uneori scopul scuză mijloacele ?

Covrigii bavarezi

O zi aşa de liniştită, soarele nici prea puternic, nici prea cu dinţi. Am mers în Kaufland să iau ceva de mâncare şi mi-am amintit de entuziasmul Larisei pentru covrigii bavarezi. I-am spus că nu văd nimic special la ei, arată aproape normal, dar ea nu, că batman şi robin. Astăzi m-am gandit să nu mor fără să văd cum sunt la gust, aşa că i-am luat, având aer plictisit de om care n-are ce face. Primul gust m-a lăsat fără cuvinte, la propriu pentru că aveam gura plină, şi la figurat pentru că au un gust fenomenal, special ... bavarez :))

mâine

Nici n-a trecut bine ziua de azi, şi deja mă gândesc nu doar la ziua de mâine, ci la toată săptămâna. Şi totuşi n-aş vrea să vină mâine. De ce luni e ziua cea mai aiurită? Ştiu, de aia.
Mă simt ca la şcoală prin clasele primare. Duminică făceam baie, pregăteam hainele, papucii, absolut tot ce-mi trebuia pentru a doua zi. Duminică seara era o atmosferă gen "viaţa relaxantă s-a dus, acum intrăm în rândurile oamenilor serioşi". Nu-mi plăcea deloc, şi nici acum nu-mi place. Singura excepţie când îmi place duminica seara este când nu lucrez a doua zi.
Am pus titlul 'mâine' şi eu scriu despre azi. Merge şi aşa. Am tendinţa să mă gândesc ce o să fie mâine, dar nu o fac, pentru că în mare ştiu şi nu vreau să stric surprizele zilei. Da, ar trebui să dorm acum. Cică.

ziua mea leneşă

Astăzi am 'sărit calul' la aspectul relaxare. Adică n-am făcut nimic toată ziua, excepţie făcând să zicem plimbarea mai de dimineaţă până când m-a prins ploaia. De atunci am mâncat, am dormit mult, foarte mult, am cântat, m-am uitat la filme, am citit o mulţime de ştiri, noutăţi, în tot timpul ăsta am ascultat muzică.
Totuşi a avut şi ziua asta noutatea ei; am simţit pentru prima oară un cutremur. Eu îmi imaginam că este ceva foarte brusc, ca şi când aş merge prin gropi. Dar de fapt este ca şi când aş merge cu barca, foarte fain.

Nu ştiu cum să definesc un sentiment într-un cuvânt. Văd că până la urmă am dreptate, nu-mi place, dar sunt mulţumit totuşi că am avut dreptate. Este ciudat.

Este foarte frig afară, neobişnuit de frig pentru perioada asta. Anul trecut eram în pantaloni scurţi, anul ăsta dârdâi şi în pantaloni lungi.

Ah, nu mă uit eu la televizor dar mai consult uneori anumite site-uri. Nu pot să spun că m-a surprins, dar mi-a creat o repulsie fenomenală site-ul proTv-ului. Ei se ocupă şi de sânii nuştiucui, dar şi de bolnavii de leucemie. Chiar lângă poveşti emoţionante despre oameni care nu mai au speranţă, şade bine frumos Alice cu a ei caterincă şi "De unde mortii ma-sii atatia bani?!"
Ar trebui să mă enervez oare? Am eu ale mele, n-are rost.

Mă duc să 'stric' seara cu Brother Bear, pentru copilul din mine.

pericolul de a fi fain

Eşti în necazuri dacă eşti frumos. Eşti în necazuri şi mai mari dacă n-ai nici minte.
Sunt şanse mărite să atragi oameni superficiali, nesinceri. După ce se vor sătura de frumuseţea care, să admitem, e trecătoare, vor căuta alt cuib. Poţi să fi înţelept, ei nu înţeleg cu ce se papă caracterul. Sunt atraşi doar de trupul tău, nu-i interesează ce ai în dulăpiorul minţii tale. Din cuvinte pot părea interesaţi de cum gândeşti doar pentru a dobândi ceea ce visează. Cu o persoană urâtă toţi sunt sinceri, dar cum să-i spună unei fete gigea că e limitată? el cum îşi poate adăuga încă o cucerire pe listă?

