hai să ne jucăm cu muzica

Îmi place mult această animaţie, am găsit-o şi am pus-o aici să nu o uit :)

este o zi nouă

Am auzit o comparaţie ce mi-a plăcut. Se spune că un an este asemănător cu un dulap cu multe sertare, câte unul pentru fiecare zi a anului.
Când mă trezesc, se deschide un sertar, când se termină ziua, sertarul se închide, se încuie şi nu se mai poate umbla la el.

Mă gândesc că îmi pot aminti în mare ce am pus în acele sertare, îmi dau seama că nu mai pot umbla la ele, şi totuşi nu-mi pot scoate din minte că dacă sunt ţinute şi nu aruncate, înseamnă că într-o zi, cumva, ele se vor deschide din nou. Voi vedea lucruri pe care le-am uitat, dosare ce mă fac vulnerabil, articole cu tentă jenantă cât şi lucruri frumoase.

Mă cam înfior când realizez cât de uşor am luat unele zile la mişto, câte am făcut crezând că nimeni, niciodată nu o să le descopere. Toate ăstea mă fac să mă gândesc serios la ce fac, nu doar în viitor, ci astăzi; cu ce mă duce ziua de azi mai aproape de viitorul meu. Totuşi nu vreau să devin nenea seriosul, sobrul care este ahtiat să fie cât mai aproape de perfecţiune uitând că este om. Încerc doar să fiu mai conştient că ceea ce fac acum, azi, va avea rezonanţă în viitor. Era un citat care se apropia de ce am zis, dar l-am uitat.

Aşa că, ce-am pus în sertarul de azi?

Mă duc să sparg toate sertarele din casă, poate găsesc o zi mai bună decât cea de ieri :)

să vină vântul

Îmi plac zilele de primăvară în care bate un vânt cald, parcă aducând veşti proaspete de încălzire. Fără să mă gândesc că vântul de formează datorită presiunii diferite dintre mai multe regiuni, îmi închid ochii şi simt suflul schimbării; poate că anul ăsta o să aducă ceva nou, neaşteptat, atât de frumos încât să-mi taie suflarea.
Pentru mine vântul domol este o terapie incredibilă, în sensul că mă transformă într-un om optimist.

încă o dată

... mi-am promis că nu o să mai fac nici un sacrificiu în plus pentru locul de muncă. Nu mă mai chinui să rezolv eu problemele; în fond şi la urmei, cine sunt eu să mă bag peste tot? Îmi văd de treaba mea, şi nu mă mai stresez atât.
Şi ce dacă rămâne echipa în urmă? Ar trebui să-mi pese? ei bine, nu-mi pasă.
Nu-mi pasă acum, dar ştiu că mâine se va schimba atitudinea; nu pot sta nepăsător.

Încă o picătură a fost adăugată în paharul magic.

despre "vipere"

Se găsesc pretutindeni şi le place să-şi descarce veninul pe oricine le calcă pe coadă.
Fiecare are otravă, partea ei întunecată, şi depinde doar de ea când şi cum o scoate la iveală. Viperele, în deplinul sens al cuvântului, îşi imaginează că muşcând încoace şi încolo îşi trăiesc viaţa, visul. Vine uşor, te ademeneşte, se încolăceşte, apoi dintr-o dată din prea multă 'dragoste' îşi înfing colţii din care iese drăguţul venin, iar de acolo ieşi cam şifonat, un pic paralizat. Viperele bune sunt cele care-şi administrează veninul în scop defensiv. Nu o să vezi vreuna venind ca proasta în drumul mare căutând ceartă; nu, ea este pe treaba ei, dar dacă ai curaj să o provoci, fii sigur că te vei alege cu o vizită la medic.

Nu contează că-i masculin sau feminin în cele de mai sus, numai că sună ciudat 'viperoi' :))

cum mă port cu fetele

Am categorisit 4 tipuri de fete din punct de vedere al relaţiilor cu ele.

