştiu rudele, declaraţiile de avere, doară a citit în Click. Nici pentru clasa de sus, pentru cei intelectuali. Pentru că nici eu nu-s rupţi de lume, şi cunosc realităţile din România.

Pentru cine atunci sunt toate afişele ăstea?
Din mintea mea creaţă mi-a ieşit neuronul idiot, ăla cu idei, şi mi-o zis aşa:

"Păi băi, categoriile ălea sunt luate deja, fiecare este în partea lui, şi se bat unii cu alţii, ca chiorii după perele din măr. Rămân românii care n-au timp de stat la poveşti sau la televizor. Rămâne nea' Ţăfleac, ăla ce e pe şantier 13-14 ore, iar pe drumul spre casă, rupt de oboseală, vede din tramvai o figură prietenoasă ce îl cheamă să-l voteze. După aia alta figură, care-i inspiră încredere, şi tot aşa.
Lupta se dă care candidat are mai multe apariţii, pentru că astfel, involuntar, intră în mintea omului, şi pe care aspirant la tronul prezidenţial l-a văzut mai des, pe ăla îl votează. Pentru că i se pare familiar, deja îl 'cunoaşte'."

În afara unui joc de copii mari gen "tatăl meu îi rupe capul lu' tatăl tău", se vede de la o poştă nesimţirea crasă, fanatismul şi avarismul. Nu e unul care să fie integru pe acolo, şi totuşi fiecare e mai bun decât ceilalţi. Propagandă forţată.
Aşa că nu mă mai mir de ce văd în fiecare zi români mândri, unul mai tare ca celălalt, unul mai deştept decât toţii, unul care are cea mai multă dreptate.
Adevărată vorba aia cu "peştele de la cap se'mpute".
Suntem cei mai tari, restul sunt nimicuri, proşti.

Şi când stau să mă gândesc că totul se reduce la marketing şi tehnici de vânzare. "Promovează-ţi produsul, şi anihilează concurenţa"
Din cauza asta nu o să văd niciodată oameni corecţi în funcţii înalte, pentru că un om corect îşi recunoaşte slăbiciunile, iar în ţara noastră nu avem oameni politici slabi.

dezinformat

Ăsta sunt eu, un dezinformat. Păi cum să nu urmăresc eu ştirile, cum să nu citesc măcar un ziar? Cum să aflu abia acum ca faimosul virus ai unei gripe face ravagii prin toată lumea? Celebrităţi, oameni de rând, nu mai contează. A intrat peste tot, ca şi apa într-o încăpere. Se emit previziuni, se organizează licitaţii, se bat conducătorii cap în cap, care e mai deştept să combată gripa. Mai nou cică este ceva organizat, bine pus la punct de către boşii lumii ca să ne reducă rândurile, că devenim prea ieftini la vedere. Unde te uiţi, doar de oameni dai. Mergi pe stradă-oameni, vii acasă-lume, mergi la mare-adunătură cât cuprinde.
Şi atunci, cum să nu-i stârpeşti? Dar ce-i aici? fiecare se naşte cum/când vrea? păi chiar aşa; prea mulţi suntem domnule, nu mă pot vedea pe mine de tine, ia dă-te din cadru.

Terminând cu asta, nu prea mă pasionează, nu doar gripa asta, ci în general ştirile. Sunt prea neînsemnat ca să însemn ceva.

conversaţie în troleibuz

2 femei peste 65 de ani, părul cărunt.

- Deci zi, ce înseamnă tughedăr?
- Împreună, nu?
- Aşa, şi ui chen?
- Uichen înseamnă sfârşit de saptamană nu?
- Nu, stai aşa; luăm câte una. Ui ce înseamnă?
- Mmmm, înseamnă noi.
- Da, şi chen?
- Pot, putem.
- Deci ui chen înseamnă noi putem.
- Du betăr?
- Betăr este ... mai bine, şi du eu fac, facem.
- Şi acum tradu tughedăr, ui chen du betăr
- Împreună, noi putem face mai bine, aşa era scris în staţie deci, dar era în engleză.

...

- Un lucru nu pot să îl înţeleg, cum zici până la urmă tî hî e? dă, sau ză?
- Este cumva cu limba între dinţi.

