încerc, dar ...

Am o problemă. Poate părea minoră, dar e destul de importantă şi mă afectează destul încât să-mi dea viaţa peste cap. Mă stresez prea uşor pentru viitorul apropiat, pentru ziua de mâine, să nu mai zic pentru prezent. Nu eram aşa înainte; parcă eram mai calm, luam lucrurile cu îngăduinţă, şi parcă aveam şi un zâmbet pe buze.
Mă îngrijorez cum o să mă descurc mâine, săptămâna viitoare, luna viitoare şi aşa mai departe. Iar lucrul ăsta îmi distruge ziua prezentă.

Încerc să mă reabilitez dar e greu. Abia de vreo 2 zile mi-am dat seama de asta, când m-am analizat într-un moment cât de cât lucid. Sper să reuşesc, sper să mă bucur iarăşi de prezent. Grijile mele exagerate vin din anticipările mele care sunt uneori pesimiste. Uneori... destul de des în ultima vreme; şi nu îşi iau rostul, pentru că nu neapărat de mine depinde ziua de mâine.

Îmi amintesc de acum un an ... doi, ce fain mă simţeam, eram mai împlinit. Asta deşi nu aveam mai multe motive de mulţumire ca acum. Sunt un ciudat.

ring! ring!

Încep să urăsc telefoanele, şi îmi vine să-l arunc pe geam atunci când sună. Primul gând e "cine ce mai vrea de la mine?". Iar scopul apelului ăsta e de obicei.
Bine, nu toate apelurile pe care le primesc sunt fixate pe latura 'dă-mi'; 90% cam asta fac. Doar mă uit la cine sună şi îmi dau seama în mare ce vrea.
Încep cu tipul care foloseşte serviciul "Sună-mă". Pur şi simplu mă lasă perplex. Adică eu să te sun pe banii mei ca tu să-mi ceri alţi bani. Rămân atât de uimit, încât uit să-l sun.

Mai sunt şi alţi pierde-vară mai cu stare. Ei au credit să mă sune să-mi ceară. Doar că ei sunt cei insistenţi. Deşi le zic că nu pot/nu vreau/nu am, atacul continuă cu "hai că o să ţi-i dau mai încolo"; sigur că da.
Un exemplu de mai devreme.

riiiing!
- Da
- Mă auzi? (începe să tuşească)
- Te aud
- Alo? Mă auzi? (probabil n-a auzit când i-am raspuns pentru că tuşea ... acum iar tuşeşte)
Încep să ţip - DA!!!
- Alo? de ce nu zici nimic? (se opreşte tusea)
- Eu te aud; spune.
- Dă-mi şi mie 100 de lei până pe 22.
- Nu am, încă n-am ajuns la bancomat.
- Hai măi că o să ţi-i dau, doar ce crezi.
- Dar NU AM!!! de ce nu înţelegi?
- Mda, bine, mersi.

Într-o zi o să încep să ţin predici la telefon pentru a preîntâmpina eventualele cereri.

Ceva în gen "Auzi? De câte ori ţi-am cerut bani? că am mai mulţi? Sigur că am. De ce oare? M-ai văzut pe mine aruncând cu bani prin bar cum faci tu? Câţi bani fumez eu pe zi? Zero. De câte ori m-ai văzut beat? Nu te poţi aştepta să primeşti ceva, dacă ce ai arunci la gunoi cu o nepăsare fenomenală. Elimină din buget inutilităţile, şi să vezi cum o să ai. Şi atunci, da, chiar o să mă împrumut să-ţi dau, atunci când o să ai o nevoie urgentă. Până atunci eu nu o să-ţi mai alimentez prostia!" Şi Zbang! Telefonul în nas.
Presimt că nu-i departe ziua aia.

Poate am luat-o prea în tragic, mai ales că nu sunt sunat foarte des, iar 60% din apeluri sunt în interes de servici.

walkie talkie guy

Urcăm în maşină.

- Ce s-a încins aici, cam puternic soarele.
- Da, da, păi se şi vede, nu? ce să-i faci, aşa e viaţa, ne topim, ne topim, dar ce să facem. Trebuie şi din ăsta.
- Dar se pare că o să şi plouă azi.
- Păi normal, sigur că da, doar trebuie şi ploaie, sigur că da, altfel... ce să facem.
...
- Mergem?
- Cum să nu; sigur că da. Stăm stăm, dar mai şi mergem. Avem şi alte treburi, mergem, mergem, cum să nu.
Gazda:
- Şi nu vreţi un pahar de suc? nimic?
- Nuuuuuuuuuu, nu nu nu nu, mulţumim mult. Am totul la mine aici în plasă, nu e nevoie, mulţumim frumos. Ştiu că atunci când mergi la cineva nu e frumos să refuzi, dar mulţumim foarte mult, dar nu nu nu; trebuie să mergem, că aşa-i viaţa; mergem, mergem, cum să nu.

După ce ne-am despărţit de nenea ăsta, am întrebat cealaltă persoană care era cu mine, şi care îl cunoştea mai bine.
- Am eu impresia, sau omul ăsta vorbeşte mult şi degeaba?
- Oooooo da.

Oare ce iese când se întâlnesc doi la fel?

paranoic?

Sunt absolut convins că mă agit prea tare, în toate privinţele.
Astăzi, după ce am pornit maşina, tot auzeam un vâjâit când acceleram şi deceleram. Sigur că deja mi-au venit gânduri ... "oh nu! ce poate fi? dacă este vreun rulment buşit? programare la service, stat pe tuşă câteva zile, şi asta chiar acum, când se aşează lucrurile". După un timp s-a oprit şi nu a mai făcut prostii. M-am calmat.

În mod normal sunt foarte prevăzător, astăzi piticul respectiv cred că lipseşte de la post. Într-o parcare era un şanţ, nu prea mare, şi am zis că trec peste el uşor, uşor. Am avut un mic moment de ezitare "dacă nu mai ies?" ... "eh, o să ies eu". Ei bine, n-am mai ieşit, ci cu cât încercat mai mult să ies, cu atât mă afundam mai tare. După două încercări m-am oprit şi am sunat un prieten care a venit şi m-a scos. Am fost salvat. Următoarea pe listă: dacă am dereglat ceva pe dedesubt? dacă s-a fisurat vreo garnitură şi o să curgă ceva lichide? Mă duc imediat şi o să mă uit şi la asta. O să-i fac referat piticului prevăzător pentru absenţă nemotivată; păi chiar aşa?

Sunt un pic paranoic, sunt şi conştient că n-are trebui să fiu, şi sper să găsesc ceva leac în viitorul apropiat. O atitudine de genul "tabla se îndreaptă, noi să fim sănătoşi".