God and Dog - video

Simplu şi la obiect.

am prins zburătoarea

Îmi tulbura serile liniştite cu aripile ei şmechere. Dacă mă duceam să aprind lumina, fugea şi se ascundea unde nu o puteam găsi. Pe întuneric nu puteam să o prind, pentru că nimerea în momentele în care nu aveam nici un obiect potrivit pentru ea.
Dar în seara asta, ei bine, i-a sosit ceasul. A venit ca de obicei zburând prin faţa mea doar în ciudă, şi s-a pus pe un raft de lângă mine. M-a prins iarăşi dezarmat, nimic la îndemână. Am mers totuşi de am făcut lumină, şi încă era acolo, chiar atunci se pregătea să decoleze. I-am tăiat însă elanul cu un şerveţel, apoi strângând-o în pumnul meu de copil enervat la culme, şi am aruncat-o la gunoi, spre deosebire de Deea, care ar fi chinuit-o ţinând-o captivă în cine ştie ce sticlă de cola.

Am prins-o, ticăloasa de molie, şi mare mai era.

persecum? persece? perseverăm?

Da de unde, ce rost are? Atâta agitaţie pentru nimic.
De câte ori nu mi-am propus să încep să fac mai multă mişcare, exerciţii fizice constante. După mai mulţi ani, abia acum reuşesc să mă ţin pe "linia de plutire".
De câte ori nu mi-am propus să încep să economisesc bani, să fiu mai cumpătat atunci când cumpăr ceva. Nici acum nu îmi reuşeşte întotdeauna. Am văzut şi la alţii la fel; îşi propun ceva pe termen lung, dar se afundă chiar când pleacă de la mal.

Încep să cred că delăsarea e o parte a naturii noastre, ca români, ca oameni, ca tot şi toate. Se fac alegeri, "DA! facem aia şi aia", trec alegerile, lumea revine la chinul zilnic. Iar noi îi condamnăm pentru că una zic, şi alta fac. Fraierii de noi, nu suntem tot la fel? Da, ştiu că ei sunt acolo datorită unor abilităţi şi talente deosebite de organizare şi conducere. Dar nicăieri nu scrie că un om cu cât este mai învăţat, cu atât va fi mai serios, îşi va ţine promisiunile. Sunt lucruri diferite.

Aşa că atât timp cât în lucrurile bune suntem leneşi, iar în cele rele perseverăm, eu zic să ne ţinem gura, pentru că degeaba criticăm, şi noi suntem la fel.

Suntem slabi pentru că aşa vrem să fim.

noapte

Noaptea se zice că este de fapt lipsa zilei, aşa cum frigul este lipsa căldurii, cum întunericul este lipsa luminii, cum răul este lipsa binelui.
Nu degeaba se zice aşa.

Noaptea se face frig, noaptea este întuneric, noaptea se fac cele mai mari măgării.
Noaptea este a celor care au ceva de ascuns, care se ascund de ceva, cineva, sau chiar de ei înşişi.
Noaptea vine când soarele apune; e un fel de "când pisica nu-i acasă, joacă şoarecii pe masă".

Ţin minte şi acum când vizionam filme de groază cum îmi doream să vină ziua în film, pentru că ştiam că în momentul apariţiei zorilor totul se clarifica, totul ieşea la lumină. Răul era înlăturat, înfruntat, vampirii ardeau. Un sentiment de uşurare scăpa din toată fiinţa, mulţumirea îşi făcea loc şi lumina inima.

Cu toate acestea, după zi vine iarăşi încă o noapte. Cu aceeaşi nerabdare cu care se tânjeşte după dimineaţă, cu aceeaşi groază se aşteaptă seara.
Oamenii nopţii îşi freacă palmele de emoţia aventurilor ce vin cu fiecare rază de soare adormită. Planurile sunt bine puse la punct, totul trebuie făcut fără cea mai mică remuşcare.
Oamenii zilei îşi aşteaptă sentinţa nemiloasă a nopţii, o noapte crudă fără de margini, nesfârşită în roşul sângeriu pe care îl împrăştie peste toţi, fără discriminare. Vor să fugă, dar unde poţi fugi de noaptea care învăluie până şi cel mai ascuns cotlon, până şi cea mai mică vietate îi simte goliciunea.

Asta este teroarea nopţii care şi-a făcut cuibul în sufletele multor oameni. La unii este noapte permanent, alţii se joacă de-a 'cucu/bau'. Fericiţi sunt cei care iubesc ziua, aceia care-şi pregătesc armele din timpul zilei, pentru ca atunci când noaptea vine, ei să fie pregătiţi. Fără teamă, fără milă, ei înfruntă nimicul din suflet, şi îl umplu până la refuz cu pitici pozitivi, de toate culorile.

slăbiciunea unui om

Pornea pe un nou drum în dimineața asta. Fusese chemat la interviu cu o zi înainte, într-o companie națională. Îi treceau mai multe gânduri prin cap: "dacă nu o să mă descurc?" "ce o să mă întrebe oare?" "hmm, oare hainele mele se potrivesc unui interviu, sau arăt prea de oraș?" "dacă o să mă întrebe ceva ce nu știu?"

