Pages

joi, 21 mai 2009

vecinii şi taclalele

Poate sunt eu prea ticălos, sau poate prea insensibil, dar nu-mi plac defel discuţiile lungite cu vecinaşii mei preaminunaţi. Un exemplu. Vine în seara asta unul să mă roage să îl ajut cu o chestie. Am fost de acord, dar de fapt scopul lui era să mă ţină pe mine de vorbă. De la subiectul nostru practic a ajuns la ţânţari, ce caldă e căldura, traficul infernal din România, şi altele. Eu, cu o mutră plictisită şi total dezinteresată, mă uitam la el, de fapt prin el. Nu i-am spus nimic azi, dar data viitoare nu scapă aşa uşor.

Nu sunt împotriva conversaţiei amicale, dar când îmi depăşeşte pragmatismul cu mult, pur şi simplu atacă frontal neuronul, şi aşa slăbit el după bătăile luate de la mine.
Ca să închei într-o notă optimistă, să nu-i las pe vecini singuri, mă mai încing şi cei care mă sună când am treabă, şi ei au chef de poveşti cu reni şi zâne din ciocolată. Măi nene frate, dacă te plictiseşti, du-te şi te culcă, nu mă suna pe mine când sunt plin până în gât în lucru şi să mai şi conversez jumătate de oră.

Punct. Şi de la capăt, dar mâine. :)

4 comentarii:

  1. "atacă frontal neuronul" - sa zici mersi ca inca il mai ai pe "neuronul", ca eu pe-al meu nu l-am gasit inca! Dar macar mi-a mai trecut din starea de cacao!Sfat: muta-te la casa, e atat de bine, si ai maxim 2 vecini.
    Pupici si pentru tine si pentru vecinu'! ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. nush cum e la tine dar eu stiu babutele mele dupa scara care sunt stresate ca nu am prieten si-mi gasesc ele tot felul de "baieti buni" pe care trebuie sa-i cunosc si cu care trebuie sa ma marit ca sa ma pot aseza la casa mea
    asa ca se poate si mai rau

    RăspundețiȘtergere
  3. Sincer iti spun ca nici macar nu stiu cati vecini am pe scara, daramite sa-i cunosc personal.

    RăspundețiȘtergere
  4. Otilia, locuiesc la casă, dar sunt câţiva care suferă de singurătate excesivă, cred că sunt şi leneşi.

    Amazing Style, păi băbuţele tale sunt tare faine :)) cunosc şi eu câţiva moşi care mă însoară periodic. Cu ei mă distrez tare.

    Păi Neamţule, cum ţi-e 'numele', aşa eşti şi tu :D

    RăspundețiȘtergere