Postul asta nu are rol critic sau descurajant. Este doar o constatare de fapt.
De cand ne stim, oamenii au crezut in ceva/cineva, au avut nevoie de o forta superioara lor. Incepand de la cele mai mici lucruri, pana la cei mai mareti zei, dorinta de a sluji pe cineva a fost destul de puternica pentru a crea cele mai diverse culte.
Nu stiu daca si inainte au fost, dar din scurta mea viata observ cum anumiti oameni incurajeaza si sunt foarte porniti pe a dovedi ca nu exista asemenea forte supranaturale si omul este singur. Ei spun ca toate astea sunt inchipuirile oamenilor, pentru a avea pe cine sa dea vina atunci cand o dau in bara. Omul, daca ar fi fara teama ca va fi pedepsit, ar ajunge ca un animal, fara sa gandeasca prea mult, iar rezultatele ar fi dezastruase. Ei spun asta pentru a contrazice credinta oamenilor, pentru a o dovedi falsa. Se vrea constientizarea omului de starea in care este, de a-l face sa gandeasca pentru el.
Lucrul interesant este ca, daca e sa ma iau dupa ce zic, omul a ajuns din stadiul de animal la cel de om dezvoltat, cu simtul creativitatii. Inteleg ca fara religie si fara anumite credinte in diverse chestii, omul ar fi ca un maimutoi, eventual un pic mai destept, care vrea sa-si satisfaca doar nevoile personale, egoiste.
Acum, ma intreb eu, ce vor sa dovedeasca oamenii astia? Ca trebuie sa gandim ca si ei, astfel sa nu mai fim mustrati de constiinta, pentru ca la urma urmei, constiinta ar fi indusa de 'fiintele superioare', adica de mintea omului. Omul face ce face pentru ca asa este, nu trebuie sa-i fie rusine de el si de faptele lui. Vor sa dovedeasca vinovat sentimentul de apartenenta la ceva supranatural. Pentru ei toate religiile sunt false.
Or fi, dar daca Dumnezeu l-a dezvoltat atat de mult pe om, ceva 'pute', nu? Ceva nu se impaca aici cu filozofia lor. Ceva este deosebit de ciudat in ceea ce vor sa demonstreze. Altfel, cum demonstrezi faptul ca omul si supranaturalul dau nastere la ceva frumos? Nu stiu cum ar putea fi asta demonstrat.
Sunt curios sa aflu si raspunsurile astea. Am sa mai caut, si le voi pune aici daca le voi gasi.
vineri, 30 iulie 2010
joi, 15 iulie 2010
balonul tău de sticlă
Avea o viaţă atât de perfectă încât nu cunoştea 'valea'. Ea nu era tristă, ci nervoasă.
O zi în care nu putea să facă ce voia, era o zi îngrozitoare. Nu spunea niciodată "îmi pare rău", pentru că nu-i părea. "Am greşit" nu făcea parte din vocabularul ei de cuvinte. Toată lumea o iubea, însă nimeni nu ar fi trăit toată viaţa cu ea.
Avea balonul ei de sticlă, zbura în el, vedea lumea fără a fi prea afectată de problemele ei.
Cum toate au un sfârşit, se întâmplă ca micuţul ei balon să răsufle, pierzând înălţime rapid şi iremediabil.
Ajungând la nivelul omului de rând, observă că nu se deosebeşte cu nimic de ei. Experimentă în sfârşit senzaţia de singurătate, ar fi vrut să fie iar la înălţimea de altădată. O adâncă depresie o cuprinde în timp ce cu degetele zdrelite scormoneşte în amintirile putrezite, cautând după acel 'ceva' care o făcea să zâmbească. În zadar însă, prezentul se întipăreşte fulgerător în toată fiinţa cuprinsă de spasmele deznădejdii.
Urmă o perioadă de luptă aprigă între frumuseţea cerului şi mortăciunea noroiului. În cele din urmă câştigă pământul. Pentru prima dată în viaţa ei era resemnată. Prin ochii uscaţi de lacrimi murdare, descoperi orizontul unei zile noi, unei zile în care oamenii îşi ridică privirea din bolul durerii, pentru a primi puţină lumină în inimă.
Învăţă să se bucure de lucruri pe care altădată le dispreţuia. Tot ce i se părea de dispreţuit înainte, acum îi apăreau mai albe. În cele din urmă a învăţat să iubească, iar balonul desumflat din sticlă l-au aruncat împreună.
Morala: nu cunoşti ce înseamnă viaţa până nu o simţi.
O zi în care nu putea să facă ce voia, era o zi îngrozitoare. Nu spunea niciodată "îmi pare rău", pentru că nu-i părea. "Am greşit" nu făcea parte din vocabularul ei de cuvinte. Toată lumea o iubea, însă nimeni nu ar fi trăit toată viaţa cu ea.