1. Naşpa. În categoria asta intră cele la care predomină înălţimea nasului, cele cărora nu le pasă de cei de lângă ele. Ele îşi fac liste cu viitori făt-frumoşi şi cu averile lor, vorbesc nimicuri toată ziua. Vor să iasă în evidenţă doar ele, şi asta cu orice chip. Şi mie îmi place să le scot în evidenţă, cu defectele lor, chiar dacă trebuie să le inventez. Antipatia faţă de ele este aşa de evidentă încât am onoarea să fiu "cel mai prost dintre pământeni".
Fraza magică => fac mişto de tine până mor.
Procent: 10%

2. Normale. Pe poarta asta intră cele mai multe, nu ne cunoaştem foarte bine, sau nu vrem să ne cunoaştem mai mult. Cele din categoria asta sunt enervate de cele de la 1, iar uneori şi de cele de la 4. Cu ele pot vorbi normal, pot purta discuţii mature pe diverse subiecte. Totuşi au puncte slabe pe care ori nu vor, ori nu vor să şi le remedieze. Cu tipul ăsta sunt destul de relaxat, nu-mi dau dureri de cap.
Fraza magică => şi ce mai faci?
Procent: 70%

3. Viitoarele. Da, ele sunt pe lista de "achiziţii". Nu sunt nea' cuceritorul, nu la asta mă refer cu achiziţiile. Mă gândesc la acea rară categorie de fete care într-adevăr gândesc, ştiu când să-mi dea peste bot şi când să mă alinte. Au defecte dar şi le cunosc şi încearcă să le remedieze, iar dacă le spun că au făcut ceva greşit nu-mi răspund înapoi cu "bine că eşti tu deştept". Cu ele mă port normal, au o atenţie sporită din partea mea, adică le analizez cât pot de bine. Deşi îmi place de ele, mă concentrez doar pe una. Nu sunt curios să umblu cu mai multe, şi mă ghidez după "nu-mi caut jumătatea peste tot, ci cea pe care o aleg şi mă alege, ea e jumătatea mea".
Fraza magică => te visez cu ochii deschişi
Procent: 3%

4. Prietene. Nu le confund niciodată cu cele de la 3, categoria asta e specială în tot haosul ei. Cele mai multe din categoria asta sunt zăpăcite, colerice, dar cu picioarele pe pământ totuşi. Ştiu ce vor de la viaţă. În mare se aseamănă cu cele de mai sus, doar că pur şi simplu nu ne-am potrivi din punct de vedere romantic. Cu ele discut orice, despre oricine, despre ce gândesc, despre ce vreau să fac, ce-am făcut, ce îmi place, ce mă enervează. Vorbim mult, nu ne plictisim niciodată. Nu mă ascund cu nimic de ele, nu am ce pierde. Lucrul ăsta e reciproc. Este genul de prietenie care durează veşnic, ne simţim unul pe altul.
Fraza magică => te iubesc
Procent: 17%

vrei să ...

nu, nu vreau ...

fundul fetelor

Acum am un fix cu asta; ce e aşa special cu fundul fetelor de toţi băieţii trebuie să-l studieze? Sau ce-i aşa de în neregulă cu mine de nu fac asta? Mai demult cică erau la modă plinuţele, acum sunt cele medii, nici prea slăbănoage, deşi dacă vrei să faci mişto de una, poate să fie cât de perfectă posibil.
Ce problemă am eu? m-am gândit că măi, poate sunt gay. Dar nu sunt, sunt normal, am fost cu fete, am iubit, dar nu m-a atras niciodată partea asta a corpului.

Măi tu, care eşti acolo de regizezi preferinţele oamenilor? pe mine m-ai uitat?

măştile mele

Nu o să spun "cu toţii purtăm o mască". Eu însă ştiu că port o mască şi nu doar una, nu am de ales; nu ca să nu pic eu prost, ci ca să-i protejez pe alţii, sunt mai multe motive.
Port o mască faţă de părinţii mei în anumite privinţe. Ei mă întreabă "eşti bine? cum stai cu banii?", eu răspund "este în regulă totul" deşi nu stau deloc bine cu banii uneori. Aş putea să le cer şi în clipa următoare aş avea finanţele de care am nevoie, aş putea... dar nu o fac. Consider că am trecut de vârsta când îi ceream mamei bani de excursii, şi dacă am probleme trebuie să mă învăţ să le mai rezolv şi singur. Încă nu stau cu totul pe picioarele mele, însă mă străduiesc să devin om.

