priviri pierdute

Aşa mi-a fost ziua de azi, plină de gânduri descurajatoare.
Privesc în gol, ştiu că am un viitor în faţă, cu sănătatea stau bine, nu am datorii, şi totuşi nu pot să mă bucur. Amintirile mă izbesc cu o violenţă extraordinară, mi se zguduie temelia inimii, îmi trosnesc principiile, viitorul nu-mi apare la orizont îmbrăcat în roz. De fapt nu-mi apare deloc, ca şi cum ziua de mâine nu va mai exista. Toate lucrurile care mi s-au întâmplat mă fac să mă simt inutil; toate lucrurile pe care le-am făcut mă fac să mă simt ca un prost. Ca un prost, deşi nu ştiu cum aş fi putut acţiona înţelept.
De ce mă bântui? de ce nu pot să scap de tine? cu toată fiinţa mea vreau să fac asta, dar azi a fost ziua ta să mă chinui, fără să vrei, fără să şti, fără să vreau, fără să vreau să-mi pese, fără să vreau să-mi amintesc.

Pare că am avut o zi depresivă? :) zâmbesc uşor, deşi nu-mi vine.
Zâmbesc, pentru că ştiu că ziua asta este un pas în faţă, ştiu că mâine voi fi bine. Încep să mă cunosc din ce în ce mai bine, iar asta mă avantajează în primul rând pe mine.

Inima mea plânge e fără sens totul, eşti o cauză pierdută, nu te vei regăsi niciodată
Gândirea mea însă îi răspunde ştiu ce simţi, te înţeleg, dar vom trece peste ziua de azi, vom cuceri orizonturile pentru că nu suntem singuri, nu suntem părăsiţi