be happy, be zurli

ce criză bre?

2011-08-16T23:39:00.002+03:00

Gata fraţilor, putem răsufla uşuraţi că nu mai e criză, da? Să fie clar! Am muncit ppe brînci toată populaţia şi ne-a crescut economia pînă la cer, cam tot aşa cum creşte şi reputaţia noastră ca naţie.
Acum nu mai muncim atît, gata băi, ia mîna de pe lopată, tu n-ai auzit că am scos ţara din mocirlă? Ia de aici o berică şi pune-te la umbră. De acum putem sta mai liniştiţi, putem reveni la vechiul stil de lucru "cît mai puţin lucru, cîţi mai mulţi bani, chiar dacă mai şterpelim ceva, da-o-ncolo de treabă, să mănînce şi copiii o ciocolată".

S-a cam tras de muncitorii de rînd de cînd a început criza. S-au făcut restructurări, iar cei rămaşi au trebuit să facă şi treaba celor puşi pe liber iar, colac peste pupăză, li s-au scăzut şi salariile. Am învăţat în sfîrşit şi noi, romînii, cum se lucrează pe 'afară'. N-am învăţat însă cum să fim şi plătiţi ca dincolo; oricum, doar prostii ne-am cumpăra. Nouă nu ne este bine să avem bani mai mulţi decît pentru a supravieţui, că suntem lacomi. Tot mai mult, mult mai mult la mine, tot la mine, fericire absolută. S-a văzut ce facem atunci cînd avem bani mai mulţi decît ne trebuie. Băgăm frate la fe.ne.i, să ne crească traiul. Ne cresc facturile mai degrabă, dar asta e altă povestire nemuritoare prin care statul ne spune că are cîte un cot de fiecare romîn în parte de care îl doare.

N-a fost nici o criză în adevăratul sens al cuvîntului; am avut ce mînca, ce bea şi şoselele sunt tot mai pline cu tot mai mulţi cilindri în V, W şi ce-or mai scoate.

Din oameni ajungem ... animale

2011-06-16T16:12:00.006+03:00

Că tot a fost sărbătoarea Rusaliilor, sau a coborîrii Duhului Sfînt, am dat o căutare pe internet să mai văd cum percep unii faza asta din viața creștinului.
Cei care se laudă că ei Îl cunosc în întregime pe Duhul Sfînt, că ei îl experimentează cel mai autentic, sunt cultele din aria penticostală și carismatică. Ei spun că atunci cînd vine Duhul Sfînt peste ei, nu mai au nici un control asupra ființei. Sunt una cu Duhul, chiar dacă manifestările îi fac să pară în ridicol în fața întregii lumi.

Am pus titlul ăsta pentru că în timp ce vizionam înregistrarea de mai jos, mă gîndeam că oamenii aceia și-au pierdut orice urmă de decență, orice respect de a fi om. Ei spun că în felul acesta îi face Duhul Sfînt să se bucure.

Ce spun eu? Acelea sunt niște emoții induse. La fel ca în rock-ul supărat, unde muzica îți trezește anumite mișcări violente.

trece şi asta

2011-03-20T00:19:00.002+02:00

Parcă întristările se şterg mai greu din memorie ca momente de bucurie. De ce oare durerea lasa urme mai adînci în fiinţa noastră decît veselia? Este evident că necazurile ne schimbă, iar noi ne dorim atît de puţin să ne schimbăm. Nu e bine să-ţi doreşti necazuri, dar nu-i sănătos nici să n-ai deloc.

Învăţ să profit de durere pentru a nu rămîne prins acolo.

ai grija ce-ti doresti

2011-03-14T09:04:00.001+02:00

un simplu act de bunatate

2011-01-08T23:09:00.000+02:00

dragă jurnal

2010-12-24T09:03:00.002+02:00

Te-am cam neglijat în ultima perioadă. Îmi recunosc vinovăţia, dar vreau să ştii că pur şi simplu n-am mai avut chef de tine. Na, c'am zis-o. Uite aşa, nu am mai simţit imboldul acela să mă destăinui ţie.

Cam ironică postarea. Se va supăra puţin el, jurnalul, dar i'o trece.

E o perioadă frumoasă din viaţa mea, poate chiar cea mai frumoasă, şi sper să fie aşa şi pe mai departe. Totuşi, în tot frumosul ăsta, nu se poate să nu-şi bage puţin coada şi îndoiala, neliniştea şi teama. Cu asta ultima o rezolv mai usor, că am intrat într-o mentalitate în care învăţ tot mai mult că pot să nu mă tem de nimeni şi nimic.
Cu restul, eh, nu totul e perfect. E bine cât timp nu-mi alimentez îndoiala asta şi neliniştea. Asta pentru că, până la urmă, ele pot fi ca un scai care se ţine de pantaloni şi tare enervant e.

Vreau să fiu fericit, sunt, voi fi, pentru că asta mi-am propus indiferent de circumstanţe.

Am zis.

aşa-mi vine câteodată

2010-11-05T00:55:00.002+02:00

... să-mi bag picioarele şi să plec undeva, altundeva, unde să scap de anumite comportamente ale unor persoane. Ştiu că nici alţii nu-s perfecţi, dar parcă ar fi altfel.

întrebare enervătoare

2010-11-03T20:28:00.002+02:00

Ce să mă fac cu apropiaţii care mă enervează?
O variantă ar fi să-i suport. Dar mă enervează. Altă variantă ar fi să le dau vânt; asta îmi place mai mult.

Mă mai gândesc.

homemade leapşa

2010-10-21T23:39:00.002+03:00

1. Eşti dispus/ă să emigrezi în altă ţară?

Da, cu siguranţă.

2. Eşti mulţumit/ă de viaţa pe care o duci?

Cât de cât, dar se poate să fiu şi mai mulţumit.

3. Ce nu-ţi place cel mai mult la România şi români?

Că suntem atât de mândri de noi când facem lucruri greşite şi că ticăloşia e pe faţă.

4. Ce te-ar putea face să zâmbeşti la ora asta?

Nişte cuvinte frumoase.

5. Ce cuvinte i-ai spune soţului/soţiei când ar fi dezamăgit de persoana lui/ei?

Probabil că aş lua-o în braţe şi i-aş zice că pentru mine înseamnă mult mai mult decât orice altă persoană şi nu aş schimba-o cu nimeni.

6. Cum ţi-ar plăcea să arate zona în care să locuieşti?

Să fie munţi prin apropiere şi marea nu foarte departe. Copaci, pomi, păsări, oameni veseli, copii gălăgioşi ... deja am trecut la diverse.

7. De ce greşim?

Pentru că e în natura noastră, pentru că nu suntem destul de pregătiţi pentru viaţă, pentru că aşa vrem uneori.

Merge la Otilia, ca să mai ia o pauză de la Sara :), la Deea, Alina şi zborplacut.

gândesc în imagini

2010-10-12T19:24:00.002+03:00

În felul ăsta gândurile mele capătă o doză de realism, nu sunt doar adieri deşerte, plus că în modul ăsta ele rămân mai multă vreme întipărite.

plânsul îşi are vremea lui

2010-09-20T21:20:00.002+03:00

Suntem cam parşivi noi, oamenii; aş adăuga şi cam proşti.

Una dintre întrebările aiurite pe care ni le punem, este "De ce nu putem fi veseli tot timpul?", sau "De ce tocmai acum?"
Ştim că viaţa-i plină cu de toate, dar noi aşteptăm doar să ne simţim bine, confortabil, fără grijuri, fără scutece de schimbat, fără dezamăgiri.
E adevărat că am vrea să fie aşa, dar vrem degeaba. Încă o dată mi se demonstrează că, până la urmă, nu suntem buricul universului.
Putem refuza suferinţa, sau o putem accepta. Dacă o refuz nu înseamnă că nu mai există, doar că sufăr de două ori. Prima oară din cauza necazului în sine, iar a doua oară din cauză că vrem să nu mai fie, şi tot e.

Cu acceptatul e problemă mare. Baiul e că nu considerăm suferinţa ca pe un lucru normal. E normal să plâng. E normal să mă doară. Gândurile fericite nu-şi au locul, nici bancurile, nici orice altă activitate care să caute să oprească prematur această stare. Este manifestarea durerii, nu e nici o ruşine în asta.

La fel cum vin norii, la fel vine şi soarele, pentru că într-adevăr, toate sunt trecătoare.
Din cauza asta să preţuim fiecare clipă.
Când vezi pe cineva plângând, du-te tăcut şi i-ai mâinile în mâinile tale. Gestul ăsta face mult mai mult decât cuvintele pot exprima.

La fel cum acceptăm soarele, e bine să acceptăm şi norii.

ceaţa mea

2010-09-16T22:44:00.002+03:00

Sunt într-o ceaţă tare densă. Ceva în genul: ţi-e foame, vezi un măr, vezi că are o gaură mică, ştii că vrei să-l manânci, dar te temi de ce ai putea găsi înauntru.

Dacă aş şti că ziua de mâine se va termina aşa cum sper.
Dacă ar fi totul atât de simplu cum aş vrea.
Dacă aş şti cum voi fi anul viitor pe vremea asta, poate că mi-aş investi timpul mai cu folos. Tot la fel, dacă ştiam acum un an cum voi fi acum, sigur făceam anumite lucruri diferit.

Încerc totuşi să mă păstrez cu o atitudine sinceră pozitivă asupra vieţii, recunoscând în acelaşi timp cât de mult suntem noi oamenii, de varză.

Mă uit în jur şi îi văd şi pe alţii cu probleme, dar o simt doar pe a mea. Necazul meu este unic, pentru că îl îmbrăţişez în felul meu. Ştiu sigur că alţii ar fi procedat altfel, şi-ar fi văzut rănit orgoliul şi ar fi dat bir cu fugiţii. Eu însă, am preferat să primesc lovitura direct în piept, o clipă crezând că am să mă răstorn.
Mă întreb încă o data dacă nu sunt cumva cel mai fraier om de pe pământ.

Trebuie să fiu mult mai egoist.

fii tu însuţi

2010-09-10T14:37:00.003+03:00

După ce am scris titlul, m-a bufnit râsul, pentru că mă gândeam cum peste tot se încurajează sloganul ăsta, dar în acelaşi timp, dacă nu ai un anumit lucru, eşti incomplet. Mai era una, aia cu "Gândeşte Liber". Şi la asta îmi dau lacrimile. Clişeele ăstea sunt doar din gură, pentru că nu prea iau oamenii înţelesul bun.

"Fii tu însuţi" este un concept mai mare decât îl percepe lumea. Implică latura psihologică, socială, religioasă.

Să fac un şablon întâi.
Um om care este el însuşi, se simte bine în pielea lui. Nu e complexat de greutate, aspect, cultură. El ştie ce este. Mai mult de atât, şi ceilalţi stiu ce zace în el. Nu îi este ruşine să admită când greşeşte, pentru că îşi conştientizează slăbiciunile.
Nu se minte pe el însuşi, şi nu-i minte pe alţii cu privire la el. Adică nu o să zică "nu-i adevărat, eu n-am fost cu maşina firmei la cumpărături personale", ci o să recunoască fără jenă "da măi, am mers că am avut nevoie şi pentru că aşa am vrut eu, şi ce dacă".

Îşi recunoaşte trăirile emoţionale, făcând din acestea o rampă de lansare, iar nu o ancoră. Când îi vine să plângă, plânge fără să-i fie ruşine să recunoască. Nu îi e ruşine cu el.
Un astfel de om nu se raportează la ceilalţi. Este sincer, poate uneori naiv (depinde de principii).

Eu sunt un astfel de om. Ştiu că sunt slab, că mă implic uneori ca boul în ce nu trebuie. Ştiu că am şi puncte tari; de ele încerc să mă folosesc cât mai mult.
Ştiu ce drame am trăit şi nu mi-e ruşine cu ele, nu mi-e ruşine cu cine umblu, nu mi-e ruşine ce gândesc, nu mi-e ruşine de familia mea.

Şi toate astea nu pentru că ar fi perfecte, ci pentru că nu contează dacă sunt perfecte sau nu. Nimic nu e perfect pe pământul ăsta.

Mai e un lucru care face puţină diferenţă; mai multă chiar.
Nu sunt nici mândru de mine însumi. Nu mă felicit atunci când dau cu băţu'n baltă. Nu neg, dar nici nu mă mândresc cu asta.

Sunt un om supus greşelii.
Sunt eu însumi şi ăsta sunt.
Nu pot schimba ce sunt, pot doar schimba ce fac. Asta mă ajută să merg înainte în fiecare zi.

impune-ţi să fii fericit

2010-09-07T21:32:00.002+03:00

Domnul Lincon zicea ceva de genul ăsta; cum că "majoritatea oamenilor sunt fericiţi după cum işi pun în minte să fie". Într-un limbaj mai uzual, eşti fericit pe cât de mult vrei să fi.

Mie mi se pare uneori cam fantezistă chestia asta. Cum sa-ţi impui să fii fericit, să te bucuri atunci când sentimentele ţi-s prin boscheţi? Când gânduri aiurite fac din mintea ta un acvariu plin cu piranha, cum să mai fi zâmbitor şi relaxat?

În mintea mea, vorbele ăstea au greutate doar dacă sunt despicate-n patru. De fapt ce înseamnă să fi fericit? Ce înseamnă să-ti impui asta?
Şi tot şoricelul din cerebel îmi zice că pentru asta trebuie să privim viaţa altfel. Schimbare de priorităţi, de atitudine.

Nu prea am chef acum să mă gândesc prea mult ca să disec, dar poate altădată.

stand-up comedy

2010-09-06T07:25:00.000+03:00

Nu m-am omorât deloc cu genul acesta de umor, totuşi de data asta m-am cam amuzat :)

zise struţul, şi mai luă o gură de nisip

2010-09-03T00:23:00.001+03:00

Mi-aş dori ...

2010-08-24T09:15:00.004+03:00

... să nu mai îmi fie atât de greu, mi-aş dori să ne fi păstrat inocenţa de atunci. Cât de frumos era şi cât de parşiv ne-am contaminat cu urâciunea lumii ăsteia. Cât de frumos ar fi fost daca acum, în loc să ne bântuie remuşcări, am fi fost fericiţi fără rezerve. Cât de jos suntem noi, oamenii, când vine vorba de a ne păstra integri. Cât de bine ar fi fost dacă nu am fi alunecat. Nu prea tare, adevărat, dar destul cât să rămână o pată, iar ăstea nu se spală, eventual se închid undeva adânc, ca să ne aducem cât mai puţin aminte.

Cât de ... cât de ...

Ar fi mai mulţe, dar nu are rost. Nu vreau să fiu o persoană care se hrăneşte din amintiri. Nu vreau să-mi fac inima amară din cauza trecutului. Sunt chiar hotărât să privesc înainte şi să fac toate lucrurile cât mai bine.
Totuşi, da, umbrele se mai abat din când în când.
Ce ştiu cu siguranţă, e că nu e bine să am trecutul în faţa ochilor, nu îl las să mă afecteze. De aceea mă descarc, vreau să-l arunc înapoia mea, vreau să merg cu faţa, nu cu spatele.

Sunt optimist şi ştiu că viaţa mă va surprinde într-un mod plăcut.

despre dragoste ...