Avea balonul ei de sticlă, zbura în el, vedea lumea fără a fi prea afectată de problemele ei.
Cum toate au un sfârşit, se întâmplă ca micuţul ei balon să răsufle, pierzând înălţime rapid şi iremediabil.
Ajungând la nivelul omului de rând, observă că nu se deosebeşte cu nimic de ei. Experimentă în sfârşit senzaţia de singurătate, ar fi vrut să fie iar la înălţimea de altădată. O adâncă depresie o cuprinde în timp ce cu degetele zdrelite scormoneşte în amintirile putrezite, cautând după acel 'ceva' care o făcea să zâmbească. În zadar însă, prezentul se întipăreşte fulgerător în toată fiinţa cuprinsă de spasmele deznădejdii.
Urmă o perioadă de luptă aprigă între frumuseţea cerului şi mortăciunea noroiului. În cele din urmă câştigă pământul. Pentru prima dată în viaţa ei era resemnată. Prin ochii uscaţi de lacrimi murdare, descoperi orizontul unei zile noi, unei zile în care oamenii îşi ridică privirea din bolul durerii, pentru a primi puţină lumină în inimă.
Învăţă să se bucure de lucruri pe care altădată le dispreţuia. Tot ce i se părea de dispreţuit înainte, acum îi apăreau mai albe. În cele din urmă a învăţat să iubească, iar balonul desumflat din sticlă l-au aruncat împreună.
Morala: nu cunoşti ce înseamnă viaţa până nu o simţi.
marți, 13 iulie 2010
hai să măsurăm prostia
Am primit recent un email cu "sunt .cutare., mare şef acolo şi vreau să-ţi zic despre cum Bill Gates te plăteşte dacă trimiţi mailul ăsta la cât mai multe persoane."
Am cunoştinţe care retrimit asemenea mesaje, iar când le zic că-s abureli şi de ce le dau mai departe, îmi trântesc un răspuns gen "păi ştiu că nu-i aşa, dar noh, cine ştie".
Mă gândesc acum să răspândesc şi eu un spam din ăsta, ceva în genul:
"Bună ziua, sunt Warren Buffett, unul dintre cei mai bogaţi oameni şi vreau să-ţi propun o afacere. Eu am prea mulţi bani, nu am ce să fac cu ei şi m-am gândit să aduc puţină lumină în casa ta. Am produs un program ultra-sofisticat, integrat între rândurile acestui mesaj. Ce face el? Acesta îţi înregistrează computerul, întregistrează de câte ori trimiţi acest mesaj la câte contacte, ulterior aranjând totul într-o super bază de date, astfel că mie nu-mi ramane de facut decât să dau OK-ul pentru a ţi se trimite banii.
Se va crea un cont virtual în care se vor strânge banii pentru tine în funcţie de numărul de persoane care primesc acest mesaj de la tine. Cât primeşti? 500 de dolari pe mesaj. Da, vezi bine, 500 de $. De ce aşa mult? Pentru că-mi permit, sunt şmecher şi fac ce vreau cu banii mei.
De ce fac toată treaba asta? Pentru că vreau să văd cât de prost esti. În felul ăsta pot determina câţi proşti sunt în medie pe planeta asta, în funcţie de asta eu să ştiu dacă mai pot fraieri oameni.
Mulţumesc, şi o zi bună"
Am cunoştinţe care retrimit asemenea mesaje, iar când le zic că-s abureli şi de ce le dau mai departe, îmi trântesc un răspuns gen "păi ştiu că nu-i aşa, dar noh, cine ştie".
Mă gândesc acum să răspândesc şi eu un spam din ăsta, ceva în genul:
"Bună ziua, sunt Warren Buffett, unul dintre cei mai bogaţi oameni şi vreau să-ţi propun o afacere. Eu am prea mulţi bani, nu am ce să fac cu ei şi m-am gândit să aduc puţină lumină în casa ta. Am produs un program ultra-sofisticat, integrat între rândurile acestui mesaj. Ce face el? Acesta îţi înregistrează computerul, întregistrează de câte ori trimiţi acest mesaj la câte contacte, ulterior aranjând totul într-o super bază de date, astfel că mie nu-mi ramane de facut decât să dau OK-ul pentru a ţi se trimite banii.
Se va crea un cont virtual în care se vor strânge banii pentru tine în funcţie de numărul de persoane care primesc acest mesaj de la tine. Cât primeşti? 500 de dolari pe mesaj. Da, vezi bine, 500 de $. De ce aşa mult? Pentru că-mi permit, sunt şmecher şi fac ce vreau cu banii mei.
De ce fac toată treaba asta? Pentru că vreau să văd cât de prost esti. În felul ăsta pot determina câţi proşti sunt în medie pe planeta asta, în funcţie de asta eu să ştiu dacă mai pot fraieri oameni.
Mulţumesc, şi o zi bună"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)