slăbiciunea unui om

Pornea pe un nou drum în dimineața asta. Fusese chemat la interviu cu o zi înainte, într-o companie națională. Îi treceau mai multe gânduri prin cap: "dacă nu o să mă descurc?" "ce o să mă întrebe oare?" "hmm, oare hainele mele se potrivesc unui interviu, sau arăt prea de oraș?" "dacă o să mă întrebe ceva ce nu știu?"

Totul a mers bine la interviu, datorită faptului că a făcut altceva decât să dea impresia de slugă. Angajatorii prea plini de sine îşi alimentează ego-ul prin asemenea comportament, şi în felul asta candidaţii 'apţi' sunt angajaţi. Iar pe viitor, dacă şefii respectivi sunt înălţaţi pe podiumul laudelor şi al linguşelii, are şanse omul ca să promoveze.

Din păcate pentru băiatul nostru, trebuie să şi lucreze după ce a fost angajat, iar lucrul ăsta se întâmplă de obicei având contact cu ceilalţi colegi. Din fericire pentru progresul companiei, majoritatea colegilor erau certaţi cu făţărnicia, prin urmare ei puneau roţile în mişcare, deşi efortul nu le era nici măcar recunoscut, darămite răsplătit. Prin urmare şefii era priviţi nicidecum ca pe superiori, nici măcar ca pe un egal. Ei erau doar gurişti, adică din aceia care nu ai simţul realităţii, şi se cred Dumnezeu; doar spun, şi se şi înfăptuieşte. Sentimentele aceste nu sunt pe ascuns, să nu-i audă cineva, ci pe faţă. Când au ceva de spus, nu se ţine cont de rangul social, de vârstă, sau de poziţia în companie. Contabili, supervisori, toată forţă de muncă de pe teren, toţi sunt egali, sunt colegi înainte de toate, şi respectul este esenţial. Altfel nu ai cum supravieţui, nu ai cum să fii ajutat atunci când ai nevoie.

În astfel de mediu nimeri preafericitul câştigător al unui loc de muncă în aceste zile grele. I se spuse din start că leneşii nu supravieţuiesc mult, la fel şi cei care vorbesc pe la spate. Aici cărţile sunt tot timpul pe masă.
Însă el nu este omul acesta. Are anumite reţineri. Nu este tipul care iţi spune să-ţi aranjezi cravata că arată groaznic. Nu, el mai degrabă te lasă aşa, dar toată lumea din jur ştie.

Acum este prima perioadă, cea a acomodării; cea în care se vede dacă o să rămână sau nu pe postul câştigat. A dat deja ceva semne de şubrezeală care i-au fost puse pe seama necunoaşterii, a iniţierii. Totuşi, ca şi om în toată firea, dacă cineva intră tare în tine, ce faci? Dai înapoi, sau te ţii tare pe picioare? El s-a dat înapoi, ca şi cum oponentul ar fi fost un fel de zeus, ca să-l fulgere pe loc. A cedat, a intrat în defensivă. Se pare ca nu mai are scăpare, asta doar dacă nu îl scutură bine careva, să-şi revină la realitate.

Dragă tinere, eşti om, nu cârpă. Nu permite orice aberaţie. Şi mai ales, nu te intimida în faţa nimănui, e semn de slăbiciune, şi de control în acelaşi timp. Ai intrat în plasă, îţi va fi foarte greu să ieşi. Ia-ţi viaţa în propriile mâini, şi nu-i mai lăsa pe ceilalţi să hotărască totul pentru tine, asumă-ţi responsabilităţi.