Au un farmec aparte în comparaţie cu tonalitatea normală a vocii. Sunt desprinse din vis. Sunt mult mai profunde, au un ecou cu rază mare de acţiune. Şoapta este respiraţia sufletului meu. Cuvinte spuse suflând uşor sunt abia auzite de teama de a nu se sparge în bucăţele mici, irecuperabile.
Când şoptesc 'mi-e dor' inima îmi bate mai tare, emoţiile devin mai puternice. Toată instalaţia mea de gânduri se uneşte într-un singur gând.
Mi s-a întâmplat să vorbesc seara târziu la telefon, în şoaptă. Nu pentru a nu mă auzi cineva, ci parcă în felul ăsta inima comunica mai bine cu celălalt. Acel "noapte bună" în şoaptă cu cele 10 secunde de după, cuprindea o mie de gânduri frumoase, le simţeam în aer. În mod magic "ce faci"-ul şoptit se transforma în "mi-a fost dor de tine, ţi-am simţit lipsa, dar acum sunt fericit să te am aproape"
Nu pot vorbi şoptit cu oricine; trebuie să fie o legătură foarte specială.
Şoaptele am văzut că pot fi folosite ca şi instrument de bârfă. Nu intru în domeniul ăsta pentru că este scârbos.
Unele vorbe spuse soptit au o senzualitate aparte, ceva deosebit. Off the record: imi place enorm de mult finalul reclamelor de la Seat unde sopteste o tipa "AutoEmotion", mi se pare extrem de sexy!
RăspundețiȘtergere