Femeile sunt mai expuse decât bărbaţii. Unele sunt foarte complexate. Începând de la "nu-i frumos să întrebi o doamnă câţi ani are", şi până la "mă gândesc cu teamă la bătrâneţe, chiar o să am riduri; mai bine mor tânără şi frumoasă". Sunt foarte revoltat. Dacă la atât se limitează farmecul vieţii, atunci trăiesc degeaba. Ce este aşa urât să fie în vârstă? De ce trebuie să fie perfectă? Este destul de stresant să trăieşti o viaţă de nemulţumire continuă, când viaţa poate fi atât de fascinantă prin simplitate, sinceritate :)

Nu, frumuseţea nu contează atunci când îmi aleg prietenii, sau soţia. Dacă ar fi să îmi placă de cineva în scaun cu rotile, fără nici o ezitare m-aş căsători cu ea.
Îmi dau seama cum adevărata frumuseţe este cea a caracterului, nu este uşor de trecut peste obstacole. Puţini, prea puţini o găsesc, dar ei sunt oamenii fericiţi.
Unul dintre ei vreau să fiu şi eu. Nu este film, este viaţa din plin.

femeile şi ... toaleta

Iară mă iau de ele, pentru că nu pot să le înţeleg. Uneori am impresia că fac asta doar să pună nervii celorlalţi la încercare. Dacă o să trebuiască să merg la baie, şi să am de ales între una cu 20 de bărbaţi la coadă, şi una cu 3 femei, o aleg pe prima. Dar când e baie comună, oh Doamne, mă duc în tufiş, dau o tură de oraş pe jos şi tot ajung mai repede decât aş fi stat după o femeie. Aş putea părea misogin, dar nu sunt. Pur şi simplu aspectul ăsta îmi solicită piticul răbdării.

Doamnă dragă, dar de ce trebuie neapărat să te pensezi în toaleta restaurantului? De ce trebuie să încerci o nouă coafură tocmai în toaleta trenului? Şi asta tocmai când la uşă stau câţiva oameni chinuiţi de vezică şi de profundele regrete de a fi luat acelaşi tren cu tine.
Doamnelor, e chiar necesar să discutaţi ultimele bârfe din Cancan deşi v-aţi terminat treaba? Este revoltător cum unele merg împreună la toaletă doar pentru a discuta singure. Fix la baie? ce este aşa special acolo de vă place atât de mult? Neuronul ambiţiei a dat faliment, a spus că el pleacă de la mine dacă mai insist să pricep ceva.

Da, am generalizat intenţionat.

Dă-te bă mai încolo

Mi-i imaginez pe ucenicii lui Isus mergând la piaţă să cumpere cele necesare pentru paşte. Încă de la intrare drumul spre intrarea în piaţă este un labirint. Printre maşini, care mai de care mai solide, toate literele alfabetului se află acolo. Un umflat claxonează în neştire deşi el a blocat strada, că vrea să iasă. După infernul din stradă coboară în gheena din piaţă.
Zici că intri într-o vie, ciorchini de oameni stau îngrămădiţi la câte un magazinaş de pe margine să "cumpăr şi eu maică, să avem şi noi ceva pe masă ca ceilalţi, că e păcat de nu". Se pierd ore la cozile pentru bunătăţuri, timpul pierdut fiind îmbunătaţit cu nervi. "Uite şi la mâcâita aia de la casă cum se mişcă", "haideţi doamnă că n-am venit să stau toată ziua aici", "eh, tot e mai bine acum, ştim că putem prinde ceva carne; pe vremea mea stăteam cam degeaba". Intră unul nervos "băăăăăă, care mi-ai blocat maşina?" ... nici un răspuns. "Mă duc să-ţi sparg roata atunci". "Stai că vin şi o dau imediat, nu vezi că stau la coadă?"
În rest, copii plângând după fustele mamelor, nervoase şi ele că bărbatul s-a dus la o 'cinzeacă' mai încolo. Gunoi pe jos cât cuprinde, de la 'pempărşi' la haine rupte, fac atmosfera una demnă de gheenă.

Revin la ucenici. În mijlocul aglomeraţiei zăresc un magazinaş ce nu avea promoţii. "O pâine şi o sticlă cu vin vă rog".
Şi au plecat, simplu, liniştiţi, în urma lor rămânând acelaşi neam credincios datinei de paşte.

de la deia cadou

M-a învrednicit Andrea cu o leapşă 'mică'. Să văd cât sunt de vrednic acum :)

1) Ia cartea cea mai aproape de tine,deschide la pagina 18, şi găseşte rândul 4:
IALA, JALA, YALA. (V. Iaala).

2) Întide-ţi braţul stâng pe spate cât de mult poţi. Ce atingi?
Colţarul.

3) Care a fost ultima emisiune pe care ai văzut-o la TV?
Asta e bună întrebare, nu mai ştiu, sunt cam mulţi ani.

4) Fără să te uiţi la ceas, spune ce oră este?
În jur de 6.

5) Acum uită-te la ceas, ce oră e?
5:59 :)) ah, aproape fix.

6) Când ai făcut ultimul pas afară? Ce făceai?
Am venit de la maşină.

7) Înainte să începi chestionarul acesta, ce ai făcut?
Am mâncat.

8) Ce porţi acum?
Pantaloni scurţi şi tricou.

9) Ai visat noaptea trecută?
Da, ceva unic, doar că nu mai ţin minte acum.

10) Când ai râs ultima dată?
Ieri seară.

11) Ce e pe pereţii camerei în care te afli?
Ceas de perete, raft de cărţi, răftuleţe cu diverse chestii.

12) Care e ultimul film pe care l-ai văzut?
Happily Never After 2.

13) Dacă ai deveni multi-milionar peste noapte ce ai face banii?
O casă în zona în care îmi place, o maşină cât de cât, o parte la bancă, şi jumătate din tot i-aş da unde aş şti că îi folosesc bine. Viaţa mea în continuare ar fi la fel, doar modificări de .... peisaj :D.

14) La ce te gândeşti acum?
La ... cineva; nu ar trebui.

15) Dacă ţi-ai putea pune o dorinţă, şi ştii că se va îndeplini care ar fi aceea?
Asemeni 'deiei': "Să am puterea să dau timpul înapoi oricând vreau".

16) Imaginează-ţi că primul tău copil este o fată, cum ai vrea să o cheme?
Maya.

17) Imaginează-ţi că primul tău copil va fi un băiat, cum ai vrea să îl cheme?
May. :)) glumesc. Aş vrea, aş vrea să-l cheme Filip.

18) Gata, asta a fost tot. Mai vrei?
Da. :))

Dacă vor să o preia Eliza şi Otilia.

blesteme

Mulţi oameni 'proorocesc' despre alţi indivizi pe care au pică. Ceva de genul "dea' Domnu' să intri în copac", "să-ţi cadă mâinile", "să moară măta", "să-ţi stea în gât", "dă-i Doamne zile amare". Proşti care nu ştiţi ce vorbiţi, cine sunteţi voi să pronunţaţi sentinţe? S-a dovedit ca 'rău pentru rău' nu funcţionează, ba uneori e chiar invers. De ce rămâneţi în mocirlă cântând aceeaşi placă zgâriată?
Oameni religioşi care merg la vrăjitoare să lege/dezlege, ce-i în mintea voastră?
Cum să zici că eşti creştin şi tu mergi să pui lumânare ca să moară vecinul? Mă trec deja fiori reci doar gândindu-ma câtă răutate puteţi ascunde în inimă, dar cum nea' Gigel e arestat săriţi ca arşi "nedreptate!!!" Vă creeaţi propriul 'bine' şi 'rău'.

Cine eşti tu să dobori la pământ alt om? L-ai făcut tu? I-ai aranjat organele interne fiecare la locul lui, i-ai ţesut pielea atât de fină ca să spui "fac ce vreau cu tine"?
De unde atâtea porniri teribile? Te miri că sataniştii fac scârboşenii, dar tu ce faci atunci când îţi doreşti să-ţi moară duşmanul în chinuri? Nu eşti mai bun decât el cu nimic. Tu te dai bun, şi eşti rău, el se dă rău, şi e rău. Care-i diferenţa?
Fiecare blestem pe care îl scoţi de pe buze nu rămâne fără replică.