2010-08-18T17:13:00.001+03:00

"True love is like ghosts, which everyone talks about and few have seen."

noul tip de manelişti

2010-08-15T22:07:00.002+03:00

Arată cam la fel, tot şmecheri sunt, cu maşini bazate, muşchi cât cuprinde, cefe late. Doar că specimenul ăsta ascultă hip-hop. Genul de muzică diferă, în rest comportamentul se aseamănă foarte mult. Nesimţiţi, orgolioşi, fiţe la greu.

Până la urmă au să se infiltreze în toate genurile muzicale.

pe un portativ ...

2010-08-12T15:32:00.003+03:00

... stătea ea, sărăcuţa, singură. Sau aşa credea, până se uită în jur.

Şi-a început existenţa datorită unei licăriri a materiei cenuşii. A prins contur, nu ştia ce este până ce nu s-a uitat în jur la surorile ei. Unele erau la fel, altele mai aveau ceva în plus sau în minus. Unele mai 'dolofane', mai stăpâne pe situaţie, altele mai vioi, nu stăteau prea mult la vorbe.
Domnişoara despre care scriu nu era nici prea grea, nici prea uşoară, ci medie. Repet că nu şi-ar fi dat seama cât de medie e, dacă nu ar fi privit în jur.

Stătea şi se întreba de ce anume a fost pusă acolo, în postura aceea, în intervalul acela. Ştia că are un scop, simţea asta din toată forma ei ovală. Mai ştia că într-un fel este legată de cele din jur şi deşi avea fiecare rolul ei aparte, toate formau ceva miraculos.

A stat personajul meu împreună cu celelalte la întuneric, până când sosi şi ziua în care farmecul lor avea sa fie cunoscut. Din clipa când au văzut lumina, şi-au dat seama că fenomenul aşteptat avea să se întâmple. În timp ce se fac ultimele pregătiri pentru performanţa lor, aproape că tremura sărăcuţa de emoţie. Era să sară din rând, să fugă de teamă că poate nu o să fie pe măsura aşteptărilor, dar nu avu curaj.

Începu şi performanţa lor. Ştia că şi primele surate au emoţii, dar, printr-un susur liniştit, şi-au făcut treaba. Astfel a căpătat încredere şi, pe măsură ce rândul i se apropia, emoţia nu dispăru, dar era mai sigură pe ea. Când, în sfârşit îi veni rândul, explodă din tot lăuntrul ei, lumina deveni mai albă că niciodată, culori infinite îi zburau prin faţă. Universul i se deschise, toate privirile erau îndreptate spre ea. S-a descurcat admirabil.

Deşi nu tinuse decât o clipă, în interiorul ei simţi că a fost o eternitate. Şi-a atins menirea, în felul acesta revărsări de bucurie luminându-i întreaga existenţă.

Era fericită, sărăcuţa notă.

"trimite mai departe"

2010-08-05T17:55:00.002+03:00

Începe să mă enerveze şantajul de la sfârşitul anumitor mesaje pe care le primesc prin e-mail. Cică "dacă te-a impresionat/încurajat/ajutat, trimite mai departe şi tu". Ca să nu mai zic de idioţenia gen "jur că n-ai inimă dacă nu trimiţi". Ete fleoşc!
Sunt pornit pe asta pentru că mai devreme am primit un e-mail chiar frumos şi încurajant, dar mi-a pierit tot cheful să-l dau mai departe când am văzut "îndemnul" de la final.

Dacă o să vreau, o să îl trimit. Dacă nu, nu îl trimit. Nu înseamnă că, vezi Doamne, am o inimă de piatră sau, mai teroare, că o să-mi meargă rău 10 ani de acum încolo, că mă va părăsi iubita, pisica mă va muşca de fund etc.

hai sa credem nimic

2010-07-30T19:03:00.002+03:00

Postul asta nu are rol critic sau descurajant. Este doar o constatare de fapt.
De cand ne stim, oamenii au crezut in ceva/cineva, au avut nevoie de o forta superioara lor. Incepand de la cele mai mici lucruri, pana la cei mai mareti zei, dorinta de a sluji pe cineva a fost destul de puternica pentru a crea cele mai diverse culte.

Nu stiu daca si inainte au fost, dar din scurta mea viata observ cum anumiti oameni incurajeaza si sunt foarte porniti pe a dovedi ca nu exista asemenea forte supranaturale si omul este singur. Ei spun ca toate astea sunt inchipuirile oamenilor, pentru a avea pe cine sa dea vina atunci cand o dau in bara. Omul, daca ar fi fara teama ca va fi pedepsit, ar ajunge ca un animal, fara sa gandeasca prea mult, iar rezultatele ar fi dezastruase. Ei spun asta pentru a contrazice credinta oamenilor, pentru a o dovedi falsa. Se vrea constientizarea omului de starea in care este, de a-l face sa gandeasca pentru el.

Lucrul interesant este ca, daca e sa ma iau dupa ce zic, omul a ajuns din stadiul de animal la cel de om dezvoltat, cu simtul creativitatii. Inteleg ca fara religie si fara anumite credinte in diverse chestii, omul ar fi ca un maimutoi, eventual un pic mai destept, care vrea sa-si satisfaca doar nevoile personale, egoiste.

Acum, ma intreb eu, ce vor sa dovedeasca oamenii astia? Ca trebuie sa gandim ca si ei, astfel sa nu mai fim mustrati de constiinta, pentru ca la urma urmei, constiinta ar fi indusa de 'fiintele superioare', adica de mintea omului. Omul face ce face pentru ca asa este, nu trebuie sa-i fie rusine de el si de faptele lui. Vor sa dovedeasca vinovat sentimentul de apartenenta la ceva supranatural. Pentru ei toate religiile sunt false.

Or fi, dar daca Dumnezeu l-a dezvoltat atat de mult pe om, ceva 'pute', nu? Ceva nu se impaca aici cu filozofia lor. Ceva este deosebit de ciudat in ceea ce vor sa demonstreze. Altfel, cum demonstrezi faptul ca omul si supranaturalul dau nastere la ceva frumos? Nu stiu cum ar putea fi asta demonstrat.

Sunt curios sa aflu si raspunsurile astea. Am sa mai caut, si le voi pune aici daca le voi gasi.

balonul tău de sticlă

2010-07-15T22:29:00.002+03:00

Avea o viaţă atât de perfectă încât nu cunoştea 'valea'. Ea nu era tristă, ci nervoasă.
O zi în care nu putea să facă ce voia, era o zi îngrozitoare. Nu spunea niciodată "îmi pare rău", pentru că nu-i părea. "Am greşit" nu făcea parte din vocabularul ei de cuvinte. Toată lumea o iubea, însă nimeni nu ar fi trăit toată viaţa cu ea.
Avea balonul ei de sticlă, zbura în el, vedea lumea fără a fi prea afectată de problemele ei.

Cum toate au un sfârşit, se întâmplă ca micuţul ei balon să răsufle, pierzând înălţime rapid şi iremediabil.
Ajungând la nivelul omului de rând, observă că nu se deosebeşte cu nimic de ei. Experimentă în sfârşit senzaţia de singurătate, ar fi vrut să fie iar la înălţimea de altădată. O adâncă depresie o cuprinde în timp ce cu degetele zdrelite scormoneşte în amintirile putrezite, cautând după acel 'ceva' care o făcea să zâmbească. În zadar însă, prezentul se întipăreşte fulgerător în toată fiinţa cuprinsă de spasmele deznădejdii.
Urmă o perioadă de luptă aprigă între frumuseţea cerului şi mortăciunea noroiului. În cele din urmă câştigă pământul. Pentru prima dată în viaţa ei era resemnată. Prin ochii uscaţi de lacrimi murdare, descoperi orizontul unei zile noi, unei zile în care oamenii îşi ridică privirea din bolul durerii, pentru a primi puţină lumină în inimă.
Învăţă să se bucure de lucruri pe care altădată le dispreţuia. Tot ce i se părea de dispreţuit înainte, acum îi apăreau mai albe. În cele din urmă a învăţat să iubească, iar balonul desumflat din sticlă l-au aruncat împreună.

Morala: nu cunoşti ce înseamnă viaţa până nu o simţi.

hai să măsurăm prostia

2010-07-13T22:08:00.002+03:00

Am primit recent un email cu "sunt .cutare., mare şef acolo şi vreau să-ţi zic despre cum Bill Gates te plăteşte dacă trimiţi mailul ăsta la cât mai multe persoane."
Am cunoştinţe care retrimit asemenea mesaje, iar când le zic că-s abureli şi de ce le dau mai departe, îmi trântesc un răspuns gen "păi ştiu că nu-i aşa, dar noh, cine ştie".

Mă gândesc acum să răspândesc şi eu un spam din ăsta, ceva în genul:

"Bună ziua, sunt Warren Buffett, unul dintre cei mai bogaţi oameni şi vreau să-ţi propun o afacere. Eu am prea mulţi bani, nu am ce să fac cu ei şi m-am gândit să aduc puţină lumină în casa ta. Am produs un program ultra-sofisticat, integrat între rândurile acestui mesaj. Ce face el? Acesta îţi înregistrează computerul, întregistrează de câte ori trimiţi acest mesaj la câte contacte, ulterior aranjând totul într-o super bază de date, astfel că mie nu-mi ramane de facut decât să dau OK-ul pentru a ţi se trimite banii.
Se va crea un cont virtual în care se vor strânge banii pentru tine în funcţie de numărul de persoane care primesc acest mesaj de la tine. Cât primeşti? 500 de dolari pe mesaj. Da, vezi bine, 500 de $. De ce aşa mult? Pentru că-mi permit, sunt şmecher şi fac ce vreau cu banii mei.
De ce fac toată treaba asta? Pentru că vreau să văd cât de prost esti. În felul ăsta pot determina câţi proşti sunt în medie pe planeta asta, în funcţie de asta eu să ştiu dacă mai pot fraieri oameni.
Mulţumesc, şi o zi bună"

melodie de trezit dimineaţa

2010-06-04T08:05:00.002+03:00

fanatici

2010-06-03T22:53:00.003+03:00

În ultima vreme văd un fanatism pentru Israel şi tot ce reprezintă el. Nu contează că în unele aspecte nu e aşa tare, pentru ei tot Israelul este cel mai tare dintre cei tari.

Nu neg importanţa acestui popor şi beneficiile pe care le aduce omenirii. De când mă ştiu, am vazut acest stat drept unul prietenos şi motivat. Asta însă nu mă face să îi laud şi greşelile, nu mă îndeamnă să îi duc aduc vorbe de bine pe nedrept.

Obsesia Israel, oameni buni, prin fanatismul acesta îi aduceţi un renume rău acestui popor şi chiar îmi pare rău.

limbajul poporului

2010-06-01T14:15:00.003+03:00

Acum mulţi mulţi ani, dintr-o peşteră în alta din Balcani:
- uuăăăăăăăiiiii, daaa iiii aaaiii aaaaaşşşşiii ăăăăăiii?
- uăăăăi, aiiii ăăăă hiiiiuuu aauuuu

Acum nu mulţi ani, într-un sat din Moldova:
- băăăăi, da' şi mai faşi băăăii?
- băăăăăi, hai că viu acuşi

Zilele noastre, într-un oraş din Ardeal:
- Hi, cmf?
- hi, brb

nu înjur, dar ...

2010-05-27T18:47:00.002+03:00

Zilele ăstea, săptămânile acestea îmi vin tot mai des în minte câteva cuvinte celebre pe care nu se cade să le spui într-o societate decentă. Văzând ştirile de pe internet, auzind tot felul de păreri, soluţii la actuala criză, primele cuvinte ce îşi fac apariţia sunt "what the fuck?". Nu are corepondent în româneşte, exprimă perfect sentimentul meu şi cred că al multor cetăţeni.
Eu sunt calm, am anumite principii non-violente; mă gândesc însă la cei care sunt altfel decât mine. Oare ei cât mai rezistă? Când o să fie răbufnirea? Pentru că este evident că o să fie. Asta pentru că românul a ajuns preşul propriilor conducători şi nu sunt deloc subiectiv. Este realitatea demonstrată. Este fapt.

Oameni şi Maşini - motorul

2010-05-16T21:46:00.003+03:00

Azi e ziua motorului. Un motor funcţionează mult şi bine dacă îi sunt asigurate anumite condiţii. Viaţa lui propriu-zisă începe cu perioada de rodaj, atunci când nu este indicat a se depaşi o anumită turaţie, mai pe scurt, solicitarea lui să se facă progresiv. La fel şi cu oamenii. Când sunt tineri, oamenii tind să folosească toată puterea de care dispun dintr-o dată, fără pregătire, fără să o ia uşor. Nu doar fizic, intelectul este şi el afectat. Deşi e probabil să nu se vadă/simtă efecte de uzură imediate, anumite piese îşi pierd proprietăţile originale, nu mai dau randamentul optim în condiţii extreme. Rodajul este cea mai importantă parte a vieţii motorului, pentru că defineşte cum se va comporta el la 'maturitate' şi este ireversibil. Nu-l poţi face de două ori. Rodajul şi întreţinerea corectă determină în mare masură dacă motorul te va lăsa sau nu la greu.

Un alt aspect de care vreau să amintesc este diferenţa dintre puterea/tipul motoarelor. Fiecare este construit pentru un anumit scop. Unele sunt de autoturisme, motoare lejere, silenţioase. Altele sunt industriale, tractoare, utilaje agabaritice, vapoare etc. Nu poţi pune un motor de Logan să tragă brazde pe câmp, tot aşa cum nici nu-ţi poţi urca familia într-un excavator să mergeţi în turul României. Dacă îi pui pe acei oameni care-s construiţi cu "motor de autoturism" la "tras brazde" rezultatul va fi că au să clacheze. Problema e nu dacă îi pui ci ei înşişi îşi impun "dacă el poate, eu de ce să nu pot?". Afirmaţia este valabilă atunci când cei doi sunt construiţi asemănător.
Lucrul fain este că în final motorul de 500 de cai putere nu este mai important decât cel de 70. Deşi au nevoie de întreţinere diferită, fiecare are rolul lui, şi până la urmă depind unul de celălalt.

Am ajuns şi la sfârşitul vieţii motorului. Nu mai îl simţi la fel de sprinten, productivitate scăzută. Trebuie întreţinut mai atent, se defectează mai uşor. Într-un final da, toate motoarele cedează. Timpul şi uzura îşi pun amprenta pe fiecare componentă. Lucrul acesta nu poate fi oprit, ci doar prelungit prin întreţinerea corespunzătoare.

Am lăsat la urmă acele motoare , cum să le zic, îmi este cam teamă să le zic "motoare cu defecte din fabricaţie". Deşi din punct de vedere logic, practic, acele motoare trebuiesc casate imediat, fără a fi folosite, din punct de vedere uman, moral, ele doar au nevoie de o îngrijire specială. Dau un randament mai scăzut, pornesc mai greu şi nu oferă puterea pentru care au fost concepute. Este totuşi un lucru pe care mulţi îl ignoră. "Nimic nu se pierde", am auzit demult cuvintele acestea şi m-au impresionat destul de mult. Într-adevăr motorul nu este cum a fost prototipul, dar dacă se aruncă, toate acele materiale se vor pierde, tot acel timp va fi fără folos, toată oboseala va fi pentru nimic.
Nu încurăjam producţia motoarelor de felul ăsta, dar nici nu le aruncăm.
În România se cam aruncă, orfelinatele sunt pline.

