jumătăţi de oameni

Pe zi ce trece mă descopăr tot mai mult, şi în special descopăr un anumit fix ce îl am nu ştiu de unde. Nu-mi place, ma simt foarte inconfortabil, să fac lucrurile cu jumătate de măsură, să gândesc doar pe jumătate, să acţionez pe jumătate. "Jumătate" este un termen aproximativ. Este destul de păgubos uneori fixul ăsta, şi cei care ţin să facă treabă de calitate ştiu la ce mă refer. De multe ori rămâne doar satisfacţia lucrului bine făcut, nici vorbă de recompensă.

Când observ oameni 'ologi' mă cuprinde tristeţea.
Tot poporul românesc este anti-corupţie, dar mulţi sunt corupţi.
Neamul nostru este creştin şi ne mândrim cu asta. Problema e că foarte mulţi habar nu au ce înseamnă să fi creştin, ce înseamnă să fi "urmaş al lui Hristos". De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, religia neamului este una doar de etichetă, neluată în serios. În Biblie scrie să-ţi iubeşti duşmanul, dar de fapt la urechile oamenilor ajunge să te răzbuni pe duşman. În Biblie scrie să fi sfânt. La capitolul ăsta se împart puţin oamenii. O parte consideră a fi sfânt o mare onoare rezervată doar anumitor indivizi, altă parte asociază sfânt cu prost, iar o mică părticică are credinţa că într-adevăr ei pot fi sfinţi şi îşi dau interesul. Nu mai spun şi de partea sexualităţii, pentru că este clar ca bună ziua.
În concluzie, una spunem, alta facem. Sunt surprins şi destul de enervat uneori când observ nedumerirea pe feţele lor. "Dar de ce dom'le? E normal să fie aşa"

Poate într-o zi voi vedea oameni întregi plimbându-se în parc, crescând şi educându-şi copiii 100%.