Sunt atât de încins zilele ăstea, încât nu-mi mai încap în piele. Ştiu că "nu-mi mai încap în piele" se foloseşte când aş fi bucuros nevoie-mare, dar mi s-a părut potrivită şi aici. E o senzaţie cu totul nouă. Asta pentru că sunt încins atât fizic, cât şi psihic. Majoritatea se aşteaptă ca eu să fac totul, au impresia că eu chiar sunt robot şi nu am altceva de făcut decât să lucrez şi să dorm. Şi încă nici să dorm bine. Văd cum se apropie de mine o izbucnire nervoasă. Cum se întâmplă în cazul vulcanilor. Ţin în ei, până într-o zi când dau pe dinafară şi se răcoresc.
Sunt la câteva picături micuţe de o izbucnire, şi apoi o să fie bine.
A plouat azi, dar nu şi în mine.
am avut si eu momente asemanatoare. si cred c-am avut parte si eu de multa lume care doar cerea si se astepta sa primeasca. nu am izbucnit la timp iar cand am izbucnit, am izbucnit definitiv. mi-am strans jucariile si am plecat. iar acum am vbit doar de job
RăspundețiȘtergereŢi-a părut rău după aceea?
RăspundețiȘtergere