Oameni şi Maşini - semnalizarea

2010-05-15T11:59:00.002+03:00

Văd aproape în fiecare zi maşini care "uită" să semnalizeze, asta afectând într-o mai mică sau mai mare masură circulaţia din jur. Eu le numesc maşini imprevizibile. Nu şti când au de gând să facă vreo manevră ci doar te pomeneşti că te încurcă. Cam aşa sunt şi unii oameni. Fac lucruri fără avertizare, de la cele mai mici treburi, până la foarte importante. Se încadrează aspectul ăsta şi la comunicare/lipsa comunicării. Reacţia lor este "dar de ce trebuie să-ţi zic ţie ce fac? Lasă că vezi tu în momentul ăla". Şi uite-aşa se creează tensiuni, nervi etc. A "semnaliza" din timp este un gest de perspectivă şi ajută la "fluidizarea" relaţiilor sociale. În caz contrar respectivul se pomeneşte că nimeni nu-l mai ia în seamă, că e roata de la caruţă cu numărul 5 adică opusul celui care tot striga "lupul nene, lupul".

Adevărul adevărat până la urmă este că în mintea lor aşa cred că trebuie procedat şi prin urmare dacă nu vor, nu vor. Le doresc acestor minţi să aibă cât mai des parte de scenarii de genul: Este chemat la două interviuri pentru slujbe de vis, doar că amândouă sunt programate în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, astfel trebuind să aleagă între una din ele. Într-un final, bucuros, alege, merge la interviu dar angajatorul nu este acolo. Află că a plecat din localitate şi mai de dimineaţă a angajat pe altcineva în locul lui.
Nu mi s-a întâmplat mie dar oamenii fără semnalizare merită asemenea faze.

am îmbătrânit

2010-04-12T17:45:00.002+03:00

Am ajuns şi la concluzia asta după ce eu savuram un film francez cu Jean Pierre, iar ceilalţi căscau, oftau, se uitau pe geam. Filmul era chiar bunicel, totuşi din cauză că nu era nimic de genul bum! bum! pac! zdrang! se pare că altora li se pare plictisitor.

când roata nu se mai întoarce

2010-03-28T12:47:00.002+03:00

Cred ferm că acţiunile oamenilor se întorc la ei; bune sau rele, îi lovesc, de cele mai multe ori când nu se aşteaptă. Ar fi totuşi copilăresc din partea mea să refuz faptul că sunt şi cazuri când roata nu se mai întoarce, în sensul că un om poate face bine, şi să aibă parte doar de rău. La fel şi invers. Asta din cauză că roata nu mai are timp să se întoarcă, ori pur şi simplu nu mai e nevoie. Îmi pare rău că nu pot dezvolt mai mult, în minte este destul de clar, însă când vine vorba de a mă exprima uneori intervin erori de 'traducere'.

Ce învăţ este că nu ar trebui să mă intereseze dacă roata se întoarce, când, şi cu ce viteză. Pentru că e pierdere de vreme, pentru că nu mă ajută cu nimic.

Îmi vine în minte acum că în lumea asta dezechilibrată şi retardată există totuşi un echilibru, aparent insesizabil. Dar echilibrul ăsta nu e cum credem noi, oamenii, ci ţine cont de alte reguli, mult mai bune decât putem înţelege, atât de bune încât uneori suferinţa ţine loc de alinare. Este paradoxal, şi tocmai de aia ne zbatem în întrebări chinuitoare.

melodie de trezit

2010-03-08T09:01:00.000+02:00

Vezi mai multe din Dance pe 220.ro

meditaţie

2010-02-20T20:19:00.002+02:00

Are legătura cu ce am scris zilele trecute, dar acum mă gândesc la cei care am putea spune că sunt prea buni pentru ceilalţi.

Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, – ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.

creştinismul în boxa acuzaţilor

2010-02-18T18:00:00.003+02:00

Te invit creştine să dau socoteală de ce faci, ce-ai facut şi ce vei face. Te chem să-mi arăţi că religia creştină este cea adevărată. Te chem Pavele să arăţi cum "schilodească-se odată cei ce vă tulbură" te face urmaş al lui Hristos.

Câţi 'păgâni' n-au murit ucişi de creştini pentru că n-au vrut să adere la acest curent. Multe dintre aceste victime fiind persoane mai drepte, mai miloase decât călăii lor. Câţi conducători creştini au acţionat mânaţi de orgoliul şi setea de putere; setea de a dovedi că ei au dreptate, şi că au un cuvânt de spus în univers. Cât de puţin învaţă omul din istorie. Creştinii mai demult, după ce au scăpat de persecuţie, ce au făcut? Au devenit persecutori. Spune-mi sfântule creştin, cu ce ai fost mai bun decât cei care te-au lovit pe tine?
Măcar dacă ai fi luat aminte la Dumnezeu, în care spui că îţi pui încrederea. Le-a spus evreilor să aibă milă de străini, pentru că şi ei au fost străini în Egipt. Le-a mai spus, nu pot sa cred, să-şi iubească duşmanii. A zis asta însuşi Hristos, din care vine numele creştin. Şi nu a spus asta cu două săptămâni în urmă, ci cu aproape două mii de ani în urmă, aşa că dragule creştin, eşti ipocrit.

Spui că nu eşti? Atunci zi-mi, nu erai tu acolo când în numele crucii ai masacrat copii, femei, bătrâni? De ce? De ce ai ignorat porunca Celui în numele căruia ai mers? Pentru că nu eşti doar ipocrit, ci şi ignorant. În toată mândria blestemată ai pus mâna pe sabie ca să aduci lumea la 'dreapta credinţă'. Ruşine să-ţi fie.

Ruşine să-ţi fie şi pentru că deşi 'crezi' în egalitatea tuturor oamenilor, totuşi n-ai ezitat să înrobeşti oamenii săraci şi să-i pui la jug pentru a munci sfertul de Românie ce-l deţineai. A trebuit să vină Cuza ca să-ţi domolească pornirile avare.

Să mai zic şi de altele? Te vâd îngramădit tot mai mult în colţ, tremurând. De cine ţi-e frică acum? Nu mai eşti persecutat. Poate ţi-e teamă că Dumnezeul pe care l-ai ignorat te va pedepsi?

Nici nu mă mir de ce a spus Isus "Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?"

Nu ştiu ce să zic. Ştiu doar că te-ai făcut de ruşine. Din păcate pentru tine văd că şi acum te doare-n cot. În fiecare zi îţi observ indiferenţa, mândria şi cruzimea, şi îmi pare rău pentru tine. Pentru că nu înţelegi de fapt, ce este viaţa pe care o ai nu ştii de unde, şi pe care o vei pierde nu ştii când.

când se iveşte vreo problemă

2010-02-11T18:08:00.002+02:00

Anticipate sau nu, uneori apar anumite situaţii nu neapărat plăcute care dau viitorul apropiat peste cap, îl sucesc şi-l zăpăcesc de nu mai ştie omul ce să facă.
Aici eu i-aş împărţii pe oamenii ăştia în două tabere.

1. Genul care nu caută atât "de ce?" şi "cum a fost posibil?", cât încearcă să găsească o soluţie. Tipul ăsta îşi concentrează atenţia şi timpul ca să meargă înainte chiar dacă în faţa lui sforile par încurcate.

2. Muşterii aceştia cred că sunt leneşi sau greşit motivaţi. Dacă de exemplu - că tot e de actualitate - domnul ics trebuie să ajungă în localitatea igrec la ora zet, şi pe drum îl prinde nemilosul viscol cu zăpadă din belşug astfel încât să nu mai poată continua, ce face ics? De nervi bagă piciorul în acceleraţie astfel încât să se afunde pe bune, apoi începe să se plângă. "De ce am plecat tocmai acum? Prost am fost" ... "Şi ăştia acum s-au gândit să mă cheme la ei, în toiul iernii" etc. De nervi uită şi să sune la autorităţi nicidecum să caute să iasă din locul unde a rămas înţepenit.
Dar acum când mă gândesc mai bine, nu sunt leneşi, cred că ăştia-s din altă categorie pe care nu mai o dezvolt acum. Pentru că ei ar spune "eh, şi ce-i cu asta, ce-o fi o fi, de ce să-mi bat capul?"

E cam tranşantă împărţirea mea, aşa că mai adaug categoria ocazională, când aşa, când altfel. Nu de alta, dar să fiu şi eu mulţumit.

a fi sau a nu fi ... nervos

2010-02-09T21:51:00.003+02:00

Sunt un flegmatic total. Totuşi mi-am propus eu aşa, cu ceva timp în urmă, să devin mai coleric. Mai vorbăreţ, mai prietenos, cu gândurile prin nori, fără atât de multe grijuri pe cap. Într-un cuvânt, să fiu mai relaxat.

Toate bune şi frumoase, nu mi-a fost greu să mă adaptez, că doar am şi eu ca alţii un cârd întreg de prostii ce-mi trec prin tărtăcuţă. Doar că azi am realizat că o dată cu spiritul ăsta jovial, mă şi enervez mai repede. Imediat îmi sare muştarul, piperul, şi toate cele. Şi în loc să mă calmez cuminte, să mă retrag în colţul meu să-mi plâng viaţa crudă şi nemiloasă ce tocmai a dat peste mine, ce fac eu? Reacţionez imediat, mă uit urât, îmi arăt nervii prin acţiuni.

Ce să fac eu acum? Înainte parcă aveam mai multă stăpânire de sine, în mod sigur ştiu că nu mă enervam atât de repede.

Nu m-aş fi gândit la problema asta dacă nu mi-ar fi sărit în ochi consecinţele anumitor acţiuni pe care le-aş provoca în momentele 'roşii'. Sunt destul de uşurat că mi-am dat seama de asta până nu am provocat ceva daune.

E un Dumnezeu acolo sus, şi se pare că mă trage de mânecă.
Frumos. Doar că dacă-s prost şi nu iau aminte, o să fie doar vina mea.

Rămâne de văzut.

luat la rost

2009-12-21T21:00:00.002+02:00

... despre viaţa mea, de celine, ca şi cum nu mă văd în fiecare zi cât sunt de praf, sau de perfect.

Aşadar, să încep:

1. Numeşte cea mai mare frică a ta.

De a vedea că tot ce am crezut bun este de fapt rău.

2. Idealul tău în viaţă este...

O viaţă liniştită, cu o casă în mijlocul câmpului, cu ceva copii pe acolo, şi animale, şi mori de vânt.

3. Dorinţa ta cea mai ascunsă.

Să dau timpul înapoi, chiar dacă în faţă nu recunosc, totuşi asta e; atât de ascunsă că abia am găsit-o.

4. O persoană pe care o admiri. De ce?

Cunosc o femeie de la un magazin, care este atât de deschisă la minte, dar fermă în acelaşi timp, încât e o plăcere să merg pe acolo. Cuvintele nu prea pot spune cum este 100%, de aia poate părea destul de banal ce am zis.

5. Cel mai frumos cadou primit vreodată. (de la cine, de ce ţi-a plăcut şi cu ce ocazie)

Sunt câteva cuvinte pe care mi le-a adresat un prieten "eşti cel mai bun prieten pe care îl am". Ocazia? Am refuzat să-l vorbesc pe la spate, şi a aflat asta nu ştiu de unde.

dordolâcii diferiţi

2009-11-25T19:24:00.003+02:00

Ca în fiecare poveste cu zmei, erau doi dordolâci. Dordolâcul numărul 1 şi dordolâcul numărul 2. Şi ei doi aveau două prietene pe care le scoteau în fiecare seară la aer. Nu ca pe papucii urât mirositori, ci ca pe două flori parfumate. Şi aşa porneau ei de cu seara pe caii lor frumoşi, albi, spumoşi, cutreierau munţi şi văi, admirau apusul roşiatic de soare ce pica în jos aşa, ca racul în apa fierbinte.
Nu despre raci e vorba în povestea mea inventată în timp ce scriu, ci despre cei doi dordolâci. Mai precis, despre sentimentele lor pe drumul de întoarcere, când, cu preafrumoasele dordolâciţe în braţe, se îndrepta fiecare să o ducă acasă.

Dordolâcul numărul 1 mergea mai repede decât amicul lui. Ulterior, la un pahar de şampon cu neuronii lor alungaţi de acasă şi veniţi la crâşmă să-şi dea amarul pe faţă, ei bine, mi-au istorisit despre viata amorezanţă a celor doi dordolâci.

În primul rând, de ce se grăbea dordolâcul 1 mai repede? Cu lacrimi în ochi, neuronul îmi povesti pe îndelete cum, de fiecare dată stăpânul lui avea seară de cauntăr cu amici lui din celelalte ţinuturi. Îi plăcea să joace în echipă cu fiul lui Negru-Împărat, pentru că întotdeauna căştigau, probabil şi datorită faptului că la începutul jocului plodul regesc le spunea celorlalti "Să nu care cumva să vă ascundeţi de mine că vă zic lu' tata şi vă bagă impozite mai mari, iar dacă m-aţi împuşcat, v-aţi luat adio de la gât, cu tot cu cap". Cam aşa decurgeau lucrurile în împărăţie.

Da, se pare că dordolâcul 1 iubea mai mult activitaţile sale decât zâna viselor lui.

Ăsta deci, era motivul.

Dar cum rămâne cu dordolâcul 2? Ce mi-a povestit neuronul lui care era deja turtă? Ei bine, dragii moşului, cu astă povestire v-oi ferici în episodul următor.

reclame...

afişele şi mintea românului

2009-11-12T17:20:00.002+02:00

Mda, e vorba despre afişele electorale. Trântite peste tot, prin cârciumi, prin poştă, pe monumente, fără număr, fără limite. Toate astea pentru ce? Oare pentru cei care sunt la curent în fiecare zi cu situaţia politică a ţării? Da de unde.
Ăştia ştiu cine e la ce partid, îi ştiu rudele, declaraţiile de avere, doară a citit în Click. Nici pentru clasa de sus, pentru cei intelectuali. Pentru că nici eu nu-s rupţi de lume, şi cunosc realităţile din România.

Pentru cine atunci sunt toate afişele ăstea?
Din mintea mea creaţă mi-a ieşit neuronul idiot, ăla cu idei, şi mi-o zis aşa:

"Păi băi, categoriile ălea sunt luate deja, fiecare este în partea lui, şi se bat unii cu alţii, ca chiorii după perele din măr. Rămân românii care n-au timp de stat la poveşti sau la televizor. Rămâne nea' Ţăfleac, ăla ce e pe şantier 13-14 ore, iar pe drumul spre casă, rupt de oboseală, vede din tramvai o figură prietenoasă ce îl cheamă să-l voteze. După aia alta figură, care-i inspiră încredere, şi tot aşa.
Lupta se dă care candidat are mai multe apariţii, pentru că astfel, involuntar, intră în mintea omului, şi pe care aspirant la tronul prezidenţial l-a văzut mai des, pe ăla îl votează. Pentru că i se pare familiar, deja îl 'cunoaşte'."

În afara unui joc de copii mari gen "tatăl meu îi rupe capul lu' tatăl tău", se vede de la o poştă nesimţirea crasă, fanatismul şi avarismul. Nu e unul care să fie integru pe acolo, şi totuşi fiecare e mai bun decât ceilalţi. Propagandă forţată.
Aşa că nu mă mai mir de ce văd în fiecare zi români mândri, unul mai tare ca celălalt, unul mai deştept decât toţii, unul care are cea mai multă dreptate.
Adevărată vorba aia cu "peştele de la cap se'mpute".
Suntem cei mai tari, restul sunt nimicuri, proşti.