Mai port o mască faţă de anumite fete, pentru că anumite cuvinte ce-mi vin le-ar putea da idei, interpretări, şi nu-i sănătos. Cu privire la asta am mai învăţat că pe multe fete aşa uşor le pot păcăli, fără să spun nimic, le pot face să creadă că sunt singurele care contează. E trist, dar asta e.
Chiar blogul ăsta e o mască, voi, care citiţi, nu mă cunoaşteţi, nici nu o să mă cunoaşteţi. Nu mă interesează cine sunteţi, blogul e făcut pentru mine, ca să-mi eliberez din gânduri, să le văd desfăşurate ca apoi să pot gândi mai clar.
Este masca sufletului meu, şi nu am de gând să o dau jos.

clipe în care tânjesc

Am şi eu anumite planuri pentru viaţă, câteva visuri acolo, să iasă la socoteală. Nu cunosc toţi paşii până la împlinirea lor, nu ştiu exact ce mă aşteaptă. Ce ştiu însă e că vreau.
Ce înseamnă să vreau ceva? Până la urmă asta mă defineşte pe mine ca şi om; ce vreau şi cât de tare lupt ca să-mi ating scopul. Nu este ca o maşină pe care o vreau. Este ca şi aerul pe care-l respir, am nevoie, tânjesc, mi-e dor, vreau, vreau, vreau şi gata. Analizez situaţiile actuale, asteptând o portiţă ca să "evadez". Aia este portiţa mea şi nu trebuie cu nici un chip să ratez. Nimeni nu mă poate opri, prea mult am tânjit, prea mult m-am gândit la asta pentru ca în final să văd visul făcut ţăndări.
Am zile în care visul meu este departe, imposibil de atins; atunci mă gândesc dacă nu cumva e mai bine să mă gândesc la ceva mai realistic, ceva mai de nivelul meu.
Sunt alte zile în care totul mi se pare posibil, viaţa îmi apare ca o tablă de şah în care eu mă asigur că mutările mele sunt bune.

Vreau ... offf.
Cred că mi-e stricat ceva mecanism prin cutia craniană, sau mi-am suprasolicitat cu fleacuri neuronul de hârtie.

şi câte ti-aş spune

Sunt anumite persoane la care le-aş spune multe lucruri; visele mele, obiectivele, dezamăgirile. Cred că aş umple câteva pagini cu gândurile mele pe care aş vrea să le cunoască. Problema e că pentru mine aceste lucruri înseamnă foarte mult, de fapt problema e că doar pentru mine au efect deoarece nu există interes din partea lor.
Aş putea să le scriu fiecăruia şi să am grijă să le primească după ce nu voi mai fi pe aproape.
Cam complicat.

lumea viselor

în urma mea

Multe lucruri am lăsat în urmă, şi multe o să mai las. Nu îmi este întotdeauna uşor să mă gândesc la asta, nu întotdeauna sunt bucuros. Totuşi au fost, nu mai sunt, nu se mai întorc, tristă realitate; dar poate e mai bine aşa, cine ştie.

prins la mijloc

Mi s-a întâmplat azi. Am fost de acord să traduc o negociere dintre proprietarul unei case şi o chiriaşă care nu ştia româneşte. Proprietarul m-a rugat lucrul ăsta întrucât vroia să ridice chiria. Au avut loc nişte discuţii, nu aprinse, dar tensionante, iar eu, ce să fac, mi-am făcut treaba sperând să termine cât mai repede. Am avut impresia că amândoi trag de mine, pentru că ei cum nu se înţelegeau, tot la mine se uitau. Eu, am încercat să mă fac cât mai mic; am luptat într-un "război" care nu era al meu.
Cred că nu o să fie ultima situaţie de genul ăsta, dar nu văd ce aş putea face. Trecem peste.

aiureli de seară

Mi-a plăcut acum pe seară o fază la un semafor. Pentru pietoni era roşu, nu venea nici o maşină. Cam 15 oameni aşteptau. 2 dintre ei, băieţi bazaţi, trec pe roşu fără nici o problemă. Nu asta m-a surprins ci faptul că ceilalţi au stat pe loc; am început să mă întreb "măi să fie, oare chiar am început să gândim?". Când eram eu mai mic dacă aşteptau 10 oameni la semafor iar unul trecea pe roşu, treceau şi ceilalţi. Rămân pe zi ce trece tot mai uimit.