Din momentul ăsta se chinuiau amândouă să zică folosind limba între dinţi, fără succes însă.

copil fără nume

Am fost şi eu pe acolo.

God and Dog - video

Simplu şi la obiect.

am prins zburătoarea

Îmi tulbura serile liniştite cu aripile ei şmechere. Dacă mă duceam să aprind lumina, fugea şi se ascundea unde nu o puteam găsi. Pe întuneric nu puteam să o prind, pentru că nimerea în momentele în care nu aveam nici un obiect potrivit pentru ea.
Dar în seara asta, ei bine, i-a sosit ceasul. A venit ca de obicei zburând prin faţa mea doar în ciudă, şi s-a pus pe un raft de lângă mine. M-a prins iarăşi dezarmat, nimic la îndemână. Am mers totuşi de am făcut lumină, şi încă era acolo, chiar atunci se pregătea să decoleze. I-am tăiat însă elanul cu un şerveţel, apoi strângând-o în pumnul meu de copil enervat la culme, şi am aruncat-o la gunoi, spre deosebire de Deea, care ar fi chinuit-o ţinând-o captivă în cine ştie ce sticlă de cola.

Am prins-o, ticăloasa de molie, şi mare mai era.

persecum? persece? perseverăm?

Da de unde, ce rost are? Atâta agitaţie pentru nimic.
De câte ori nu mi-am propus să încep să fac mai multă mişcare, exerciţii fizice constante. După mai mulţi ani, abia acum reuşesc să mă ţin pe "linia de plutire".
De câte ori nu mi-am propus să încep să economisesc bani, să fiu mai cumpătat atunci când cumpăr ceva. Nici acum nu îmi reuşeşte întotdeauna. Am văzut şi la alţii la fel; îşi propun ceva pe termen lung, dar se afundă chiar când pleacă de la mal.

Încep să cred că delăsarea e o parte a naturii noastre, ca români, ca oameni, ca tot şi toate. Se fac alegeri, "DA! facem aia şi aia", trec alegerile, lumea revine la chinul zilnic. Iar noi îi condamnăm pentru că una zic, şi alta fac. Fraierii de noi, nu suntem tot la fel? Da, ştiu că ei sunt acolo datorită unor abilităţi şi talente deosebite de organizare şi conducere. Dar nicăieri nu scrie că un om cu cât este mai învăţat, cu atât va fi mai serios, îşi va ţine promisiunile. Sunt lucruri diferite.

Aşa că atât timp cât în lucrurile bune suntem leneşi, iar în cele rele perseverăm, eu zic să ne ţinem gura, pentru că degeaba criticăm, şi noi suntem la fel.

Suntem slabi pentru că aşa vrem să fim.

noapte

Noaptea se zice că este de fapt lipsa zilei, aşa cum frigul este lipsa căldurii, cum întunericul este lipsa luminii, cum răul este lipsa binelui.
Nu degeaba se zice aşa.

Noaptea se face frig, noaptea este întuneric, noaptea se fac cele mai mari măgării.
Noaptea este a celor care au ceva de ascuns, care se ascund de ceva, cineva, sau chiar de ei înşişi.
Noaptea vine când soarele apune; e un fel de "când pisica nu-i acasă, joacă şoarecii pe masă".

Ţin minte şi acum când vizionam filme de groază cum îmi doream să vină ziua în film, pentru că ştiam că în momentul apariţiei zorilor totul se clarifica, totul ieşea la lumină. Răul era înlăturat, înfruntat, vampirii ardeau. Un sentiment de uşurare scăpa din toată fiinţa, mulţumirea îşi făcea loc şi lumina inima.

Cu toate acestea, după zi vine iarăşi încă o noapte. Cu aceeaşi nerabdare cu care se tânjeşte după dimineaţă, cu aceeaşi groază se aşteaptă seara.
Oamenii nopţii îşi freacă palmele de emoţia aventurilor ce vin cu fiecare rază de soare adormită. Planurile sunt bine puse la punct, totul trebuie făcut fără cea mai mică remuşcare.
Oamenii zilei îşi aşteaptă sentinţa nemiloasă a nopţii, o noapte crudă fără de margini, nesfârşită în roşul sângeriu pe care îl împrăştie peste toţi, fără discriminare. Vor să fugă, dar unde poţi fugi de noaptea care învăluie până şi cel mai ascuns cotlon, până şi cea mai mică vietate îi simte goliciunea.