Şi când stau să mă gândesc că totul se reduce la marketing şi tehnici de vânzare. "Promovează-ţi produsul, şi anihilează concurenţa"
Din cauza asta nu o să văd niciodată oameni corecţi în funcţii înalte, pentru că un om corect îşi recunoaşte slăbiciunile, iar în ţara noastră nu avem oameni politici slabi.

dezinformat

2009-11-07T11:21:00.002+02:00

Ăsta sunt eu, un dezinformat. Păi cum să nu urmăresc eu ştirile, cum să nu citesc măcar un ziar? Cum să aflu abia acum ca faimosul virus ai unei gripe face ravagii prin toată lumea? Celebrităţi, oameni de rând, nu mai contează. A intrat peste tot, ca şi apa într-o încăpere. Se emit previziuni, se organizează licitaţii, se bat conducătorii cap în cap, care e mai deştept să combată gripa. Mai nou cică este ceva organizat, bine pus la punct de către boşii lumii ca să ne reducă rândurile, că devenim prea ieftini la vedere. Unde te uiţi, doar de oameni dai. Mergi pe stradă-oameni, vii acasă-lume, mergi la mare-adunătură cât cuprinde.
Şi atunci, cum să nu-i stârpeşti? Dar ce-i aici? fiecare se naşte cum/când vrea? păi chiar aşa; prea mulţi suntem domnule, nu mă pot vedea pe mine de tine, ia dă-te din cadru.

Terminând cu asta, nu prea mă pasionează, nu doar gripa asta, ci în general ştirile. Sunt prea neînsemnat ca să însemn ceva.

conversaţie în troleibuz

2009-11-02T20:18:00.002+02:00

2 femei peste 65 de ani, părul cărunt.

- Deci zi, ce înseamnă tughedăr?
- Împreună, nu?
- Aşa, şi ui chen?
- Uichen înseamnă sfârşit de saptamană nu?
- Nu, stai aşa; luăm câte una. Ui ce înseamnă?
- Mmmm, înseamnă noi.
- Da, şi chen?
- Pot, putem.
- Deci ui chen înseamnă noi putem.
- Du betăr?
- Betăr este ... mai bine, şi du eu fac, facem.
- Şi acum tradu tughedăr, ui chen du betăr
- Împreună, noi putem face mai bine, aşa era scris în staţie deci, dar era în engleză.

...

- Un lucru nu pot să îl înţeleg, cum zici până la urmă tî hî e? dă, sau ză?
- Este cumva cu limba între dinţi.

Din momentul ăsta se chinuiau amândouă să zică folosind limba între dinţi, fără succes însă.

copil fără nume

2009-10-11T14:00:00.001+03:00

Am fost şi eu pe acolo.

God and Dog - video

2009-09-24T23:09:00.000+03:00

Simplu şi la obiect.

am prins zburătoarea

2009-09-23T21:06:00.002+03:00

Îmi tulbura serile liniştite cu aripile ei şmechere. Dacă mă duceam să aprind lumina, fugea şi se ascundea unde nu o puteam găsi. Pe întuneric nu puteam să o prind, pentru că nimerea în momentele în care nu aveam nici un obiect potrivit pentru ea.
Dar în seara asta, ei bine, i-a sosit ceasul. A venit ca de obicei zburând prin faţa mea doar în ciudă, şi s-a pus pe un raft de lângă mine. M-a prins iarăşi dezarmat, nimic la îndemână. Am mers totuşi de am făcut lumină, şi încă era acolo, chiar atunci se pregătea să decoleze. I-am tăiat însă elanul cu un şerveţel, apoi strângând-o în pumnul meu de copil enervat la culme, şi am aruncat-o la gunoi, spre deosebire de Deea, care ar fi chinuit-o ţinând-o captivă în cine ştie ce sticlă de cola.

Am prins-o, ticăloasa de molie, şi mare mai era.

persecum? persece? perseverăm?

2009-09-21T23:25:00.002+03:00

Da de unde, ce rost are? Atâta agitaţie pentru nimic.
De câte ori nu mi-am propus să încep să fac mai multă mişcare, exerciţii fizice constante. După mai mulţi ani, abia acum reuşesc să mă ţin pe "linia de plutire".
De câte ori nu mi-am propus să încep să economisesc bani, să fiu mai cumpătat atunci când cumpăr ceva. Nici acum nu îmi reuşeşte întotdeauna. Am văzut şi la alţii la fel; îşi propun ceva pe termen lung, dar se afundă chiar când pleacă de la mal.

Încep să cred că delăsarea e o parte a naturii noastre, ca români, ca oameni, ca tot şi toate. Se fac alegeri, "DA! facem aia şi aia", trec alegerile, lumea revine la chinul zilnic. Iar noi îi condamnăm pentru că una zic, şi alta fac. Fraierii de noi, nu suntem tot la fel? Da, ştiu că ei sunt acolo datorită unor abilităţi şi talente deosebite de organizare şi conducere. Dar nicăieri nu scrie că un om cu cât este mai învăţat, cu atât va fi mai serios, îşi va ţine promisiunile. Sunt lucruri diferite.

Aşa că atât timp cât în lucrurile bune suntem leneşi, iar în cele rele perseverăm, eu zic să ne ţinem gura, pentru că degeaba criticăm, şi noi suntem la fel.

Suntem slabi pentru că aşa vrem să fim.

noapte

2009-09-18T00:45:00.002+03:00

Noaptea se zice că este de fapt lipsa zilei, aşa cum frigul este lipsa căldurii, cum întunericul este lipsa luminii, cum răul este lipsa binelui.
Nu degeaba se zice aşa.

Noaptea se face frig, noaptea este întuneric, noaptea se fac cele mai mari măgării.
Noaptea este a celor care au ceva de ascuns, care se ascund de ceva, cineva, sau chiar de ei înşişi.
Noaptea vine când soarele apune; e un fel de "când pisica nu-i acasă, joacă şoarecii pe masă".

Ţin minte şi acum când vizionam filme de groază cum îmi doream să vină ziua în film, pentru că ştiam că în momentul apariţiei zorilor totul se clarifica, totul ieşea la lumină. Răul era înlăturat, înfruntat, vampirii ardeau. Un sentiment de uşurare scăpa din toată fiinţa, mulţumirea îşi făcea loc şi lumina inima.

Cu toate acestea, după zi vine iarăşi încă o noapte. Cu aceeaşi nerabdare cu care se tânjeşte după dimineaţă, cu aceeaşi groază se aşteaptă seara.
Oamenii nopţii îşi freacă palmele de emoţia aventurilor ce vin cu fiecare rază de soare adormită. Planurile sunt bine puse la punct, totul trebuie făcut fără cea mai mică remuşcare.
Oamenii zilei îşi aşteaptă sentinţa nemiloasă a nopţii, o noapte crudă fără de margini, nesfârşită în roşul sângeriu pe care îl împrăştie peste toţi, fără discriminare. Vor să fugă, dar unde poţi fugi de noaptea care învăluie până şi cel mai ascuns cotlon, până şi cea mai mică vietate îi simte goliciunea.

Asta este teroarea nopţii care şi-a făcut cuibul în sufletele multor oameni. La unii este noapte permanent, alţii se joacă de-a 'cucu/bau'. Fericiţi sunt cei care iubesc ziua, aceia care-şi pregătesc armele din timpul zilei, pentru ca atunci când noaptea vine, ei să fie pregătiţi. Fără teamă, fără milă, ei înfruntă nimicul din suflet, şi îl umplu până la refuz cu pitici pozitivi, de toate culorile.

slăbiciunea unui om

2009-09-09T19:35:00.004+03:00

Pornea pe un nou drum în dimineața asta. Fusese chemat la interviu cu o zi înainte, într-o companie națională. Îi treceau mai multe gânduri prin cap: "dacă nu o să mă descurc?" "ce o să mă întrebe oare?" "hmm, oare hainele mele se potrivesc unui interviu, sau arăt prea de oraș?" "dacă o să mă întrebe ceva ce nu știu?"

Totul a mers bine la interviu, datorită faptului că a făcut altceva decât să dea impresia de slugă. Angajatorii prea plini de sine îşi alimentează ego-ul prin asemenea comportament, şi în felul asta candidaţii 'apţi' sunt angajaţi. Iar pe viitor, dacă şefii respectivi sunt înălţaţi pe podiumul laudelor şi al linguşelii, are şanse omul ca să promoveze.

Din păcate pentru băiatul nostru, trebuie să şi lucreze după ce a fost angajat, iar lucrul ăsta se întâmplă de obicei având contact cu ceilalţi colegi. Din fericire pentru progresul companiei, majoritatea colegilor erau certaţi cu făţărnicia, prin urmare ei puneau roţile în mişcare, deşi efortul nu le era nici măcar recunoscut, darămite răsplătit. Prin urmare şefii era priviţi nicidecum ca pe superiori, nici măcar ca pe un egal. Ei erau doar gurişti, adică din aceia care nu ai simţul realităţii, şi se cred Dumnezeu; doar spun, şi se şi înfăptuieşte. Sentimentele aceste nu sunt pe ascuns, să nu-i audă cineva, ci pe faţă. Când au ceva de spus, nu se ţine cont de rangul social, de vârstă, sau de poziţia în companie. Contabili, supervisori, toată forţă de muncă de pe teren, toţi sunt egali, sunt colegi înainte de toate, şi respectul este esenţial. Altfel nu ai cum supravieţui, nu ai cum să fii ajutat atunci când ai nevoie.

În astfel de mediu nimeri preafericitul câştigător al unui loc de muncă în aceste zile grele. I se spuse din start că leneşii nu supravieţuiesc mult, la fel şi cei care vorbesc pe la spate. Aici cărţile sunt tot timpul pe masă.
Însă el nu este omul acesta. Are anumite reţineri. Nu este tipul care iţi spune să-ţi aranjezi cravata că arată groaznic. Nu, el mai degrabă te lasă aşa, dar toată lumea din jur ştie.

Acum este prima perioadă, cea a acomodării; cea în care se vede dacă o să rămână sau nu pe postul câştigat. A dat deja ceva semne de şubrezeală care i-au fost puse pe seama necunoaşterii, a iniţierii. Totuşi, ca şi om în toată firea, dacă cineva intră tare în tine, ce faci? Dai înapoi, sau te ţii tare pe picioare? El s-a dat înapoi, ca şi cum oponentul ar fi fost un fel de zeus, ca să-l fulgere pe loc. A cedat, a intrat în defensivă. Se pare ca nu mai are scăpare, asta doar dacă nu îl scutură bine careva, să-şi revină la realitate.

Dragă tinere, eşti om, nu cârpă. Nu permite orice aberaţie. Şi mai ales, nu te intimida în faţa nimănui, e semn de slăbiciune, şi de control în acelaşi timp. Ai intrat în plasă, îţi va fi foarte greu să ieşi. Ia-ţi viaţa în propriile mâini, şi nu-i mai lăsa pe ceilalţi să hotărască totul pentru tine, asumă-ţi responsabilităţi.

culoare în obrajii părinţilor

2009-09-07T18:56:00.000+03:00

doi nimurici

2009-09-07T00:55:00.002+03:00

Stăteau ei într-o zi, şi se gândeau ce dăndănăi să mai facă. La asta se pricepeau cel mai bine. Nimuricul numărul 1, şi nimuricul numărul 2, era prieteni nedespărţiţi de când erau mici. Le crescuseră dinţii în acelaşi timp, au luat bătaie în acelaşi timp de la părinţii lor nimurici pentru că împreună s-au gândit să fie eco, aşa că au aruncat din casă toate electrocasnicele. Din păcate pentru ei scuza cu marţienii nu a ţinut. Nici explicaţia cu masonicii ce au venit şi i-au inundat vecinii de jos nimuricului numărul 2 nu a ţinut.

Erau fericiţi împreună, nu-şi imaginau traiul lor separaţi unul de altul. Făceau tot ce doreau, fără remuşcări sau păreri de rău. Viaţa era prea frumoasă ca să stea degeaba sau să-şi piardă vremea cu tot felul de nimicuri. Le-a spus cineva odată că iau totul prea în glumă, şi că ar trebui să aibă grijă şi de ceilalţi. "Ce-s cu prostiile astea? Du-te dom'le şi plimbă ursul, că noi avem nimuriciuni de făcut, chiar nu vezi câtă treabă ne aşteaptă?" De la atâta treabă hainele le erau murdare din cap până-n picioare. Nu era deloc ceva neobişnuit, toţi nimuricii erau murdari pe acolo, şi era şi normal. De ce să fii curat într-o lume murdară? Până la urmă tot te murdăreşti.

Aşa au trecut anii, până într-o zi, când nimuricul numărul 1 a apărut în mijlocul adunării de gaşcă în nişte haine curate, strălucitoare, ce emanau prospeţime. Rumoare s-a stârnit în rândurile nimuricilor. Bulversaţi, au început să tragă de el luându-l la socoteală pentru atitudinea lui mândră şi discriminatorie. Adică el nu vede că toţi sunt murdari? Ce caută cu haine curate între ei? După atâta timp frumos petrecut împreună, aşa îi răsplăteşte? Deprimându-i?
A încercat nimuricul numărul 1 să le spună că sunt haine pentru toţi. Trebuie doar să le îmbrace. Nici n-a mai apucat să spună nimic după asta. Păi cum? acum le mai dădea şi lecţii?

Au sărit pe el să-i rupă hainele, să îl dezbrace, dar n-au reuşit. Erau haine speciale, care nu se rupeau, şi puteau fi date jos doar de către purtător. Purtătorul în cauză după ce i s-a constatat procesul de denigrare, a fost izgonit între străini. Nu ştia cum este să fii fără prieteni, aşa că i-a fost imposibil să rămână departe de locul în care s-a născut. Întorcându-se, nimeni nu-l mai băga în seama. Nici măcar cuvinte urâte, parcă nu mai era deloc.

Tristeţea veni peste el, depresia îl înfăşcă şi îl târî pe dealul îndoielilor. S-a lăsat dus, obosise de alergat.
Acolo sus a venit la el nimuricul numărul 2, prietenul lui cel mai bun. A stat lângă el fără să zică nimic, iar înainte să plece, l-a privit în ochi şi două lacrimi mari au brăzdat obrajii murdari.
Lacrimile şi-au făcut loc şi pe obrajii nimuricului numărul 1, amintindu-şi de toate clipele petrecute împreună, şi totuşi păreau atât de nepotrivite. Întrebările au început să curgă: "De ce trebuie să fiu altfel? Chiar are rost să mă împotrivesc atât? Aşa o să fie toată viaţa? Ce folos să fiu singurul curat dacă toţi sunt murdari?"

Dintr-o dată s-a hotărât. Cu mişcări violente hainele cele curate au căzut la pământ, locul lor fiind luat de hainele cele vechi, pline cu mizeria anilor trecuţi.
S-a dat o petrecere mare pentru întoarcerea nimuricului, bineînţeles cu ghiduşiile de rigoare.