Îmi plac munţii, şi azi mi-a venit un dor nebun să mă 'pierd' prin ei. Visez cu ochii deschişi la cascada puternică a râului de munte, la apa rece, la mirosul brazilor, la sunetul vântului printre copaci, la "bună ziua" pe care ne-o dăm reciproc cei care călătorim pe acolo. Fiind un realist, mai visez şi la durerea de picioare, la setea care parcă mă strânge de gât, şi în final la lipsa de chef. Nu mai vreau să merg, tot ce vreau e să ajung acasă în pat; dar drumul parcă nu se mai termină, ufff.

funny breakup

ce v-a apucat?

Da, e una dintre zilele acelea în care pământul se întoarce împotriva mea şi vrea să mă răstoarne. Îşi adună toate resursele, toţi oamenii, şi trece la atac. Şi atacă nu cu arme uşoare, ci direct cu altileria grea, să simt 'că trăiesc'. De cele mai multe ori ies şifonat; poate şi asta o să fie ceva spre bine.

"cause and effect"

Sentimentele noastre

Mă fascinează în mod deosebit modul de construcţie al psihicului uman, şi modul cum se manifestă în diferite situaţii.
Cel mai ciudat sentiment este iubirea. Cât de fain e când dă dragostea în om, realitatea se dilată, se schimbă. Cum se schimbă la loc când se duc fluturii din stomac, cum toate vorbele spuse devin nule, cum toate promisiunile îşi pierd valabilitatea. Te trezeşti din nou cu picioarele pe pământ, de fapt ce pământ, la câteva sute de metri sub pământ. Te uiţi în sus la ceilalţi şi nimeni nu suferă la fel de mult ca tine, toţi sunt fericiţi. Acolo jos, nu este scară, sus e lumina, acolo te uiţi şi tu. Prietenii tăi sunt tot acolo, te încurajează "vei trece şi de asta", "suntem alături de tine". Asta deşi ei sunt departe.
După un timp cobori privirea şi cercetezi împrejurimile adâncului. Este mizerie, sentimente împrăştiate peste tot. Poţi să le ordonezi, sau să te aşezi să-ţi plângi de milă făcând nimic altceva decât legănându-te în cenuşa dezamăgirii.
Cel mai bine e să te apuci să faci curăţenie. Ridici principiul, îl cureţi de reproşuri şi îl aranjezi cu un raft mai sus, să îl vezi mai bine data viitoare.
După raft observi uşa care te duce la lumină; pe măsură ce urci, viaţa începe să aibă sens din nou. Ajungi la lumină mai puternic, mai pregătit pentru eventualele alunecări de teren.

nevoia de somn

E ciudat cum mi se schimbă anumite priorităţi când mi-e somn. Luatul cinei nu mi se mai pare aşa atrăgător, plimbarea devine insuportabilă, orice coleric este un potenţial intrus în universul meu de între somn şi realitate.
Ce stat pe internet? ce citit? ce vorbit la telefon? Totul pare inutil; activitatea cea mai utilă în momentul ăla este închisul ochilor, şi restul vine de la sine.
Am mai învăţat că cică ar fi şi un medicament incredibil; nu ştiu ce să zic, dar la mine a cam dat roade până acum.

Mai este o nevoie de somn, dimineaţa când mă trezesc 'bătut' de alarmă. În clipa aia regret că am stat până mai târziu, şi îmi impun ca diseară să mă pun să dorm devreme; reuşesc? uneori da. De cele mai multe ori, nu.

Ciudată fiinţă mai sunt şi eu.