şoaptele mele

Au un farmec aparte în comparaţie cu tonalitatea normală a vocii. Sunt desprinse din vis. Sunt mult mai profunde, au un ecou cu rază mare de acţiune. Şoapta este respiraţia sufletului meu. Cuvinte spuse suflând uşor sunt abia auzite de teama de a nu se sparge în bucăţele mici, irecuperabile.
Când şoptesc 'mi-e dor' inima îmi bate mai tare, emoţiile devin mai puternice. Toată instalaţia mea de gânduri se uneşte într-un singur gând.
Mi s-a întâmplat să vorbesc seara târziu la telefon, în şoaptă. Nu pentru a nu mă auzi cineva, ci parcă în felul ăsta inima comunica mai bine cu celălalt. Acel "noapte bună" în şoaptă cu cele 10 secunde de după, cuprindea o mie de gânduri frumoase, le simţeam în aer. În mod magic "ce faci"-ul şoptit se transforma în "mi-a fost dor de tine, ţi-am simţit lipsa, dar acum sunt fericit să te am aproape"

Nu pot vorbi şoptit cu oricine; trebuie să fie o legătură foarte specială.
Şoaptele am văzut că pot fi folosite ca şi instrument de bârfă. Nu intru în domeniul ăsta pentru că este scârbos.

piticul meu punctual

Câteodată chiar am impresia că nu sunt prea normal. În sensul că sunt foarte preocupat de punctualitate. Nu contează importanţa întâlnirii, piticul meu din creier nu-mi dă voie să întârzii. Nu ştiu ce fac piticii celorlalţi prieteni pentru că am impresia că şomează. Eu ajung la ora stabilită, ei peste 10-20 de minute şi încep cu "uoooo, dar tu chiar ai venit la fix". Vine faza cu 'sfertul' academic, dar mi se pare pur şi simplu delăsare şi pe acolo pe undeva ceva lipsă de respect.
Eu mă gândesc în felul următor. Dacă eu nu vin la timp, le 'mănânc' şi timpul celorlalţi, şi asta nu e foarte frumos.

Încă un lucru ciudat cu piticul meu. Îmi iese programul aproape la fix. Adică, eu de dimineaţa îmi fac un orar cu ce am de făcut în ziua respectivă, şi pe la ce oră termin lucrul. De la lucru mă duc la oarece întâlnire cu oarecine. Ei bine, de obicei atât de bine se potriveşte încât ajung la timp în cealaltă parte.

pasiunea mea ... barajele

Nu, nu fac colecţie de asemenea 'jucării', deşi mi-ar plăcea. Mă atrage imensitatea lor, modul cum sunt construite, totul.
Mi-ar plăcea să locuiesc pe un deal în apropierea unui baraj de proporţii impresionante. Să mă trezesc dimineaţa, şi prin geamul mare de la balcon să-mi zâmbească un baraj. Îmi place să aud vuietul uşor al apei, să-mi savurez ceaiul verde admirând acest mod fain în care omul foloseşte natura fără să o strice.

Încă nişte poze, doar aşa, să-mi astâmpăr setea. Nu de ceai, de zambetul barajelor.





Nu putea să lipsească al nostru.



Am păstrat ce-i mai frumos pentru la urmă.

omul invizibil

Am citit cartea când eram mai mic şi m-a fascinat foarte tare. Mi-aş fi dorit să fiu şi eu invizibil, hai şi doar pentru o zi. Urmau visele copilăreşti ... mergeam să aud ce spun alţii despre mine când 'nu' sunt acolo, dădeam o raită şi pe la bancă pentru ceva 'bani de buzunar'. Puteam face ce-mi poftea inima, doar că eram singur, nimeni nu mă băga în seamă.
Am mai vrut de atunci să fiu invizibil, nu pentru a-mi satisface anumite metehne, ci pentru a scăpa de responsabilităţi, pentru a fugi de cineva, pentru a dispărea pur şi simplu. Dacă mă gândesc mai bine, chiar pot fi invizibil; metaforic vorbind. Atunci când nu mai ofer nimic, când mă fac una cu mediul înconjurător, sunt invizibil. A fi invizibil implică în mod automat lumina, şi lumina se poate refracta. E ca la avioanele cu tehnologie Stealth. Totul depinde de mediul înconjurător. Mda, la avioane merge, dar la oameni puţin probabil. Ar fi destul de tragic să putem fi cu adevărat invizibili.
Am ajunge nişte umbre atârnate în cuierul singurătăţii.

Gata, nu mai vreau să fiu invizibil. Problemelor, vă aştept la duel.