"Happy" End.

datoria unei lepşe

2009-09-01T16:46:00.002+03:00

... e să te descoase. De fapt nu ea în sine e de vină, ci cel care o trimite, asta de acum fiind provocată de deea.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să faci ce îţi place, ce ai face?
Aş dormi

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să iubeşti, pe cine ai iubi?
Pe ... nimeni în special.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să vorbeşti, ce ai spune?
Circumferinţa vieţii mele, pe de-o parte egalând multitudinea de oportunităţi care, ivindu-se în momente din cele mai diverse, fac posibile remarcarea impresionantă a veleităţilor nedescoperite în care cu toţii zăcem încă de când ne naştem şi până în ziua când le descoperim fără vreo abilitate remarcabilă din partea noastră, şi de altă parte motivul impresionant şi iraţional de a trăi, face din întregul şablon care, fără îndoială este corect şi greşit în acelaşi timp, o capodoperă fără margini de marginalizată, în opoziţie cu alte forme care, având alte directive fără cea mai mică umbra de îndoială, îşi fac cunoscută prin însăşi natura fără nod circumferic, insuficientele resurse de inovaţie şi angajament.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să ţipi, de ce ai ţipa?
Că nu a ieşit totul cum credeam.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să râzi, de ce ai râde?
De mine. De mine râd cel mai bine.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să plângi, de ce ai plânge?
De prostiile mele.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să bei, ce ai bea?
Având în vedere că e ultima oară, probabil că aş fi curios să încerc ceva substanţă chimică, care să mă facă să bubui.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să alergi, spre ce direcţie ai alerga?
Spre un tren venind tare. "Hai mă să te văd, care pe care". Aş pierde, dar măcar mecanicul o să se sperie de mine.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să desenezi, ce ai desena?
Interiorul unei maşini de spălat vase.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să scrii, ce ai scrie?
Numerele corecte de pe un bilet de loterie.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să citeşti, ce ai citi?
Sentimentele din ochii iubitei.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să furi, ce ai fura?
Nişte pepeni.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să ceri scuze, cui te-ai adresa?
Nimănui.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să răneşti, pe cine ai răni?
Pe nimeni.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să te rogi, ce ai cere?
O soţie bună. Sunt pe interes, că dacă o găsesc pe ea, se zice că găsesc fericirea. Asta explică de ce mulţi bărbaţi nu sunt fericiţi în căsnicie, că nu ştiu să aleagă.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să dai, ce ai da?
Bună ziua lumii.

călătoria unui vierme

2009-08-29T11:52:00.003+03:00

Nu ştiu de unde venim, nu ştiu cum m-am născut, ci prima oară când am deschis ochii mi-am simțit părinţii dându-mi de mâncare, mie, şi celor 2000 de fraţi ai mei. Din acea zi a început explorarea mediului înconjurător. E întuneric beznă, oare așa săraci suntem, de nu ne permitem să plătim factura? În fine, trec apoi la descoperiri. Remarc că nu am fost primul dintre frați care s-a deșteptat, ci mai sunt alții care acum sunt activi în ... cum să-i spun oare ... în câmpul muncii.

Evident că vreau să învăț de la ei, așa că bag la cap cum pentru a mânca, trebuie întât să muncești. Și ce mâncăm noi? Ne devorăm casa în care ne-am născut. Nu știu cum de putem fi atât de insensibili, dar după ce trag vreo două lacrimi pe nas, mă apuc și eu de treabă, că stomacul începe să-și ceară drepturile.

Pe măsură ce zilele trec am învățat mai multe despre viață. Trebuie să lupți ca să ajungi cineva. Aici este un întreg oraș organizat, cu primărie, poliție, spital. Conducătorii noștrii sunt părinții. Ei ne apropă sau ne resping cererile de transfer în alt cartier. Da, pentru că și aici sunt cartiere mai bune, sau mai rău famate.

Cel mai bun cartier se cheamă Inima; acolo toți sunt sănătoși din punct de vedere fizic, dar de asemenea toți sunt emo. Sunt multe sinucideri, și cu toate acestea toată lumea trage acolo, că cică e potol bun. Cum eu sunt în cartierul Intestinul Gros, care este cel mai plin de violență, m-am gândit să mă transfer. Dar se pare că n-aș avea viață lungă prin Inimă; mă gândesc la alte opțiuni.

În Creier este crema societății noastre. Toți cercetătorii noștri, oameni respectați, sunt acolo. Ei lucrează acolo pentru a îmbunătății traiul tuturor. Vor să facă Creier peste tot, să fie un singur cartier mare, frumos, și prosper. E frumos ce viață ne așteaptă.

Până mi-am pus eu cererea de transfer la primărie, până s-au uitat peste ea și au analizat-o, au trecut mai multe zile. Văzând că nu se mișcă nimic, mă duc personal acolo să mă interesez. În primărie era un haos total. Nimeni nu știa de nimeni și nimic; toți erau ocupați să strângă provizii, parcă ar fi vrut să emigreze. Cât stau acolo și încerc să dau de capăt situației, vine o știre de ultima oră prin intestinul subțire ... "CREIERUL NU MAI E!"
Cum adică nu mai e? Auzisem eu ceva povești despre sfârșitul lumii, dar nu mă preocupa prea tare. Acum degeaba întrebam în stânga și în dreapta, că nu răspunde nimeni. Toți își strâng bagajele, să se mute prin alte cartiere. Ies de acolo, dezgustat de lipsa de politețe din partea angajaților plătiți de noi, contribuabilii de rând.

Trag aer proaspăt în piept cum ies din clădire ca să-mi revin, când deodată aud din deal (pe deal era creierul) o mulțime de viermi revărsându-se înspre celelalte cartiere. Oamenii de știință, cercetătorii, toți aveau ochii scoși din orbite de foame, și devorau tot ce prindeau în cale. Nu le mai păsa de respectul celorlalți. În urma lor rămăseseră stâncile albe, și un gol imens.

Am cugetat puțin și apoi mi-am dat seama ce înseamnă asta: Anarhie. Unul pe altul se îmbrâncesc, rata criminalității era la vârf. Îmi era frică așa că m-am ascuns într-un deget ... gol. Simt un obiect ciudat, dar plăcut la atingere, și mă încolăcesc în jurul lui. După un timp mă prinde foamea, încerc să mușc, dar nu e de mâncare. Atunci îmi amintesc de o poveste spusă de unul de oamenii învățați cu mai mult timp în urmă. Era o teorie, cum că noi nu suntem singuri în univers, și că sunt două lumi. Una în care stăm noi, și una deasupra noastră. Aici noi suntem stăpânii, dar acolo se pare că sunt casele noastre stăpâni. Nimeni n-a aprobat teoria asta. Păi cum? adică orașul nostru a fost viu ca noi? A mers, s-a târât?

M-am luat cu vorba și am uitat ce vroiam să spun. Mai ziceau că de la o vreme, casa noastră, când erau vie, s-a unit cu o altă casă. Și dovada faptului este acest obiect ciudat în jurul degetului. Deși totul în jur se degradează, el rămâne lucios, întreg, remarcabil de frumos. Și se zice că dacă poți privi adânc în acest obiect, poți simți cealaltă casă. Ce frumos sună, supranatural. Știu, știu că sunt povești de spus copiilor, dar mie mai îmi alină foamea.

Încet, încet mă sting. Simt cum mă las puterile. Afară gălăgia a încetat, este o liniște benefică. Mă gândesc cum am fost, și peste puțin timp nu mai sunt.

ăla mic, ce respiră greu

2009-08-26T20:50:00.002+03:00

Astăzi mi-am amintit de respiraţia urâtă, cu ocazia şederii lângă un amic care atunci când râdea îşi împrăştia savoarea, şi îmi pierea tot cheful de amuzament. Dacă ar fi doar el, nu m-aş plânge. Mai sunt însă şi alţi oameni pe care trebuie să-i suport, şi chiar şi faptul că se urcă în maşină cu mine, atrage un miros specific, nu plăcut. Fără să vreau am ajuns să urăsc respiraţia urâtă. Este un lucru foarte deranjant, şi inevitabil trebuie să iau distanţă.

Acum serios, s-a inventat până şi apa de gură; nu-ţi mai iei un kent seria 8, şi iei un flacon cu preţioasa licoare. Garantez că ţine mai mult decât ţigările.

Ştiu că dau impresia că sunt fiţos, şi am pretenţii, dar n-am ce face, e instinctul.

trist cu criza asta

2009-08-25T20:44:00.002+03:00

Sunt două feluri de criză la noi. Poate şi prin alte ţări, nu ştiu.

Primul fel este criza reală. Acolo unde vânzările s-au redus drastic, nu se mai caută produsul respectiv, nu mai sunt comenzi, aşa că oamenii stau degeaba. Şomaj, restructurări, disperare.

Al doilea fel este criza fantomă. Vânzările nu s-au redus, ci dimpotrivă, au crescut, prin urmare oamenii muncesc mai mult. În loc să stimuleze lucrătorii cu ceva în plus la salariu pentru efortul în plus, ei o dau cu criza, şi mai trag la ei 15-20%. Explicaţia e simplă, şi vine de la conducere. "Este criză, vedeţi şi voi că nu sunt lichidităţi". De unde atâta abureală? Adică, eu lucrez mai mult dar sunt plătit mai puţin, şi cu toate astea ar trebui să fiu mulţumit?
Ar putea spune pur şi simplu "Îţi dau salariul minim pe economie dacă vreau, şi te pun să munceşti mai mult, pentru că mă pot lipsi de tine; uite câţi caută de lucru"... dar nu să învoce criza, când de fapt banii vin.
Am văzut mai multe companii cum în afara salariului de bază (pe care se străduiesc să-l ducă la minim), bonusurile şi ce era în plus nu se mai dau oficial, ci în mână pur şi simplu. Şi de aici până la "îţi dau cât vreau", nu este mult.

E trist cum omul lucrător este luat de prost.

cât încă..

2009-08-24T21:46:00.002+03:00

... vine dimineaţa, cred că ziua de azi poate fi mai bună decât cea de ieri

... ne mai ajutăm unul pe altul, nu voi înceta să cred că suntem făcuţi dintr-un aluat bun

... inima se vindecă, un nou început este de aşteptat

... mai visez cu ochii deschişi, am speranţa care-mi dă putere

... mai trăiesc, nu-i voi uita pe cei care nu mai sunt

... mai zâmbesc, am o inimă optimistă

... mai iubesc, nu trăiesc degeaba

dar eu vreau aşa

2009-08-18T22:08:00.002+03:00

După o zi cel puţin călduroasă, aveam o stare în care trupul cerea cola. Prin urmare, ascultându-mi instinctele, opresc la un mic magazin să mă aprovizionez. Nu avea cola, dar avea pepsi. Bine, merge şi ăla.
- La cât să vă dau, la doi jumate, sau la doi?
- La doi.
- Dar şi acela la doi jumate are acelaşi preţ, sigur vreţi la doi?
Făcând pe ofensatul, îi confirm.
După ce am plecat au început să-mi iasă iritaţii pe nervul simpatic.
Şi ce dacă e mai mult, dacă eu n-am nevoie de mai mult?
'Da-i la acelaşi preţ' ... pâff.

dezgustător

2009-08-12T00:02:00.002+03:00

Am văzut mai devreme într-un video micuţ cum două fete/femei s-au luat la bătaie. Motivul a fost de-a dreptul jalnic, nici nu are rost să-l menţionez. Cert e că şi-au dat jos toată graţia, tot respectul de sine, au ignorat tot ce-i în jur, şi s-au pus pe caftit. Cu ţipete isterice, spasme de parcă le tăia cineva, fără nici un pic de autocontrol, de ruşine ce să mai zic, lipsea cu desăvârşire. Ca şi mintea, care o luase la fugă, plictisindu-se în preagraţiosul cerebel.

Mie nu mi se pare deloc amuzant, dezgustător de-a dreptul. Dar iată că pentru cei de faţă a fost un prilej bun de glume, râsete. Fiecare şi-a scos telefonul să le filmeze, o poză de amintire. Peste tot văd la bărbaţi ataşamentul ăsta pentru "chick fights". Oi fi eu cu sorcova, că nu îmi place deloc.

întrebare esenţială

2009-08-11T07:18:00.002+03:00

Ce am de pierdut de aici?

Trăiesc într-o lume a vânzărilor, fiecare vinde orice, oricând, oricum. E uşor. Tot ce trebuie să faci este să te joci cu mintea omului, să îl convingi că are neapărată nevoie să-ţi cumpere produsul. Şi îţi prezintă beneficiile, multe şi măreţe; nu ai motive ca să nu cumperi.
Din nefericire, mulţi nu ştiu răspunde dacă îi întrebi "şi de pierdut ce am?". Răspunsul va fi "nimic". Asta pentru că au fost educaţi ca nici un cuvânt negativ să nu fie adus la adresa produsului, pentru ca acel cumpărător să nu-şi piardă încrederea.
Răspunsul lui este ireal şi se vede de la o poştă că pe el nu-l interesează ce ai de pierdut, ci doar ce ai "de câştigat". Am pus ghilimelele pentru că de fapt el câştigă de pe urma ta.

Sunt oameni care sunt profesionişti în arta vânzărilor; se joacă foarte drăguţ cu mintea celorlalţi, şi le pot vinde orice, chiar dacă produsul are cotaţii negative.

Dur domeniu, şi până la urmă este greu să fii şi cumpărător.

tonomatul de ştiri

2009-08-09T09:46:00.004+03:00

Încep şi eu cu "nu ştiu la alţii cum e, dar la noi" mass-media este destul de legată de politică. Televiziune, radio, ziar, au la cârmă oameni care, săracii de ei, probabil se plictisesc, şi fac din uneltele de informare de care dispun, locul lor de joacă. Cu ce se joacă? Cu minţile oamenilor care vor să fie informaţi.
Începând de la nenea care s-a împiedicat şi şi-a rupt piciorul, dar ştirea sună cum că a vrut să se sinucidă, până la erori de genul articolului cu planetele telurice, presa este brăzdată în lung și în lat de săpători după senzațional.
Nu mai contează adevărul, ci senzaționalul. Din păcate s-a cam pierdut esența știrilor.
Nu mă mai uit la televizor, ziare şi altele de genul. Politica? o scârbă. Sportul? telenovelă. Cultură? mă abţin, ca să nu fiu tentat să vorbesc urât.

Au mai rămas satele împrăștiate unde nu există alte ştiri decât cele date de omul care are casa pe deal şi ţipă uneori Băăăăăă, vine ploaie mare.

încerc, dar ...

2009-07-29T21:04:00.002+03:00

Am o problemă. Poate părea minoră, dar e destul de importantă şi mă afectează destul încât să-mi dea viaţa peste cap. Mă stresez prea uşor pentru viitorul apropiat, pentru ziua de mâine, să nu mai zic pentru prezent. Nu eram aşa înainte; parcă eram mai calm, luam lucrurile cu îngăduinţă, şi parcă aveam şi un zâmbet pe buze.
Mă îngrijorez cum o să mă descurc mâine, săptămâna viitoare, luna viitoare şi aşa mai departe. Iar lucrul ăsta îmi distruge ziua prezentă.

Încerc să mă reabilitez dar e greu. Abia de vreo 2 zile mi-am dat seama de asta, când m-am analizat într-un moment cât de cât lucid. Sper să reuşesc, sper să mă bucur iarăşi de prezent. Grijile mele exagerate vin din anticipările mele care sunt uneori pesimiste. Uneori... destul de des în ultima vreme; şi nu îşi iau rostul, pentru că nu neapărat de mine depinde ziua de mâine.