"one man in my heart"

Am remarcat că prin viaţa asta totul porneşte de la cele mai mici lucruri. Dacă tatăl îi dă voie fiului să vorbească urât cu mama lui - chiar şi în joacă- oare copilul nu va deveni răzvrătit? Oare nu cumva părinţii cresc un mic monstru?
Ce legătura are asta cu titlul şi piesa de mai sus? Şi în dragoste la fel stau lucrurile. Toţi avem cu ce să iubim, dar nu toţi ştim.
Ce se practică la scară largă, indiferent de sex, religie, naţionalitate este flirt-ul. Nu e ceva rău în sine folosit în doze sigure. Problema intervine când deja are un partener, şi se dă la altul. Şi nu este flirt nevinovat. Şi porneşte de la "mmmm, ce bine arată băiatul ăla" ... "ce bună e". Nu vreau să aud de scuza open-minded. Să o folosească cine-o vrea, în domeniul ăsta pentru mine nu există.
Pentru mine a avea o iubită înseamnă că sunt anumite gânduri, cuvinte rezervate special pentru ea, şi nu le spun altei fete. Şi de ce le-aş arunca fetelor la întâmplare? Şi-ar pierde sensul, puterea.
Cică "petrecerea burlacilor, dar o facem ca şi tradiţie, nu înseamnă că şi vom trece la acţiune" ... get it?

Nu mă mir că divorţează multă lume; nu mă mir nici că se miră toţi de asta.
Cam aşa stau lucrurile în viaţă, te iei după turmă, suferi ce suferă turma.

P.S. Nu sunt impotent, nu-s nici "curios"

cumpără-ţi experienţă

Astăzi am stat de vorbă cu un om pe care nu l-am mai văzut niciodată. Prin ochii lui am văzut cum e să rămâi în Polonia cu Golful stricat la partea electrică, şi să te tracteze un tir. Asta iarna, noaptea, pe autostradă, cu geamul deschis. Era ca la ski pe apă. Apoi ajuns în Ucraina, l-a lăsat în mijlocul câmpului pentru că tir-ul o lua în altă direcţie.
Apucă-te şi caută; după ce şi-a belit ochii a văzut o luminiţă de la un transormator electric, a ajuns acolo cu greu, ăia miraţi, i-au adus repede mâncare şi pături. S-a terminat cu bine.

Cred că aş sta toată ziua de vorbă cu oameni de genul ăsta. Am mai vorbit cu cineva care era specialist în motoare; oh, i-am sorbit cuvintele literă cu literă.

mă dor fălcile

După cum mă aşteptam, ziua de azi a fost destul de liniştită, optimistă, şi mai spre seară am văzut următorul filmuleţ cu nişte prieteni.

priviri pierdute

Aşa mi-a fost ziua de azi, plină de gânduri descurajatoare.
Privesc în gol, ştiu că am un viitor în faţă, cu sănătatea stau bine, nu am datorii, şi totuşi nu pot să mă bucur. Amintirile mă izbesc cu o violenţă extraordinară, mi se zguduie temelia inimii, îmi trosnesc principiile, viitorul nu-mi apare la orizont îmbrăcat în roz. De fapt nu-mi apare deloc, ca şi cum ziua de mâine nu va mai exista. Toate lucrurile care mi s-au întâmplat mă fac să mă simt inutil; toate lucrurile pe care le-am făcut mă fac să mă simt ca un prost. Ca un prost, deşi nu ştiu cum aş fi putut acţiona înţelept.
De ce mă bântui? de ce nu pot să scap de tine? cu toată fiinţa mea vreau să fac asta, dar azi a fost ziua ta să mă chinui, fără să vrei, fără să şti, fără să vreau, fără să vreau să-mi pese, fără să vreau să-mi amintesc.

Pare că am avut o zi depresivă? :) zâmbesc uşor, deşi nu-mi vine.
Zâmbesc, pentru că ştiu că ziua asta este un pas în faţă, ştiu că mâine voi fi bine. Încep să mă cunosc din ce în ce mai bine, iar asta mă avantajează în primul rând pe mine.

Inima mea plânge e fără sens totul, eşti o cauză pierdută, nu te vei regăsi niciodată
Gândirea mea însă îi răspunde ştiu ce simţi, te înţeleg, dar vom trece peste ziua de azi, vom cuceri orizonturile pentru că nu suntem singuri, nu suntem părăsiţi