Mi-a plăcut acum pe seară o fază la un semafor. Pentru pietoni era roşu, nu venea nici o maşină. Cam 15 oameni aşteptau. 2 dintre ei, băieţi bazaţi, trec pe roşu fără nici o problemă. Nu asta m-a surprins ci faptul că ceilalţi au stat pe loc; am început să mă întreb "măi să fie, oare chiar am început să gândim?". Când eram eu mai mic dacă aşteptau 10 oameni la semafor iar unul trecea pe roşu, treceau şi ceilalţi. Rămân pe zi ce trece tot mai uimit.
Îmi plac munţii, şi azi mi-a venit un dor nebun să mă 'pierd' prin ei. Visez cu ochii deschişi la cascada puternică a râului de munte, la apa rece, la mirosul brazilor, la sunetul vântului printre copaci, la "bună ziua" pe care ne-o dăm reciproc cei care călătorim pe acolo. Fiind un realist, mai visez şi la durerea de picioare, la setea care parcă mă strânge de gât, şi în final la lipsa de chef. Nu mai vreau să merg, tot ce vreau e să ajung acasă în pat; dar drumul parcă nu se mai termină, ufff.
presupun ca cei care au stat si au asteptat sa se faca verde se plictiseau ,sau aveau prea mult timp liber,sau era batrani,sau le era frica,sau erau superstitiosi...cine stie?:))
RăspundețiȘtergereCred că nu se grăbeau, şi-au dat seama că n-are rost; în intersecţia aia am mai văzut câţiva împrăştiaţi pe jos că au trecut pe roşu.
RăspundețiȘtergereRemarc ca ai devenit mai "altfel" fara sa fii insa posac. Mi-ai facut pofta cu muntele - n-am mai fost demult... si chiar mi-e dor sa-mi simt dureros picioarele si fiecare fibra... Da, mi-e pofta de aer de munte si de miros de brad!
RăspundețiȘtergere:( am uitat să fiu posac astăzi, dar acum îmi pun telefonul să-mi amintesc mâine dimineaţă :))
RăspundețiȘtergere