Îmi amintesc de acum un an ... doi, ce fain mă simţeam, eram mai împlinit. Asta deşi nu aveam mai multe motive de mulţumire ca acum. Sunt un ciudat.

ring! ring!

2009-07-11T11:18:00.002+03:00

Încep să urăsc telefoanele, şi îmi vine să-l arunc pe geam atunci când sună. Primul gând e "cine ce mai vrea de la mine?". Iar scopul apelului ăsta e de obicei.
Bine, nu toate apelurile pe care le primesc sunt fixate pe latura 'dă-mi'; 90% cam asta fac. Doar mă uit la cine sună şi îmi dau seama în mare ce vrea.
Încep cu tipul care foloseşte serviciul "Sună-mă". Pur şi simplu mă lasă perplex. Adică eu să te sun pe banii mei ca tu să-mi ceri alţi bani. Rămân atât de uimit, încât uit să-l sun.

Mai sunt şi alţi pierde-vară mai cu stare. Ei au credit să mă sune să-mi ceară. Doar că ei sunt cei insistenţi. Deşi le zic că nu pot/nu vreau/nu am, atacul continuă cu "hai că o să ţi-i dau mai încolo"; sigur că da.
Un exemplu de mai devreme.

riiiing!
- Da
- Mă auzi? (începe să tuşească)
- Te aud
- Alo? Mă auzi? (probabil n-a auzit când i-am raspuns pentru că tuşea ... acum iar tuşeşte)
Încep să ţip - DA!!!
- Alo? de ce nu zici nimic? (se opreşte tusea)
- Eu te aud; spune.
- Dă-mi şi mie 100 de lei până pe 22.
- Nu am, încă n-am ajuns la bancomat.
- Hai măi că o să ţi-i dau, doar ce crezi.
- Dar NU AM!!! de ce nu înţelegi?
- Mda, bine, mersi.

Într-o zi o să încep să ţin predici la telefon pentru a preîntâmpina eventualele cereri.

Ceva în gen "Auzi? De câte ori ţi-am cerut bani? că am mai mulţi? Sigur că am. De ce oare? M-ai văzut pe mine aruncând cu bani prin bar cum faci tu? Câţi bani fumez eu pe zi? Zero. De câte ori m-ai văzut beat? Nu te poţi aştepta să primeşti ceva, dacă ce ai arunci la gunoi cu o nepăsare fenomenală. Elimină din buget inutilităţile, şi să vezi cum o să ai. Şi atunci, da, chiar o să mă împrumut să-ţi dau, atunci când o să ai o nevoie urgentă. Până atunci eu nu o să-ţi mai alimentez prostia!" Şi Zbang! Telefonul în nas.
Presimt că nu-i departe ziua aia.

Poate am luat-o prea în tragic, mai ales că nu sunt sunat foarte des, iar 60% din apeluri sunt în interes de servici.

walkie talkie guy

2009-07-08T22:00:00.003+03:00

Urcăm în maşină.

- Ce s-a încins aici, cam puternic soarele.
- Da, da, păi se şi vede, nu? ce să-i faci, aşa e viaţa, ne topim, ne topim, dar ce să facem. Trebuie şi din ăsta.
- Dar se pare că o să şi plouă azi.
- Păi normal, sigur că da, doar trebuie şi ploaie, sigur că da, altfel... ce să facem.
...
- Mergem?
- Cum să nu; sigur că da. Stăm stăm, dar mai şi mergem. Avem şi alte treburi, mergem, mergem, cum să nu.
Gazda:
- Şi nu vreţi un pahar de suc? nimic?
- Nuuuuuuuuuu, nu nu nu nu, mulţumim mult. Am totul la mine aici în plasă, nu e nevoie, mulţumim frumos. Ştiu că atunci când mergi la cineva nu e frumos să refuzi, dar mulţumim foarte mult, dar nu nu nu; trebuie să mergem, că aşa-i viaţa; mergem, mergem, cum să nu.

După ce ne-am despărţit de nenea ăsta, am întrebat cealaltă persoană care era cu mine, şi care îl cunoştea mai bine.
- Am eu impresia, sau omul ăsta vorbeşte mult şi degeaba?
- Oooooo da.

Oare ce iese când se întâlnesc doi la fel?

paranoic?

2009-07-01T12:33:00.003+03:00

Sunt absolut convins că mă agit prea tare, în toate privinţele.
Astăzi, după ce am pornit maşina, tot auzeam un vâjâit când acceleram şi deceleram. Sigur că deja mi-au venit gânduri ... "oh nu! ce poate fi? dacă este vreun rulment buşit? programare la service, stat pe tuşă câteva zile, şi asta chiar acum, când se aşează lucrurile". După un timp s-a oprit şi nu a mai făcut prostii. M-am calmat.

În mod normal sunt foarte prevăzător, astăzi piticul respectiv cred că lipseşte de la post. Într-o parcare era un şanţ, nu prea mare, şi am zis că trec peste el uşor, uşor. Am avut un mic moment de ezitare "dacă nu mai ies?" ... "eh, o să ies eu". Ei bine, n-am mai ieşit, ci cu cât încercat mai mult să ies, cu atât mă afundam mai tare. După două încercări m-am oprit şi am sunat un prieten care a venit şi m-a scos. Am fost salvat. Următoarea pe listă: dacă am dereglat ceva pe dedesubt? dacă s-a fisurat vreo garnitură şi o să curgă ceva lichide? Mă duc imediat şi o să mă uit şi la asta. O să-i fac referat piticului prevăzător pentru absenţă nemotivată; păi chiar aşa?

Sunt un pic paranoic, sunt şi conştient că n-are trebui să fiu, şi sper să găsesc ceva leac în viitorul apropiat. O atitudine de genul "tabla se îndreaptă, noi să fim sănătoşi".

mulţumiri

2009-06-25T21:48:00.003+03:00

Am fost ca şi animăluţul din poză. Mă uitam pesimist ce se petrece în lume, urându-mă pentru că îmi pasă, urând tot ce a fost. Apoi mi-am dat seama că trebuie să mă uit în altă parte pentru a fi iarăşi un elefănţel cu poftă de viaţă, de jungla numită civilizaţie. M-am uitat şi te-am găsit, pot să zic că ai apărit din nimic. Nu am dat înapoi de la a te cunoaşte mai bine, în felul ăsta sperând să-mi mut gândurile în locuinţă nouă. Nu de dragul de a fi în altă parte, ci doar pentru a nu sta în acea casă veche, goală.

Speranţa s-a transformat în fapt, aşa că, încetul cu încetul, m-am detaşat de putreziciunea gândurilor vechi şi nesănătoase. Am revenit iarăşi cu picioarele pe pământ, lucid, hotărât să nu mai alunec, oricât de mare ar fi tentaţia.

O viaţă am, şi pe aia să o arunc la gunoi? E îngrămădeală acolo, nu-mi place îmbulzeala.

Mulţumesc pentru ajutorul dat, chiar dacă nu şti şi poate nu vei şti niciodată ce influenţă ai avut asupra mea.

leapşă despre branduri

2009-06-23T21:56:00.005+03:00

Am căpătat-o de la Kali, şi cum prin căpăţâna mea bate vântul, aici este.

Dacă vor să o facă Amazing Style, Andrea, şi cine-o mai vrea.

oamenii din plastic

2009-06-21T07:47:00.003+03:00

Sunt perfecţi, dar fără viaţă.

bicicleta pentru fetiţe

2009-06-16T17:25:00.002+03:00

Abia azi am găsit explicaţia la diferenţa dintre bicicleta de bărbaţi, şi cea de femei.
Şi o scriu aici ca să nu o uit, deşi a rămas înţepenită în aiurelile din mintea mea.
Aşadar bicicletele pentru femei sunt construite fără cadru ridicat pentru că înainte femeile mergeau în fustă pe bicicletă. Ce geniu sunt, sunt cu un pas mai aproape de desăvârşire. Şi un pic distrus, dar e altă poveste.

nu şti că ştiu ce ştii că nu ştiu

2009-06-15T19:29:00.004+03:00

Ştiu că mă placi, ştiu că eşti prea timidă să-mi spui. Sunt relaxat; nu-mi pasă.
Ştiu ce poze urâte ai. Nu şti că le am. De asemenea, nu-mi pasă.
Ştiu că mi-ai distrus o anumită relaţie. Nu şti că ştiu lucrul ăsta. Iar nu-mi pasă.

Fiecare paragraf de mai sus este pentru o altă persoană. Ştiu, deci te cunosc mai bine.

haz de necazul ... meu

2009-06-11T20:10:00.003+03:00

Sună una dintre şefe:
- Ai terminat?
- Cum să termin? Doar au trecut numai 12 ore de când lucrez, mai am, mai am.
Prefer bărbaţii să-mi fie superiori decât majoritatea femeilor. Mai ales cele cu "Nu mă interesează! Asta trebuie făcută!" Dar tu eşti proastă? Nu se vede că e imposibil? Şi când spun imposibil, păi chiar e imposibil. Şi să mă scutească cei cu "nimic nu e imposibil"

Ah, şi că tot sunt la haz. Mai nou, multe străduţe dintre blocuri s-au făcut sensuri unice. Pe jumătate de stradă îşi parchează omul colivia, şi se circulă pe jumătatea cealaltă. Ei bine, ies de pe o străduţă din aceasta, dar în acelaşi timp vroia să intre o doamnă foarte hotărâtă. Eu, destul de încăpăţânat la d-astea de obicei, nu o las. Eu vreau să ies primul, mai ales că în faţa ei este un semn cât casa, care se traduce, pentru cei care au primit înţelepciunea să-l descifreze, "Accesul interzis".
Din semne o întreb ce vrea să facă, răspunsul vine repede prin geamul deschis... "Hai dom'le, eu sunt riveran". Nu prea îmi piere mie glasul la surprize, dar aici mi s-a pierdut piuitul, găsindu-l câteva secunde mai târziu printre hohote de râs. Ca şi adăugare, pe semn nu scria adiţional "Cu excepţia...".

Mi-am amintit zilele trecute de bancul cu acel câine ardelenesc, care latră în stilul "no dacă-i musai, ham". Nu întâmplător mi-a venit în memorie, ci văzând un câine culcat în mijlocul drumului naţional. M-am gândit că o fi mort, dar de unde. Se ridică uşor, uşor (probabil tocmai mâncase), eu mă apropiam tot mai tare cu maşina, şi a trebuit să pun frână, pentru că a fost puţin imprevizibil. În loc să se dea din drum, el a început să-şi facă siesta acolo. S-a întins de vreo 3 ori, aşa, ca să nu facă ceva întindere când se dă la o parte. Când deja a început să se şi lingă, m-am gândit că deja e nesimţire, şi m-am dat înspre el claxonându-l. Din mers l-am dojenit părinteşte; "bă, dar tu eşti semafor?"

pielea găinii

2009-06-07T21:32:00.003+03:00

Am remarcat că pot face pielea găinii mai des de la o melodie, dacă "intru" în ea. Mai ales dacă închid ochii, şi dau muzica tare, îmi simt pielea că o ia razna. Pe picioare, mâini, spate, aproape pe tot corpul.

Şi m-am gândit că-i tare interesant, asta având în vedere că sistemul nervos simpatic - din care se trag şi nervii conectaţi la procesul pielea găinii - nu îl pot controla. Dar se pare că îl pot porni oricând. Şi adrenalina tot de pe aici îşi are rădăcinile.
Dar acum eram la pielea găinii. O fac în cazul emoţiilor puternice, când mi-e frig, şi cam atât. Am auzit că şi atunci când mă sperii tare se face, dar eu n-am remarcat.

Şi ce e cu pielea asta? Se pare că acolo jos prin apropierea rădăcinii firului de păr, se află nişte mini-muşchi care se contractă. Tot muşchii ăştia sunt responsabili de fenomenul "părul măciucă". Am văzut şi la pisici când se enervează, cum li se ridică părul. Tot de aici vine.

Cică ştiinţiologii (ăştia care ştudiază ştiinţific) spun că pielea găinii mai are un avantaj. Avantaj pentru animale se pare, pentru că omul nu mai are păr, e ... evoluat. Când animalele fac pielea găinii de la frig, între firele de păr intră mai mult aer, şi astfel izolează mai bine contra frigului. Uff, şi câte mii de ani ne-au trebuit până să descoperim termopanul. Aşa, şi omul cum nu are păr(de la caz la caz), cică e inutil.
O explicaţie destul de copilăroasă mi se pare pielea găinii la animale atunci când sunt nervoase. Zic ei că în felul ăsta apar mai mari, să înfricoşeze adversarul. Nu ştiu de ce, dar mi se pare cam trasă de păr. Da, părul de la pielea găinii, ăla ridicat.

n-am crezut vreodată că ...

2009-06-03T21:46:00.002+03:00

- o să-mi placă ploaia
- o să-mi impun să fiu mai serios
- o să cred tot mai puţin în minuni
- o să mă plictisesc
- o să filozofez
- o să lăcrimez de la o melodie
- o să ajung să nu-mi mai pese de anumite aspecte ale vieţii
- o sa-mi placă să stau singur
- o să-mi pară rău după ceva ce am făcut
- o să văd lumea şi în alb şi negru

Constat că am o viaţă surprinzătoare, ce mă ia uneori prin surprindere, şi deseori atât de brutal, că mă dezmeticesc puţin mai târziu. Îmi place.

o lume pesimistă

2009-05-31T22:06:00.002+03:00

Ca şi sondaj la modul general, se ia un grup de oameni şi se trânteşte în mijlocul altui grup de oameni.

Un individ din primul grup este rău. Părerea grupului înconjurător?

- Toţi sunt la fel, o apă ş'un pământ.

Un individ din primul grup este bun. Părerea grupului înconjurător?

- Doar el este aşa.

zoo

2009-05-28T16:35:00.002+03:00

Poate că sunt eu prea dezinteresat de anumite aspecte ale vieţii, dar grădina zoologică mi se pare tristă. Deşi animalele sunt mai bine tratate ca 'pe vremuri', au spaţiu mai mult, tot triste rămân. Mergem la zoo, yey, ce minunat, vedem animalele sălbatice. Stop! Care sălbatice? Tigrii fioroşi doar îi vezi tolăniţi în iarbă, la soare, scobindu-se între dinţi. Unde-i ursul care urla de tremurau geamurile? aaaa, uite-l acolo făcând acrobaţii ca să primească două acadele Sugus.

Noi facem natura să fie amuzantă; ce frumos, ce sentiment inefabil de rasă dominantă avem când mergem la cuşca leului, şi îi spunem "Hei dragă ce faci? nu ieşi la vânătoare?" Cred că ar răspunde .. "ies; deschide numai poarta".

Let's have fun with lions; they eat dogs.

reclamă nereclamă

2009-05-23T14:41:00.000+03:00

să mergem la munte

2009-05-23T09:17:00.002+03:00

Atracţie puternică este muntele pentru muritorii de rând. Însă are o semnificaţie diferită pentru anumite categorii.