Totul a mers bine la interviu, datorită faptului că a făcut altceva decât să dea impresia de slugă. Angajatorii prea plini de sine îşi alimentează ego-ul prin asemenea comportament, şi în felul asta candidaţii 'apţi' sunt angajaţi. Iar pe viitor, dacă şefii respectivi sunt înălţaţi pe podiumul laudelor şi al linguşelii, are şanse omul ca să promoveze.

Din păcate pentru băiatul nostru, trebuie să şi lucreze după ce a fost angajat, iar lucrul ăsta se întâmplă de obicei având contact cu ceilalţi colegi. Din fericire pentru progresul companiei, majoritatea colegilor erau certaţi cu făţărnicia, prin urmare ei puneau roţile în mişcare, deşi efortul nu le era nici măcar recunoscut, darămite răsplătit. Prin urmare şefii era priviţi nicidecum ca pe superiori, nici măcar ca pe un egal. Ei erau doar gurişti, adică din aceia care nu ai simţul realităţii, şi se cred Dumnezeu; doar spun, şi se şi înfăptuieşte. Sentimentele aceste nu sunt pe ascuns, să nu-i audă cineva, ci pe faţă. Când au ceva de spus, nu se ţine cont de rangul social, de vârstă, sau de poziţia în companie. Contabili, supervisori, toată forţă de muncă de pe teren, toţi sunt egali, sunt colegi înainte de toate, şi respectul este esenţial. Altfel nu ai cum supravieţui, nu ai cum să fii ajutat atunci când ai nevoie.

În astfel de mediu nimeri preafericitul câştigător al unui loc de muncă în aceste zile grele. I se spuse din start că leneşii nu supravieţuiesc mult, la fel şi cei care vorbesc pe la spate. Aici cărţile sunt tot timpul pe masă.
Însă el nu este omul acesta. Are anumite reţineri. Nu este tipul care iţi spune să-ţi aranjezi cravata că arată groaznic. Nu, el mai degrabă te lasă aşa, dar toată lumea din jur ştie.

Acum este prima perioadă, cea a acomodării; cea în care se vede dacă o să rămână sau nu pe postul câştigat. A dat deja ceva semne de şubrezeală care i-au fost puse pe seama necunoaşterii, a iniţierii. Totuşi, ca şi om în toată firea, dacă cineva intră tare în tine, ce faci? Dai înapoi, sau te ţii tare pe picioare? El s-a dat înapoi, ca şi cum oponentul ar fi fost un fel de zeus, ca să-l fulgere pe loc. A cedat, a intrat în defensivă. Se pare ca nu mai are scăpare, asta doar dacă nu îl scutură bine careva, să-şi revină la realitate.

Dragă tinere, eşti om, nu cârpă. Nu permite orice aberaţie. Şi mai ales, nu te intimida în faţa nimănui, e semn de slăbiciune, şi de control în acelaşi timp. Ai intrat în plasă, îţi va fi foarte greu să ieşi. Ia-ţi viaţa în propriile mâini, şi nu-i mai lăsa pe ceilalţi să hotărască totul pentru tine, asumă-ţi responsabilităţi.

culoare în obrajii părinţilor

doi nimurici

Stăteau ei într-o zi, şi se gândeau ce dăndănăi să mai facă. La asta se pricepeau cel mai bine. Nimuricul numărul 1, şi nimuricul numărul 2, era prieteni nedespărţiţi de când erau mici. Le crescuseră dinţii în acelaşi timp, au luat bătaie în acelaşi timp de la părinţii lor nimurici pentru că împreună s-au gândit să fie eco, aşa că au aruncat din casă toate electrocasnicele. Din păcate pentru ei scuza cu marţienii nu a ţinut. Nici explicaţia cu masonicii ce au venit şi i-au inundat vecinii de jos nimuricului numărul 2 nu a ţinut.

Erau fericiţi împreună, nu-şi imaginau traiul lor separaţi unul de altul. Făceau tot ce doreau, fără remuşcări sau păreri de rău. Viaţa era prea frumoasă ca să stea degeaba sau să-şi piardă vremea cu tot felul de nimicuri. Le-a spus cineva odată că iau totul prea în glumă, şi că ar trebui să aibă grijă şi de ceilalţi. "Ce-s cu prostiile astea? Du-te dom'le şi plimbă ursul, că noi avem nimuriciuni de făcut, chiar nu vezi câtă treabă ne aşteaptă?" De la atâta treabă hainele le erau murdare din cap până-n picioare. Nu era deloc ceva neobişnuit, toţi nimuricii erau murdari pe acolo, şi era şi normal. De ce să fii curat într-o lume murdară? Până la urmă tot te murdăreşti.