"ţânţarele"

Când o să vină vara şi o să fie cald, o să-mi amintesc că ţânţarii masculini sunt cuminţi, pe treaba lor. Ravagii fac ţânţăricile. Ele sug sângele poporului, şi chiar nu se pot abţine, este prea tentant.
Mă gândesc la asemănări, dar refuz să dezvolt.

te iubesc ...

Mi se par nişte cuvinte grele, deloc neînsemnate. Atât de simple şi totuşi de o profunzime extraordinară.
Aceste două cuvinte pot deschide o inimă, pot vindeca sufletul.
Dacă ar fi după mine, unii oameni nu ar trebui să le rostească niciodată. Pentru că nu înţeleg semnificaţia lor, şi, deşi iubirea (să-i spun iubire acum) trece, cuvintele rămân. Îmi dau seama tot mai mult cât de mult contează ce spun.
Îmi imaginez o tablă din aceea ca la şcoală. Când spun 'te iubesc' unei persoane de fapt scriu acolo. Cu cât mai mult îi spun asta, devine tot mai gros, mai clar, se înţelege tot mai mult ce exprim. Nu pot da pur şi simplu cu buretele să şterg ce am zis. Şi dacă aş încerca, nu o să funcţioneze, mai ales că creta pe care o folosesc atunci când spun 'te iubesc' este una specială; rămâne pentru totdeauna.
Când spun altei persoane 'te iubesc'-ul specific îndrăgostiţilor, tot aşa, se scrie, doar că nu mai urmează aceleaşi linii, aceleaşi curbe. Se amestecă cu precedentul, se întrepătrunde, iar la final nu se mai înţelege nimic. Cu cât mai multe persoane beneficiază de acest tratament, cu atât la sfârşit va fi mai dificil de descifrat.
Ce fain ar fi ca să fie un 'te iubesc' simplu, curat, pe toată tabla.

cum să fi ... fierbinte

Am găsit pe bandyhumor.com imaginea asta şi m-au luat o groază de gânduri.

Oare e chiar 'dinăla' băiatul ăla din budă? N-am înţeles niciodată un lucru; cum să-ţi faci poze în baie? Care-i farmecul? Mi se face pur şi simplu scârbă şi creierul refuză să simtă ceva drăguţ. Poate fata să fie cât de frumoasă, dacă-i proastă singura reacţie din partea mea este de dezgust.
Hai să-mi fac şi eu o poză de genul ăsta, dar mă duc într-o toaletă publică, din aia din parcuri, jegoasă, toată maronie pe dinăuntru, sau într-o gară infectă. Vai de mine, am luat-o razna, mă duc să vomit.

între prieteni; treburi, socoteli

Sunt anumite tipuri de persoane care mă atrag mai mult decât celelalte. La fel e şi în relaţiile de prietenie. Sunt anumite perioade în care vorbesc mai mult cu o persoană anume, schimb mai multe gânduri, idei ca de obicei. La telefon, pe internet, când ne întâlnim şi aşa mai departe. Profităm de orice ocazie ca să ne spunem câte ceva. Apoi intervine ceva nesemnificativ în viaţa mea sau a celuilalt şi se întrerupe lanţul activităţilor. Din momentul ăsta, pe zi ce trece e tot mai greu să restabilesc acea conexiune, până când se pierde de tot. Mă trezesc după aceea ... "şi ce să-i spun?" "despre ce să vorbim?".
De aici se împart două ramuri mari de prieteni. Cei cărora nu le pasă, şi cei care ţin la celălalt. Eu încerc întotdeauna să mă încadrez în cea de-a doua categorie.

Primii, cei nepăsători, nu ţin să ducă relaţia de prietenie în continuare, ci se mulţumesc să-şi găsească altceva 'mai bun' de făcut. Prietenii lor sunt trecători, şi cu cei câţiva prieteni din copilărie se comportă ceva de genul "suntem prieteni şi atât, nu mă bag prea tare în viaţa lui, nici el în a mea, este totul bine".

Cei care ţin de fiecare prieten valoros, ei, cu ăştia e altă socoteală. După ce se întrerupe conexiunea ei tot sunt deschişi, şi încet cu încet se ajunge la o prietenie durabilă, nu în flăcări ca la început, dar o prietenie responsabilă, necondiţionată. Ei se străduiesc să-şi păstreze prieteni în care se pot încrede oricând. Sunt fericit să am şi eu aşa prieteni.