Pentru unii "hai la munte" înseamnă "Eu aduc grătarul; băi! care merge să cumpere mici şi carne? Şi să nu care cumva să uitaţi berea că n-am făcut nimic". Ei bine, şi merg oamenii noştri la munte. Mai bine zis la poalele muntelui, adică doar unde pot ajunge cu maşina. Instalează toate catrafusele, îl pornesc pe guţă şi dă-i pe petrecut; fum, fotbal, râsete, bere. Luni când îi vezi, "cum a fost la munte?" .. "aaaaa, fenomenal!!! să-l fi văzut pe gigel cum a căzut în apă de mangă ce era, şi am luat de pe drum şi o fetiţă de ne-am distrat noaptea; toţi, deodata. Extraordinar a fost, aşa ceva mai rar". Eh, nu e chiar atât de rar.

Pentru alţii semnifică o ascensiune spre vârf. Nu se mulţumesc doar să îl vadă, vor să îl atingă. Cu rucsacul plin în spate, ascensiunea nu e uşoară. Dar continuă, vacarmul manelelor rămâne mult în urmă. Nu le ia mult să constate că sunt singuri; şi câţi erau la poale, muşuroi de cetăţeni care au venit la munte. Aici, liniştea e la ea acasă. Se pot auzi chiar şi păsările ciripind. Deşi urcuşul se lasă şi cu piedici, efortul se merită. Se încarcă din plin cu natură, şi asta se simte în trup, în psihic, şi în nici un caz nu este ceva negativ.

Deşi ar fi mai multe, am scris doar două categorii. Diferenţa e clară.

aruncaţi Bibliile

2009-05-22T21:56:00.001+03:00

... toţi cei care nu le credeţi. Sunt şi aşa destui ipocriţi.

vecinii şi taclalele

2009-05-21T21:26:00.005+03:00

Poate sunt eu prea ticălos, sau poate prea insensibil, dar nu-mi plac defel discuţiile lungite cu vecinaşii mei preaminunaţi. Un exemplu. Vine în seara asta unul să mă roage să îl ajut cu o chestie. Am fost de acord, dar de fapt scopul lui era să mă ţină pe mine de vorbă. De la subiectul nostru practic a ajuns la ţânţari, ce caldă e căldura, traficul infernal din România, şi altele. Eu, cu o mutră plictisită şi total dezinteresată, mă uitam la el, de fapt prin el. Nu i-am spus nimic azi, dar data viitoare nu scapă aşa uşor.

Nu sunt împotriva conversaţiei amicale, dar când îmi depăşeşte pragmatismul cu mult, pur şi simplu atacă frontal neuronul, şi aşa slăbit el după bătăile luate de la mine.
Ca să închei într-o notă optimistă, să nu-i las pe vecini singuri, mă mai încing şi cei care mă sună când am treabă, şi ei au chef de poveşti cu reni şi zâne din ciocolată. Măi nene frate, dacă te plictiseşti, du-te şi te culcă, nu mă suna pe mine când sunt plin până în gât în lucru şi să mai şi conversez jumătate de oră.

Punct. Şi de la capăt, dar mâine. :)

raza mea de soare

2009-05-18T23:58:00.002+03:00

Au fost cele mai speciale momente pe care le-am trăit. Mergeam cu maşina şi dintr-o dată o rază de lumină ca şi cea din poză era peste mine, şi se mişca împreună cu mine. A durat cam un minut dar m-am simţit cuprins de o uimire de neexplicat.
Ce fain ar fi să călătoresc în fiecare zi prin o rază de lumină.

jumătăţi de oameni

2009-05-13T23:07:00.004+03:00

Pe zi ce trece mă descopăr tot mai mult, şi în special descopăr un anumit fix ce îl am nu ştiu de unde. Nu-mi place, ma simt foarte inconfortabil, să fac lucrurile cu jumătate de măsură, să gândesc doar pe jumătate, să acţionez pe jumătate. "Jumătate" este un termen aproximativ. Este destul de păgubos uneori fixul ăsta, şi cei care ţin să facă treabă de calitate ştiu la ce mă refer. De multe ori rămâne doar satisfacţia lucrului bine făcut, nici vorbă de recompensă.

Când observ oameni 'ologi' mă cuprinde tristeţea.
Tot poporul românesc este anti-corupţie, dar mulţi sunt corupţi.
Neamul nostru este creştin şi ne mândrim cu asta. Problema e că foarte mulţi habar nu au ce înseamnă să fi creştin, ce înseamnă să fi "urmaş al lui Hristos". De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, religia neamului este una doar de etichetă, neluată în serios. În Biblie scrie să-ţi iubeşti duşmanul, dar de fapt la urechile oamenilor ajunge să te răzbuni pe duşman. În Biblie scrie să fi sfânt. La capitolul ăsta se împart puţin oamenii. O parte consideră a fi sfânt o mare onoare rezervată doar anumitor indivizi, altă parte asociază sfânt cu prost, iar o mică părticică are credinţa că într-adevăr ei pot fi sfinţi şi îşi dau interesul. Nu mai spun şi de partea sexualităţii, pentru că este clar ca bună ziua.
În concluzie, una spunem, alta facem. Sunt surprins şi destul de enervat uneori când observ nedumerirea pe feţele lor. "Dar de ce dom'le? E normal să fie aşa"

Poate într-o zi voi vedea oameni întregi plimbându-se în parc, crescând şi educându-şi copiii 100%.

vreau să mă plouă

2009-05-12T21:12:00.002+03:00

Sunt atât de încins zilele ăstea, încât nu-mi mai încap în piele. Ştiu că "nu-mi mai încap în piele" se foloseşte când aş fi bucuros nevoie-mare, dar mi s-a părut potrivită şi aici. E o senzaţie cu totul nouă. Asta pentru că sunt încins atât fizic, cât şi psihic. Majoritatea se aşteaptă ca eu să fac totul, au impresia că eu chiar sunt robot şi nu am altceva de făcut decât să lucrez şi să dorm. Şi încă nici să dorm bine. Văd cum se apropie de mine o izbucnire nervoasă. Cum se întâmplă în cazul vulcanilor. Ţin în ei, până într-o zi când dau pe dinafară şi se răcoresc.

Sunt la câteva picături micuţe de o izbucnire, şi apoi o să fie bine.
A plouat azi, dar nu şi în mine.

hai, vii?

2009-05-11T22:27:00.004+03:00

Cum unde?
Nu o văd din depărtare, e protejată de copaci. Pe doi din aceşti brazi am prins hamacul pentru nopţile calde.
De cum ajung în apropierea cabanei mă copleşeşte un miros fantastic de iarbă udă. Se aude şi izvorul care şiroieşte în lumea lui în dreapta cabanei.
Cabana este construită din buşteni aşezaţi orizontal unul peste altul. Toată construcţia este pe piloni solizi. Intrarea dă direct în sufrageria mare, şi primul lucru pe care îl văd este şemineul plantat în capătul celălalt al camerei. Zâmbesc, mă gândesc la serile petrecute acolo într-un scaun legănat, lângă lemnele trosnind, cu un ceai de scorţişoară şi câinele dormind la picioare, citind ceva din Jack London, chiar dacă i-am citit cărţile de nenumărate ori.
Sufrageria are 2 ferestre mari pe peretele cu uşa, şi în ea este înclusă în partea dreaptă şi mini-bucătăria. Pe peretele din faţă mai sunt două uşi, în stânga, şi în dreapta şemineului. Ele dau spre cele două dormitoare mobilate sumar, care au şi ele câte o fereastră ce te îmbie să priveşti freamătul pădurii. Dormitoarele sunt încălzite de spatele şemineului, construit în perete în aşa fel ca jumătate să fie în sufragerie, şi jumătate în dormitoare.
Partea din stânga a sufrageriei are o uşă care dă în baie.

Ies afară pe verandă, în dreapta mea vântul leagăna balansoarul fără nici un scârţâit. Mă aşez în el, închid ochii şi inspir aer rece. Sunt liniştit.

ouăle noastre

2009-05-10T12:21:00.005+03:00

Bune, delicioase, hrănitoare cică. Totuşi de o vreme şi-au cam pierdut şi ele proprietăţile nutritive, gustul, aspectul. Eu le numesc pe ălea ouă palide. Gălbenuşul îl confund cu albuşul, se vede pe el că e slab. Cum aş putea să uit gustul gălbenuşului -care chiar era galben, un galben închis- de la ţară când ne făcea bunica drub? Chiar şi gol era de o aromă inconfundabilă. Acum? Acum prea puţin mănânc ouă, sunt seci; la ţară mai sunt şi din ălea originale, dar mai puţin. Distribuţia e în floare.
Câteva lucruri interesante despre ouă. Culoarea lor este determinată de specia de găină. Ea 'produce' aproximativ 255 de ouă pe an. Prin urmare dacă fac 365 x 24 / 255, rezultatul este că pentru un ou, unei găini i se duc din viaţă vreo 34 de ore.
Ah, dar cum să fie ouăle bune dacă găinile nu sunt bune? În industria ouălelor sunt implicate peste 1 miliard de găini. Ei bine, aceste găini nu fac toată ziua decât să bage în ele mâncare, să bea apă, fără să se poată mişca. Nu pot să-şi întindă aripile, nu au ce scormoni, sunt într-un fel robotizate. Acum îmi dau seama că găinile sunt cele mai chinuite fiinţe de pe pământ. Legea încă permite asemenea condiţii.
Cam aşa arată o găină robotizată, zombie.

De cocoşi ce să mai zic, aştia îş tăiaţi direct, deoarece sunt neproductivi.

Vreau să stau la o casă cu găini, cocoşi, pisici, câini şi alte necuvântătoare.

igienă, te mănânc

2009-05-08T17:46:00.002+03:00

Am avut nişte zile în perioada asta în care treceam pe lângă unii oameni şi regretam instantaneu. Nişte bombe urât mirositoare ambulante. Nu merg decât foarte puţin cu mijloacele de transport în comun, şi sunt în mare scutit de asemenea arome. Nici mie nu-mi place uneori să mă spăl (uneori cu apă rece) dimineaţa devreme, dar trebuie, nu e opţional.

cu picioarele pe pământ

2009-05-05T21:12:00.002+03:00

Sunt 2 stări mari şi late: pesimism, realism, optimism. De obicei când se spune că o persoană a revenit cu picioarele pe pământ, se referă la faptul că a conştientizat că viaţa nu este tocmai roz, că prea uşor vede lucrurile. De cele mai multe ori referirea asta se face la optimişti.
Dar eu mă gândesc că şi un pesimist poate fi adus cu picioarele pe pământ.
Optimismul şi pesimismul le văd ca fiind stări ale centrului emoţional. Dacă primesc o veste bună dimineaţa, la prânz sunt invitat în oraş de o persoană dragă, sunt jovial toată ziua. Asta nu înseamnă că nu mai sunt oameni cu inima zdrobită, săraci, nenorociţi. Extrema cealată este pesimismul.
Realismul însă depinde de voinţă, de dorinţa de a fi obiectiv. În fiecare zace o doza mai mare sau mai mică de optimism şi pesimism. A fi cu picioarele pe pământ înseamnă conştientizarea realităţii indiferent de starea inimii. Cam greu; când lumea mea este întoarsă invers de ce mi-ar mai păsa de lumea din afara?
Eu sunt realist, şi îmi place să fiu obiectiv. Micile scăpări sunt visele cu ochii deschişi ziua'n amiaza mare. Am fluctuaţii de extreme dar mă chinui să rămând în echilibru, şi cred că asta m-a salvat de multe neajunsuri.

compromis

2009-05-03T21:47:00.003+03:00

Am făcut câteva compromisuri majore la viaţa mea pe care le regret, şi dacă aş putea, le-aş schimba. În momentele acelea am căutat să nu cedez, dar nici să nu se simtă partea cealaltă ofensată, şi prin portiţa asta s-a strecurat domnul compromis ca să mă ... compromită. Nu în faţa celorlalţi, nu, ci în faţa mea. Să-mi spună verde în faţă: "Vezi? Degeaba te crezi om cu principii că până la urmă tot o dai în bară!". A avut dreptate, totuşi am învăţat din experienţa aia, şi sunt sigur că data viitoare o să-l tachinez eu: "Ei? Unde ţi-e puterea, curajul?"
Îmi plac oamenii integri, şi mă străduiesc, oh, mă străduiesc atât de tare să fiu şi eu.
Am văzut pe undeva "Ceea ce permiţi, aceea încurajezi". Cât de adevărat, şi cât de crud pentru cei care fac o regulă din 'nu e treaba mea'. Câte cazuri nu sunt, şi au să mai fie în care oameni simpli sunt jefuiţi, bătuţi în plină stradă, fără ca cineva să ridice un deget.
Permiţi violenţa? O încurajezi. Este un rău necesar? Dacă ar fi răul acesta în familia ta, ar mai fi necesar atunci?. Greu de digerat.

Jesus take the wheel

2009-05-03T09:29:00.001+03:00

Este tare fain să-ţi cânte copilul aşa în timp ce conduci :))

trebuie să recunosc

2009-05-02T10:28:00.002+03:00

Nu, nu sunt emo, doar că mi-a plăcut imaginea. Recunosc însă că mi-e dor tare. Ştiu, e urât din partea mea să nu-ţi spun dar m-am săturat să vorbesc în vânt. Aş împărţi multe cu tine, dar ştiind că nu-ţi pasă, îmi piere tot cheful. Mai bine tac, înghit în sec, şi aştept ca viaţa să meargă mai departe. Sunt conştient că nu e asta cea mai mare tragedie, aşa că o să mă străduiesc să fiu mai nepăsător, şi să mă gândesc la alte lucruri. În fond, am toată viaţa înainte şi nu trebuie neapărat să fiu legat de tine.

răul de mine

2009-05-01T08:30:00.005+03:00

Mi-am amintit azi de o întâmplare cu un cuplu prieten. Seară, eu fără pic de chef de ieşit din casă, ei 'haaaaai'. M-au obligat psihologic. M-am enervat şi le-am zis că o să fiu tare antipatic, şi am fost. Toată plimbarea am vorbit cu o fată la telefon. Nu lucruri de amor, doar banalităţi, să treacă vremea. Mai aruncam un ochi şi la cei doi de lângă mine, se observa puţină indignare pe faţa lor. Aproape când am ajuns acasă am terminat conversaţia şi i-am întrebat: "Şi ce mai ziceţi voi?" Întrebare deloc inteligentă şi teribil de sadică.
De atunci s-au lecuit să tragă de mine să fac ceva. Suntem prieteni în continuare :)
Nu ştiu exact de ce mi-am amintit acum de faza respectivă, probabil pentru că e unu mai şi merg la plimbare. De data asta de bunăvoie :) Şi chiar de o să plouă, iau pelerina şi tot merg.

Mi-am mai amintit o întâmplare de dinainte de 1989 legată de "Asta-i viaţa, ăsta-i trai, să trăiască unu mai" Nu ştiu însă dacă-i adevărată.

Unu mai prost ca altul.

uneori scopul scuză mijloacele ?

