Pages

sâmbătă, 25 aprilie 2009

ziua mea leneşă

Astăzi am 'sărit calul' la aspectul relaxare. Adică n-am făcut nimic toată ziua, excepţie făcând să zicem plimbarea mai de dimineaţă până când m-a prins ploaia. De atunci am mâncat, am dormit mult, foarte mult, am cântat, m-am uitat la filme, am citit o mulţime de ştiri, noutăţi, în tot timpul ăsta am ascultat muzică.
Totuşi a avut şi ziua asta noutatea ei; am simţit pentru prima oară un cutremur. Eu îmi imaginam că este ceva foarte brusc, ca şi când aş merge prin gropi. Dar de fapt este ca şi când aş merge cu barca, foarte fain.

Nu ştiu cum să definesc un sentiment într-un cuvânt. Văd că până la urmă am dreptate, nu-mi place, dar sunt mulţumit totuşi că am avut dreptate. Este ciudat.

Este foarte frig afară, neobişnuit de frig pentru perioada asta. Anul trecut eram în pantaloni scurţi, anul ăsta dârdâi şi în pantaloni lungi.

Ah, nu mă uit eu la televizor dar mai consult uneori anumite site-uri. Nu pot să spun că m-a surprins, dar mi-a creat o repulsie fenomenală site-ul proTv-ului. Ei se ocupă şi de sânii nuştiucui, dar şi de bolnavii de leucemie. Chiar lângă poveşti emoţionante despre oameni care nu mai au speranţă, şade bine frumos Alice cu a ei caterincă şi "De unde mortii ma-sii atatia bani?!"
Ar trebui să mă enervez oare? Am eu ale mele, n-are rost.

Mă duc să 'stric' seara cu Brother Bear, pentru copilul din mine.

3 comentarii:

  1. Eu nici nu ştiu cum am pierdut sâmbăta între un examen, o vizită la Cărtureşti, un cutremur şi abia spre seară o petrecere medievală. Cutremurul nu l-am simţit, mă agitam prin cameră (mai ceva decât cutremurul, se pare), dar mi-au fost indicate obiecte care se mişcau vizibil aşa că pot spune că da, am "văzut" că a fost cutremur.

    RăspundețiȘtergere
  2. alice aia e super enervanta:| ... protv au inceput sa caute orice ca sa faca rating:|

    RăspundețiȘtergere
  3. Să fie sănătoşi şi iubiţi de mamele lor :) Cui nu-i place nu se uită, şi vom trăi cu toţii mai mult ;)

    Verde Ursuz, ar fi tare la şcoală să se predea lecţia "ce să faci când vine cutremurul" ... "începeţi să vă bâţâiţi şi nu îl veţi mai simţi, va trece până să ziceţi 'peşte'" :))

    RăspundețiȘtergere