haz de necazul ... meu

Sună una dintre şefe:
- Ai terminat?
- Cum să termin? Doar au trecut numai 12 ore de când lucrez, mai am, mai am.
Prefer bărbaţii să-mi fie superiori decât majoritatea femeilor. Mai ales cele cu "Nu mă interesează! Asta trebuie făcută!" Dar tu eşti proastă? Nu se vede că e imposibil? Şi când spun imposibil, păi chiar e imposibil. Şi să mă scutească cei cu "nimic nu e imposibil"

Ah, şi că tot sunt la haz. Mai nou, multe străduţe dintre blocuri s-au făcut sensuri unice. Pe jumătate de stradă îşi parchează omul colivia, şi se circulă pe jumătatea cealaltă. Ei bine, ies de pe o străduţă din aceasta, dar în acelaşi timp vroia să intre o doamnă foarte hotărâtă. Eu, destul de încăpăţânat la d-astea de obicei, nu o las. Eu vreau să ies primul, mai ales că în faţa ei este un semn cât casa, care se traduce, pentru cei care au primit înţelepciunea să-l descifreze, "Accesul interzis".
Din semne o întreb ce vrea să facă, răspunsul vine repede prin geamul deschis... "Hai dom'le, eu sunt riveran". Nu prea îmi piere mie glasul la surprize, dar aici mi s-a pierdut piuitul, găsindu-l câteva secunde mai târziu printre hohote de râs. Ca şi adăugare, pe semn nu scria adiţional "Cu excepţia...".

Mi-am amintit zilele trecute de bancul cu acel câine ardelenesc, care latră în stilul "no dacă-i musai, ham". Nu întâmplător mi-a venit în memorie, ci văzând un câine culcat în mijlocul drumului naţional. M-am gândit că o fi mort, dar de unde. Se ridică uşor, uşor (probabil tocmai mâncase), eu mă apropiam tot mai tare cu maşina, şi a trebuit să pun frână, pentru că a fost puţin imprevizibil. În loc să se dea din drum, el a început să-şi facă siesta acolo. S-a întins de vreo 3 ori, aşa, ca să nu facă ceva întindere când se dă la o parte. Când deja a început să se şi lingă, m-am gândit că deja e nesimţire, şi m-am dat înspre el claxonându-l. Din mers l-am dojenit părinteşte; "bă, dar tu eşti semafor?"