2009-04-28T22:14:00.001+03:00

Covrigii bavarezi

2009-04-27T11:04:00.002+03:00

O zi aşa de liniştită, soarele nici prea puternic, nici prea cu dinţi. Am mers în Kaufland să iau ceva de mâncare şi mi-am amintit de entuziasmul Larisei pentru covrigii bavarezi. I-am spus că nu văd nimic special la ei, arată aproape normal, dar ea nu, că batman şi robin. Astăzi m-am gandit să nu mor fără să văd cum sunt la gust, aşa că i-am luat, având aer plictisit de om care n-are ce face. Primul gust m-a lăsat fără cuvinte, la propriu pentru că aveam gura plină, şi la figurat pentru că au un gust fenomenal, special ... bavarez :))

mâine

2009-04-26T21:08:00.003+03:00

Nici n-a trecut bine ziua de azi, şi deja mă gândesc nu doar la ziua de mâine, ci la toată săptămâna. Şi totuşi n-aş vrea să vină mâine. De ce luni e ziua cea mai aiurită? Ştiu, de aia.
Mă simt ca la şcoală prin clasele primare. Duminică făceam baie, pregăteam hainele, papucii, absolut tot ce-mi trebuia pentru a doua zi. Duminică seara era o atmosferă gen "viaţa relaxantă s-a dus, acum intrăm în rândurile oamenilor serioşi". Nu-mi plăcea deloc, şi nici acum nu-mi place. Singura excepţie când îmi place duminica seara este când nu lucrez a doua zi.
Am pus titlul 'mâine' şi eu scriu despre azi. Merge şi aşa. Am tendinţa să mă gândesc ce o să fie mâine, dar nu o fac, pentru că în mare ştiu şi nu vreau să stric surprizele zilei. Da, ar trebui să dorm acum. Cică.

ziua mea leneşă

2009-04-25T21:11:00.002+03:00

Astăzi am 'sărit calul' la aspectul relaxare. Adică n-am făcut nimic toată ziua, excepţie făcând să zicem plimbarea mai de dimineaţă până când m-a prins ploaia. De atunci am mâncat, am dormit mult, foarte mult, am cântat, m-am uitat la filme, am citit o mulţime de ştiri, noutăţi, în tot timpul ăsta am ascultat muzică.
Totuşi a avut şi ziua asta noutatea ei; am simţit pentru prima oară un cutremur. Eu îmi imaginam că este ceva foarte brusc, ca şi când aş merge prin gropi. Dar de fapt este ca şi când aş merge cu barca, foarte fain.

Nu ştiu cum să definesc un sentiment într-un cuvânt. Văd că până la urmă am dreptate, nu-mi place, dar sunt mulţumit totuşi că am avut dreptate. Este ciudat.

Este foarte frig afară, neobişnuit de frig pentru perioada asta. Anul trecut eram în pantaloni scurţi, anul ăsta dârdâi şi în pantaloni lungi.

Ah, nu mă uit eu la televizor dar mai consult uneori anumite site-uri. Nu pot să spun că m-a surprins, dar mi-a creat o repulsie fenomenală site-ul proTv-ului. Ei se ocupă şi de sânii nuştiucui, dar şi de bolnavii de leucemie. Chiar lângă poveşti emoţionante despre oameni care nu mai au speranţă, şade bine frumos Alice cu a ei caterincă şi "De unde mortii ma-sii atatia bani?!"
Ar trebui să mă enervez oare? Am eu ale mele, n-are rost.

Mă duc să 'stric' seara cu Brother Bear, pentru copilul din mine.

pericolul de a fi fain

2009-04-23T21:51:00.003+03:00

Eşti în necazuri dacă eşti frumos. Eşti în necazuri şi mai mari dacă n-ai nici minte.
Sunt şanse mărite să atragi oameni superficiali, nesinceri. După ce se vor sătura de frumuseţea care, să admitem, e trecătoare, vor căuta alt cuib. Poţi să fi înţelept, ei nu înţeleg cu ce se papă caracterul. Sunt atraşi doar de trupul tău, nu-i interesează ce ai în dulăpiorul minţii tale. Din cuvinte pot părea interesaţi de cum gândeşti doar pentru a dobândi ceea ce visează. Cu o persoană urâtă toţi sunt sinceri, dar cum să-i spună unei fete gigea că e limitată? el cum îşi poate adăuga încă o cucerire pe listă?

Femeile sunt mai expuse decât bărbaţii. Unele sunt foarte complexate. Începând de la "nu-i frumos să întrebi o doamnă câţi ani are", şi până la "mă gândesc cu teamă la bătrâneţe, chiar o să am riduri; mai bine mor tânără şi frumoasă". Sunt foarte revoltat. Dacă la atât se limitează farmecul vieţii, atunci trăiesc degeaba. Ce este aşa urât să fie în vârstă? De ce trebuie să fie perfectă? Este destul de stresant să trăieşti o viaţă de nemulţumire continuă, când viaţa poate fi atât de fascinantă prin simplitate, sinceritate :)

Nu, frumuseţea nu contează atunci când îmi aleg prietenii, sau soţia. Dacă ar fi să îmi placă de cineva în scaun cu rotile, fără nici o ezitare m-aş căsători cu ea.
Îmi dau seama cum adevărata frumuseţe este cea a caracterului, nu este uşor de trecut peste obstacole. Puţini, prea puţini o găsesc, dar ei sunt oamenii fericiţi.
Unul dintre ei vreau să fiu şi eu. Nu este film, este viaţa din plin.

femeile şi ... toaleta

2009-04-21T16:40:00.002+03:00

Iară mă iau de ele, pentru că nu pot să le înţeleg. Uneori am impresia că fac asta doar să pună nervii celorlalţi la încercare. Dacă o să trebuiască să merg la baie, şi să am de ales între una cu 20 de bărbaţi la coadă, şi una cu 3 femei, o aleg pe prima. Dar când e baie comună, oh Doamne, mă duc în tufiş, dau o tură de oraş pe jos şi tot ajung mai repede decât aş fi stat după o femeie. Aş putea părea misogin, dar nu sunt. Pur şi simplu aspectul ăsta îmi solicită piticul răbdării.

Doamnă dragă, dar de ce trebuie neapărat să te pensezi în toaleta restaurantului? De ce trebuie să încerci o nouă coafură tocmai în toaleta trenului? Şi asta tocmai când la uşă stau câţiva oameni chinuiţi de vezică şi de profundele regrete de a fi luat acelaşi tren cu tine.
Doamnelor, e chiar necesar să discutaţi ultimele bârfe din Cancan deşi v-aţi terminat treaba? Este revoltător cum unele merg împreună la toaletă doar pentru a discuta singure. Fix la baie? ce este aşa special acolo de vă place atât de mult? Neuronul ambiţiei a dat faliment, a spus că el pleacă de la mine dacă mai insist să pricep ceva.

Da, am generalizat intenţionat.

Dă-te bă mai încolo

2009-04-18T06:57:00.002+03:00

Mi-i imaginez pe ucenicii lui Isus mergând la piaţă să cumpere cele necesare pentru paşte. Încă de la intrare drumul spre intrarea în piaţă este un labirint. Printre maşini, care mai de care mai solide, toate literele alfabetului se află acolo. Un umflat claxonează în neştire deşi el a blocat strada, că vrea să iasă. După infernul din stradă coboară în gheena din piaţă.
Zici că intri într-o vie, ciorchini de oameni stau îngrămădiţi la câte un magazinaş de pe margine să "cumpăr şi eu maică, să avem şi noi ceva pe masă ca ceilalţi, că e păcat de nu". Se pierd ore la cozile pentru bunătăţuri, timpul pierdut fiind îmbunătaţit cu nervi. "Uite şi la mâcâita aia de la casă cum se mişcă", "haideţi doamnă că n-am venit să stau toată ziua aici", "eh, tot e mai bine acum, ştim că putem prinde ceva carne; pe vremea mea stăteam cam degeaba". Intră unul nervos "băăăăăă, care mi-ai blocat maşina?" ... nici un răspuns. "Mă duc să-ţi sparg roata atunci". "Stai că vin şi o dau imediat, nu vezi că stau la coadă?"
În rest, copii plângând după fustele mamelor, nervoase şi ele că bărbatul s-a dus la o 'cinzeacă' mai încolo. Gunoi pe jos cât cuprinde, de la 'pempărşi' la haine rupte, fac atmosfera una demnă de gheenă.

Revin la ucenici. În mijlocul aglomeraţiei zăresc un magazinaş ce nu avea promoţii. "O pâine şi o sticlă cu vin vă rog".
Şi au plecat, simplu, liniştiţi, în urma lor rămânând acelaşi neam credincios datinei de paşte.

de la deia cadou

2009-04-16T05:52:00.004+03:00

M-a învrednicit Andrea cu o leapşă 'mică'. Să văd cât sunt de vrednic acum :)

1) Ia cartea cea mai aproape de tine,deschide la pagina 18, şi găseşte rândul 4:
IALA, JALA, YALA. (V. Iaala).

2) Întide-ţi braţul stâng pe spate cât de mult poţi. Ce atingi?
Colţarul.

3) Care a fost ultima emisiune pe care ai văzut-o la TV?
Asta e bună întrebare, nu mai ştiu, sunt cam mulţi ani.

4) Fără să te uiţi la ceas, spune ce oră este?
În jur de 6.

5) Acum uită-te la ceas, ce oră e?
5:59 :)) ah, aproape fix.

6) Când ai făcut ultimul pas afară? Ce făceai?
Am venit de la maşină.

7) Înainte să începi chestionarul acesta, ce ai făcut?
Am mâncat.

8) Ce porţi acum?
Pantaloni scurţi şi tricou.

9) Ai visat noaptea trecută?
Da, ceva unic, doar că nu mai ţin minte acum.

10) Când ai râs ultima dată?
Ieri seară.

11) Ce e pe pereţii camerei în care te afli?
Ceas de perete, raft de cărţi, răftuleţe cu diverse chestii.

12) Care e ultimul film pe care l-ai văzut?
Happily Never After 2.

13) Dacă ai deveni multi-milionar peste noapte ce ai face banii?
O casă în zona în care îmi place, o maşină cât de cât, o parte la bancă, şi jumătate din tot i-aş da unde aş şti că îi folosesc bine. Viaţa mea în continuare ar fi la fel, doar modificări de .... peisaj :D.

14) La ce te gândeşti acum?
La ... cineva; nu ar trebui.

15) Dacă ţi-ai putea pune o dorinţă, şi ştii că se va îndeplini care ar fi aceea?
Asemeni 'deiei': "Să am puterea să dau timpul înapoi oricând vreau".

16) Imaginează-ţi că primul tău copil este o fată, cum ai vrea să o cheme?
Maya.

17) Imaginează-ţi că primul tău copil va fi un băiat, cum ai vrea să îl cheme?
May. :)) glumesc. Aş vrea, aş vrea să-l cheme Filip.

18) Gata, asta a fost tot. Mai vrei?
Da. :))

Dacă vor să o preia Eliza şi Otilia.

blesteme

2009-04-15T14:33:00.004+03:00

Mulţi oameni 'proorocesc' despre alţi indivizi pe care au pică. Ceva de genul "dea' Domnu' să intri în copac", "să-ţi cadă mâinile", "să moară măta", "să-ţi stea în gât", "dă-i Doamne zile amare". Proşti care nu ştiţi ce vorbiţi, cine sunteţi voi să pronunţaţi sentinţe? S-a dovedit ca 'rău pentru rău' nu funcţionează, ba uneori e chiar invers. De ce rămâneţi în mocirlă cântând aceeaşi placă zgâriată?
Oameni religioşi care merg la vrăjitoare să lege/dezlege, ce-i în mintea voastră?
Cum să zici că eşti creştin şi tu mergi să pui lumânare ca să moară vecinul? Mă trec deja fiori reci doar gândindu-ma câtă răutate puteţi ascunde în inimă, dar cum nea' Gigel e arestat săriţi ca arşi "nedreptate!!!" Vă creeaţi propriul 'bine' şi 'rău'.

Cine eşti tu să dobori la pământ alt om? L-ai făcut tu? I-ai aranjat organele interne fiecare la locul lui, i-ai ţesut pielea atât de fină ca să spui "fac ce vreau cu tine"?
De unde atâtea porniri teribile? Te miri că sataniştii fac scârboşenii, dar tu ce faci atunci când îţi doreşti să-ţi moară duşmanul în chinuri? Nu eşti mai bun decât el cu nimic. Tu te dai bun, şi eşti rău, el se dă rău, şi e rău. Care-i diferenţa?
Fiecare blestem pe care îl scoţi de pe buze nu rămâne fără replică.

şoaptele mele

2009-04-13T19:07:00.005+03:00

Au un farmec aparte în comparaţie cu tonalitatea normală a vocii. Sunt desprinse din vis. Sunt mult mai profunde, au un ecou cu rază mare de acţiune. Şoapta este respiraţia sufletului meu. Cuvinte spuse suflând uşor sunt abia auzite de teama de a nu se sparge în bucăţele mici, irecuperabile.
Când şoptesc 'mi-e dor' inima îmi bate mai tare, emoţiile devin mai puternice. Toată instalaţia mea de gânduri se uneşte într-un singur gând.
Mi s-a întâmplat să vorbesc seara târziu la telefon, în şoaptă. Nu pentru a nu mă auzi cineva, ci parcă în felul ăsta inima comunica mai bine cu celălalt. Acel "noapte bună" în şoaptă cu cele 10 secunde de după, cuprindea o mie de gânduri frumoase, le simţeam în aer. În mod magic "ce faci"-ul şoptit se transforma în "mi-a fost dor de tine, ţi-am simţit lipsa, dar acum sunt fericit să te am aproape"

Nu pot vorbi şoptit cu oricine; trebuie să fie o legătură foarte specială.
Şoaptele am văzut că pot fi folosite ca şi instrument de bârfă. Nu intru în domeniul ăsta pentru că este scârbos.

piticul meu punctual

2009-04-11T23:47:00.005+03:00

Câteodată chiar am impresia că nu sunt prea normal. În sensul că sunt foarte preocupat de punctualitate. Nu contează importanţa întâlnirii, piticul meu din creier nu-mi dă voie să întârzii. Nu ştiu ce fac piticii celorlalţi prieteni pentru că am impresia că şomează. Eu ajung la ora stabilită, ei peste 10-20 de minute şi încep cu "uoooo, dar tu chiar ai venit la fix". Vine faza cu 'sfertul' academic, dar mi se pare pur şi simplu delăsare şi pe acolo pe undeva ceva lipsă de respect.
Eu mă gândesc în felul următor. Dacă eu nu vin la timp, le 'mănânc' şi timpul celorlalţi, şi asta nu e foarte frumos.

Încă un lucru ciudat cu piticul meu. Îmi iese programul aproape la fix. Adică, eu de dimineaţa îmi fac un orar cu ce am de făcut în ziua respectivă, şi pe la ce oră termin lucrul. De la lucru mă duc la oarece întâlnire cu oarecine. Ei bine, de obicei atât de bine se potriveşte încât ajung la timp în cealaltă parte.

pasiunea mea ... barajele

2009-04-09T15:44:00.003+03:00

Nu, nu fac colecţie de asemenea 'jucării', deşi mi-ar plăcea. Mă atrage imensitatea lor, modul cum sunt construite, totul.
Mi-ar plăcea să locuiesc pe un deal în apropierea unui baraj de proporţii impresionante. Să mă trezesc dimineaţa, şi prin geamul mare de la balcon să-mi zâmbească un baraj. Îmi place să aud vuietul uşor al apei, să-mi savurez ceaiul verde admirând acest mod fain în care omul foloseşte natura fără să o strice.

Încă nişte poze, doar aşa, să-mi astâmpăr setea. Nu de ceai, de zambetul barajelor.

Nu putea să lipsească al nostru.

Am păstrat ce-i mai frumos pentru la urmă.