Mda, e vorba despre afişele electorale. Trântite peste tot, prin cârciumi, prin poştă, pe monumente, fără număr, fără limite. Toate astea pentru ce? Oare pentru cei care sunt la curent în fiecare zi cu situaţia politică a ţării? Da de unde.
Ăştia ştiu cine e la ce partid, îi ştiu rudele, declaraţiile de avere, doară a citit în Click. Nici pentru clasa de sus, pentru cei intelectuali. Pentru că nici eu nu-s rupţi de lume, şi cunosc realităţile din România.
Pentru cine atunci sunt toate afişele ăstea?
Din mintea mea creaţă mi-a ieşit neuronul idiot, ăla cu idei, şi mi-o zis aşa:
"Păi băi, categoriile ălea sunt luate deja, fiecare este în partea lui, şi se bat unii cu alţii, ca chiorii după perele din măr. Rămân românii care n-au timp de stat la poveşti sau la televizor. Rămâne nea' Ţăfleac, ăla ce e pe şantier 13-14 ore, iar pe drumul spre casă, rupt de oboseală, vede din tramvai o figură prietenoasă ce îl cheamă să-l voteze. După aia alta figură, care-i inspiră încredere, şi tot aşa.
Lupta se dă care candidat are mai multe apariţii, pentru că astfel, involuntar, intră în mintea omului, şi pe care aspirant la tronul prezidenţial l-a văzut mai des, pe ăla îl votează. Pentru că i se pare familiar, deja îl 'cunoaşte'."
În afara unui joc de copii mari gen "tatăl meu îi rupe capul lu' tatăl tău", se vede de la o poştă nesimţirea crasă, fanatismul şi avarismul. Nu e unul care să fie integru pe acolo, şi totuşi fiecare e mai bun decât ceilalţi. Propagandă forţată.
Aşa că nu mă mai mir de ce văd în fiecare zi români mândri, unul mai tare ca celălalt, unul mai deştept decât toţii, unul care are cea mai multă dreptate.
Adevărată vorba aia cu "peştele de la cap se'mpute".
Suntem cei mai tari, restul sunt nimicuri, proşti.
Şi când stau să mă gândesc că totul se reduce la marketing şi tehnici de vânzare. "Promovează-ţi produsul, şi anihilează concurenţa"
Din cauza asta nu o să văd niciodată oameni corecţi în funcţii înalte, pentru că un om corect îşi recunoaşte slăbiciunile, iar în ţara noastră nu avem oameni politici slabi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu