Cred ferm că acţiunile oamenilor se întorc la ei; bune sau rele, îi lovesc, de cele mai multe ori când nu se aşteaptă. Ar fi totuşi copilăresc din partea mea să refuz faptul că sunt şi cazuri când roata nu se mai întoarce, în sensul că un om poate face bine, şi să aibă parte doar de rău. La fel şi invers. Asta din cauză că roata nu mai are timp să se întoarcă, ori pur şi simplu nu mai e nevoie. Îmi pare rău că nu pot dezvolt mai mult, în minte este destul de clar, însă când vine vorba de a mă exprima uneori intervin erori de 'traducere'.
Ce învăţ este că nu ar trebui să mă intereseze dacă roata se întoarce, când, şi cu ce viteză. Pentru că e pierdere de vreme, pentru că nu mă ajută cu nimic.
Îmi vine în minte acum că în lumea asta dezechilibrată şi retardată există totuşi un echilibru, aparent insesizabil. Dar echilibrul ăsta nu e cum credem noi, oamenii, ci ţine cont de alte reguli, mult mai bune decât putem înţelege, atât de bune încât uneori suferinţa ţine loc de alinare. Este paradoxal, şi tocmai de aia ne zbatem în întrebări chinuitoare.