Asta este teroarea nopţii care şi-a făcut cuibul în sufletele multor oameni. La unii este noapte permanent, alţii se joacă de-a 'cucu/bau'. Fericiţi sunt cei care iubesc ziua, aceia care-şi pregătesc armele din timpul zilei, pentru ca atunci când noaptea vine, ei să fie pregătiţi. Fără teamă, fără milă, ei înfruntă nimicul din suflet, şi îl umplu până la refuz cu pitici pozitivi, de toate culorile.

slăbiciunea unui om

Pornea pe un nou drum în dimineața asta. Fusese chemat la interviu cu o zi înainte, într-o companie națională. Îi treceau mai multe gânduri prin cap: "dacă nu o să mă descurc?" "ce o să mă întrebe oare?" "hmm, oare hainele mele se potrivesc unui interviu, sau arăt prea de oraș?" "dacă o să mă întrebe ceva ce nu știu?"

Totul a mers bine la interviu, datorită faptului că a făcut altceva decât să dea impresia de slugă. Angajatorii prea plini de sine îşi alimentează ego-ul prin asemenea comportament, şi în felul asta candidaţii 'apţi' sunt angajaţi. Iar pe viitor, dacă şefii respectivi sunt înălţaţi pe podiumul laudelor şi al linguşelii, are şanse omul ca să promoveze.

Din păcate pentru băiatul nostru, trebuie să şi lucreze după ce a fost angajat, iar lucrul ăsta se întâmplă de obicei având contact cu ceilalţi colegi. Din fericire pentru progresul companiei, majoritatea colegilor erau certaţi cu făţărnicia, prin urmare ei puneau roţile în mişcare, deşi efortul nu le era nici măcar recunoscut, darămite răsplătit. Prin urmare şefii era priviţi nicidecum ca pe superiori, nici măcar ca pe un egal. Ei erau doar gurişti, adică din aceia care nu ai simţul realităţii, şi se cred Dumnezeu; doar spun, şi se şi înfăptuieşte. Sentimentele aceste nu sunt pe ascuns, să nu-i audă cineva, ci pe faţă. Când au ceva de spus, nu se ţine cont de rangul social, de vârstă, sau de poziţia în companie. Contabili, supervisori, toată forţă de muncă de pe teren, toţi sunt egali, sunt colegi înainte de toate, şi respectul este esenţial. Altfel nu ai cum supravieţui, nu ai cum să fii ajutat atunci când ai nevoie.

În astfel de mediu nimeri preafericitul câştigător al unui loc de muncă în aceste zile grele. I se spuse din start că leneşii nu supravieţuiesc mult, la fel şi cei care vorbesc pe la spate. Aici cărţile sunt tot timpul pe masă.
Însă el nu este omul acesta. Are anumite reţineri. Nu este tipul care iţi spune să-ţi aranjezi cravata că arată groaznic. Nu, el mai degrabă te lasă aşa, dar toată lumea din jur ştie.

Acum este prima perioadă, cea a acomodării; cea în care se vede dacă o să rămână sau nu pe postul câştigat. A dat deja ceva semne de şubrezeală care i-au fost puse pe seama necunoaşterii, a iniţierii. Totuşi, ca şi om în toată firea, dacă cineva intră tare în tine, ce faci? Dai înapoi, sau te ţii tare pe picioare? El s-a dat înapoi, ca şi cum oponentul ar fi fost un fel de zeus, ca să-l fulgere pe loc. A cedat, a intrat în defensivă. Se pare ca nu mai are scăpare, asta doar dacă nu îl scutură bine careva, să-şi revină la realitate.

Dragă tinere, eşti om, nu cârpă. Nu permite orice aberaţie. Şi mai ales, nu te intimida în faţa nimănui, e semn de slăbiciune, şi de control în acelaşi timp. Ai intrat în plasă, îţi va fi foarte greu să ieşi. Ia-ţi viaţa în propriile mâini, şi nu-i mai lăsa pe ceilalţi să hotărască totul pentru tine, asumă-ţi responsabilităţi.

culoare în obrajii părinţilor