Aşa au trecut anii, până într-o zi, când nimuricul numărul 1 a apărut în mijlocul adunării de gaşcă în nişte haine curate, strălucitoare, ce emanau prospeţime. Rumoare s-a stârnit în rândurile nimuricilor. Bulversaţi, au început să tragă de el luându-l la socoteală pentru atitudinea lui mândră şi discriminatorie. Adică el nu vede că toţi sunt murdari? Ce caută cu haine curate între ei? După atâta timp frumos petrecut împreună, aşa îi răsplăteşte? Deprimându-i?
A încercat nimuricul numărul 1 să le spună că sunt haine pentru toţi. Trebuie doar să le îmbrace. Nici n-a mai apucat să spună nimic după asta. Păi cum? acum le mai dădea şi lecţii?

Au sărit pe el să-i rupă hainele, să îl dezbrace, dar n-au reuşit. Erau haine speciale, care nu se rupeau, şi puteau fi date jos doar de către purtător. Purtătorul în cauză după ce i s-a constatat procesul de denigrare, a fost izgonit între străini. Nu ştia cum este să fii fără prieteni, aşa că i-a fost imposibil să rămână departe de locul în care s-a născut. Întorcându-se, nimeni nu-l mai băga în seama. Nici măcar cuvinte urâte, parcă nu mai era deloc.

Tristeţea veni peste el, depresia îl înfăşcă şi îl târî pe dealul îndoielilor. S-a lăsat dus, obosise de alergat.
Acolo sus a venit la el nimuricul numărul 2, prietenul lui cel mai bun. A stat lângă el fără să zică nimic, iar înainte să plece, l-a privit în ochi şi două lacrimi mari au brăzdat obrajii murdari.
Lacrimile şi-au făcut loc şi pe obrajii nimuricului numărul 1, amintindu-şi de toate clipele petrecute împreună, şi totuşi păreau atât de nepotrivite. Întrebările au început să curgă: "De ce trebuie să fiu altfel? Chiar are rost să mă împotrivesc atât? Aşa o să fie toată viaţa? Ce folos să fiu singurul curat dacă toţi sunt murdari?"

Dintr-o dată s-a hotărât. Cu mişcări violente hainele cele curate au căzut la pământ, locul lor fiind luat de hainele cele vechi, pline cu mizeria anilor trecuţi.
S-a dat o petrecere mare pentru întoarcerea nimuricului, bineînţeles cu ghiduşiile de rigoare.

"Happy" End.

datoria unei lepşe

... e să te descoase. De fapt nu ea în sine e de vină, ci cel care o trimite, asta de acum fiind provocată de deea.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să faci ce îţi place, ce ai face?
Aş dormi

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să iubeşti, pe cine ai iubi?
Pe ... nimeni în special.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să vorbeşti, ce ai spune?
Circumferinţa vieţii mele, pe de-o parte egalând multitudinea de oportunităţi care, ivindu-se în momente din cele mai diverse, fac posibile remarcarea impresionantă a veleităţilor nedescoperite în care cu toţii zăcem încă de când ne naştem şi până în ziua când le descoperim fără vreo abilitate remarcabilă din partea noastră, şi de altă parte motivul impresionant şi iraţional de a trăi, face din întregul şablon care, fără îndoială este corect şi greşit în acelaşi timp, o capodoperă fără margini de marginalizată, în opoziţie cu alte forme care, având alte directive fără cea mai mică umbra de îndoială, îşi fac cunoscută prin însăşi natura fără nod circumferic, insuficientele resurse de inovaţie şi angajament.


Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să ţipi, de ce ai ţipa?
Că nu a ieşit totul cum credeam.


Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să râzi, de ce ai râde?
De mine. De mine râd cel mai bine.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să plângi, de ce ai plânge?
De prostiile mele.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să bei, ce ai bea?
Având în vedere că e ultima oară, probabil că aş fi curios să încerc ceva substanţă chimică, care să mă facă să bubui.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să alergi, spre ce direcţie ai alerga?
Spre un tren venind tare. "Hai mă să te văd, care pe care". Aş pierde, dar măcar mecanicul o să se sperie de mine.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să desenezi, ce ai desena?
Interiorul unei maşini de spălat vase.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să scrii, ce ai scrie?
Numerele corecte de pe un bilet de loterie.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să citeşti, ce ai citi?
Sentimentele din ochii iubitei.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să furi, ce ai fura?
Nişte pepeni.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să ceri scuze, cui te-ai adresa?
Nimănui.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să răneşti, pe cine ai răni?
Pe nimeni.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să te rogi, ce ai cere?
O soţie bună. Sunt pe interes, că dacă o găsesc pe ea, se zice că găsesc fericirea. Asta explică de ce mulţi bărbaţi nu sunt fericiţi în căsnicie, că nu ştiu să aleagă.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să dai, ce ai da?
Bună ziua lumii.